Incetarea lucrului in mine ar insemna scaderea proviziilor si, in final, disparitia noastra. In acel moment un uruit continuu devenea tot mai deslusit.
– Ce-i asta, Severius ?
– Inainte cu doua saptamani de-a ne paste o mare primejdie, locuitorii cetatii isi depoziteaza bunurile in catacombe si isi ingrijesc viitoarele spatii in vederea locuirii in ele. Pe ei ii auzi acum, cum trebaluiesc in catacombe. Primejdie asa mare, cum ne ameninta acum n-am mai avut. Acum doi ani, cand ne-au pradat cumanii, a fost simplu. Nici macar n-am folosit catacombele, numai pentru copii. Ti-am spus ca avem patru intrari, hai sa-ti arat a doua poarta de serviciu. O sa-ti placa. Au cotit pe o galerie si un val de aer rece i-a cuprins. Parca tot aerul s-a improspatat. Dupa ce au mai strabatut niste galerii, grilaje si porti, au ajuns afara la hait.
– Dar asta ce rol are ?
– Ai mai fost aici candva . Ai uitat ?
– Da e adevarat, si-mi aduc aminte ca era inchis de tot. Acum vad ca nu pierde nici o picatura de apa.
– Asa este. De-i vom avea pe mongoli de “musafiri”, eliberarea apei de aici, spala toata cetatea de aici in jos, dar mai cu seama, se ridica la cativa stanjeni in trecatoare, acolo unde tu doresti sa pui o poarta, si formand un vartej, spala toata campia din fata. Cumanii au servit din apa aceasta a Samusului. Numai ca acest lucru il hotarasc tot “Mosii”. Daca situatia o impune, dam drumul si plutelor din hait, efectul lor este foarte distructiv si demobilizator pentru toata lumea.
– Intr-adevar, e nemaipomenit ! E grozav ! E de neimaginat ! Cu putine cete poti tine in loc un dusman numeros si periculos, in timp ce populatia civila isi poate desfasura activitatile cotidiene, cu foarte mici deosebiri. Unii isi vad de treburi in catacombe, altii intre sirurile de munti, sa nu mai vorbim de cei din mine. Este ceva deosebit si as putea spune ca planul n-are cusur. M-a impresionat tactica voastra nemaiantalnita de mine niciodata in viata ! Populatia cetatii se muta in catacombe, sau se pregatea de iesit in pastoral. Stafetele zilnic aduceau vesti privitoare la “miscarea” Hoardei, care in ultimul moment, s-a dispersat in trei. Acum erau siguri ca ceata condusa de Cadan va vizita Cetatea. Copiii si batranii erau deja la adapost in catacombe. Astazi intrau si femeile. Armatele cetatii si-au ocupat posturile si au inceput “slabirea padurii” si formarea dispozitivelor defensive, stabilite cu mult timp inainte. Pe Valea Mariilor, Aristaldis a pus sa se inchida si haitul al doilea, care poate “spala” toata cetatea pana sub catacombe. Acest hait putea sa-l elibereze Aristaldis fara sa ceara “Sfatul Mosilor”. Pregatirile facute, tactica adoptata, permitea intr-adevar afisarea acelei “linisti”, care atat i-a dat de furca lui Kondrad, cu nu tare multe zile inainte. Era in saptamana Pastelui, cand stafetele au adus vestea ca hoarda lui Cadan, coboara pe Valea Mãriilor. Deci ziua a sosit, ziua cunoasterii. Kondrad a luat o parte din oamenii lui Ditrich, chiar el i-a adus intr-o miscare tactica prevazuta si au mai sosit intarituri si de la celelalte “porti”. insusi Severius a trimis dubluri la fiecare post. Pe metereze erau cateva mii de soldati, pe buza dealului si in spatele portilor. Aristaldis a fost primul care a intrat in lupta.

