– Te las sa judeci tu. Cine va cunoaste ceea ce tu vei cunoaste azi, nu va mai putea parasi Cetatea! Asa se explica de ce tu, fiind in ea de mai bine de un an inca nu-i cunosti toate secretele, chiar fiind aparatorul ei. Dintre cei care s-au hotarat s-o paraseasca, sau sa-i divulge secretele, ori au disparut, ori sunt orbi pe viata, ori au ramas fara limba…In aceasta privinta, daca te poti sau nu te poti naturaliza…tu hotarasti, daca crezi ca nu o sa te poti naturaliza, poti sa ne parasesti, daca-i vointa ta. N-as putea zice ca-i fara suparare, dar vointa ti-am respecta-o. Kondrad simti un cerc in jurul lui. Niciodata nu s-a stiut de las, dar acum, in acest moment, i se cere nu numai sa-si hotarasca soarta lui, a sotiei sale, ci a tuturor catolicilor adusi de el de la cavaleri la ultimul rob, care l-au urmat orbeste pana aici. Si apoi, el, Magistrul sa se naturalizeze…Parca-i era rusine, de el, de Kunigunda, de cavaleri. Cum sa le-o spuna? De ce a facut-o? Nimeni nu-l va crede ca nu i-a vandut. Venind in Cetate s-a gandit si a dorit sa se stabilizeze, dar nu chiar asa…Viata-i prea dura!
– Stiu la ce te imping gandurile, relua Aulu, dar sa fii aparatorul Cetatii si sa nu-i cunosti tehnica si tactica de aparare…te autodesfiintezi, dovedind o incompatibilitate cu sarcinile si titlul ce-l porti si din cate stiu pentru aceasta misiune ai fost numit si trimis de rege.
– E foarte adevarat ce spui tu, Aulu, dar toate acestea seamana prea mult a…