Dupa ce “le-a pus padurea in cap” mongolilor, nu s-a putut rabda sa nu-i injumatateasca, pe ei si “cainii lor de sange”. Dupa care i-a lasat “pe mana lui Kondrad”. Pierderile erau mari si pentru a nu fi un dezastru, Cadan a hotarat retragerea … celor ce au mai putut sa se retraga. Kondrad a trimis in spatele lor haitasi care i-au decimat pana dincolo de Rotunda. Hertzel si Ditrich erau comandantii haitasilor si s-au intors victoriosi dupa lasarea serii. Dupa retragerea mongolilor, cu totii au rasuflat usurati. Cu toate ca nu era considerata o victorie, si cine cunostea obiceiurile stia ca mongolii nu se lasau fara prada, retragerea lor si miscarile hoardei au fost supravegheate in continuare. Hoarda s-a retras spre miazanoapte, spre Maramures. Ditrich de acolo trimitea stafete care aduceau numai vesti bune.
– Sa fi disparut hoarda ? se intreba Kondrad, nu pot sa cred. Stafetele lui, trimise de el, erau retrase de Ditrich. Nevoind sa-i lezeze orgoliul, n-a mai trimis stafete in sectorul lui din miazanoapte.
A venit si Sfanta Zi de Pasti. S-au hotarat ca garzile sa fie “slabite” sa poata fii toata lumea la slujba de Pasti. Era in timpul Sfintei slujbe, cand a aparut o stafeta, plina de sange, in biserica.
– Hoarda … Hoarda-i la cetatuie ! A cazut si si-a dat sufletul. Prin poarta civila din curtea bisericii, civilii s-au strecurat in catacombe. Doua stafete au plecat spre Aristaldis si spre armata a doua din miazanoapte. Aulu a trimis un om de incredere sa “sloboada” haitul. Atunci si-au dat seama ca Ditrich e intre ei si a plecat in spatele omului trimis de Aulu. Acesta a facut un semn discret si doi lancieri il urmareau pe fostul comandant al armatei din miazanoapte. Ceilalti au plecat la rosturile lor, prin locurile stiute. Kondrad vazandu-l pe Ditrich, a crezut ca a venit s-o puna la adapost pe Alica. Era insurat de o saptamana. Dar nu venise pentru asta. Ditrich a auzit ordinul dat de Aulu. S-a intalnit cu Hertzel si a omorat stafeta trimisa de Aulu, sa dea drumul haitului. Deci asta au urmarit cei doi.
“Haitul n-a pornit”. Dincolo de hait era Alica si c-o sageata bine tintita i-a luat viata lui Ditrich. Hertzel vazand aceasta, “a dat dos”, dar oamenii lui Aulu, care-i urmareau pe cei doi, au pus mana pe el si pe Alica si i-au “dus la picioare”, la cetatuie unde era Aulu, Severius si Kondrad. Intrucat in celelalte posturi nu mai era ce pazi, aici se bateau cu totii, asteptand ca haitul sa definitiveze situatia, cand au aparut lancierii cu cei doi si le-au povestit ce-au vazut.
– De ce l-ai omorat pe Ditrich, Alica ? In acel moment Hertzel a profitat de imprejurari si a fugit. Strajerul ce-l pazea, c-o singura lovitura, “i-a luat capul”.
– Ce-i asta ?! a strigat Aulu.
– Marite cnez, am gresit mult, crezand in “dragostea” lui Ditrich, a inceput sa vorbeasca Alica, dar dandu-mi atatea dovezi, schimbandu-si si religia, cerandu-ma de nevasta, dupa obicei, am crezut ca, intr-adevar, ma iubeste. Alaltaieri, cand ati respins hoarda, ei au venit tarziu. Oamenii mei mi-au spus ca s-au dat cu hoarda.

Mongolii i-au promis ce-si dorea de mult, sa fie cnez, sa va conduca ! Rolul lor, al lui si al lui Hertzel, era sa va linisteasca, sa va trimita stafete mincinoase si sa “tina” haitul. Mie, Zomar mi-a spus ca haitul e apa vietii pentru cetate, de asta am facut ce am facut. In acea vreme luptatorii s-au desfasurat, dar mongolii, pe caii lor iuti, le erau superiori in camp. Au fost impresurati si au luat prizonieri pe Kondrad, Aulu si trei sute dintre cei mai buni soldati. Ceilalti au fost macelariti. Cu Aulu si Kondrad sperau sa poata deschide portile Bistritei, fara pierderi. Tinerii soldati i-au improspatat Hoarda. Si, de parca nu era destula nenorocirea “calcarii Cetatii de catre mongoli”, pustiind-o, s-a intamplat ce nu se intampla decat o data la o mie de ani: s-a pornit o ploaie, o ingrozitoare rupere de nori, chiar deasupra catacombelor, a puturilor de aerisire, inundand intreaga cetate si o data cu ea si catacombele, cu toata suflarea din ele. Din cetatea inexpugnabila, cum au numit-o multi la acea vreme, au mai ramas in viata armatele de rezerva ale lui Aristaldis si Alicante, cateva mii din cei peste patruzeci de mii ai cetatii inexpugnabile.
– Ti-am povestit lucruri crancene, crude, obisnuite pentru salbaticia mongolilor pentru a vedea, a crede sau nu ca n-am grait de dragul autoflagelarii, ci genetic ni s-a transmis uneori si teama inaintasilor nostri.
– Nu stiu ce te face sa ai impresia ca nu te cred. Eu cred in ce spui. De fapt, daca nu te-as crede, ce-ai avea de pierdut ?
– Doresc sa mai completez la acestea ca poporul nostru n-a suferit numai de la dusmani. Greu au avut de suferit si de la asa zisi prieteni. Daca ai aprofundat candva studiul asupra Sfintei Scripturi, exista un pasaj unde se spune ca: “Cu cat parintele isi iubeste mai tare odrasla, cu atat este mai sever cu el si-l tine din scurt” si pentru a nu ne indeparta, mai scrie acolo ca: “Pe acei pe care Domnul ii iubeste mai mult, mai mult ii cearca”.
Poporul roman este poate singurul popor, care s-a nascut crestin, iar daca aceste lucruri, ce stau marturie in Sfanta Scriptura sunt adevarate, si pana acum nimeni n-a contestat Cartea Cartilor, reiese ca poporul roman este unul dintre cele mai iubite popoare de pe pamant de catre Bunul Dumnezeu. Mai mult, de cate ori a avut necazuri, poporul nostru nu s-a dezis de Dumnezeu, cu cat erau mai mari necazurile, cu atat mai fierbinti erau rugile catre Dumnezeu.
Era pe vremuri un cantec unde se spunea un fapt istoric: “ca nu am putut cobori de pe cai”, datorita continuilor incercari ale altora, de-a cotropi pamantul nostru strabun. De aici oricine va pricepe ca barbatii nostri, prima data trebuiau sa fie soldati si numai dupa aceea tati, agricultori sau meseriasi. Din aceste exemple se vede ca toata gospodaria casei, educatia copiilor, ramanea pe umerii mamelor noastre scumpe. Multi se minuneaza de politetea, prietenia si ospitalitatea romanilor, ca de un miracol. Miracolul acesta, il datoram iubitelor noastre mame romance, care ne-au invatat bunatatea si dreptatea, fata de orice alta fata omeneasca. Si poate facem acest lucru pentru ca romanii stiu ca Dumnezeu, cand a facut omul, l-a facut dupa chipul si asemanarea SA. Deci, adresandu-ne “unei fete de om”, ne adresam fetei Domnului, si de fiecare data cand ne adresam unui om suntem constienti ca trebuie sa ne adresam asa cum ne-am adresa LUI, care pe moment are fata acelui OM, si acest lucru apartine educatiei primite de la mamele noastre.
– Minunate vorbe ai spus Andrei ! Minunate si adevarate ! Iti multumesc pentru frumoasele cuvinte, Andrei, dar cred ca trebuie sa-mi termini si cealalta poveste inceputa mai deunazi.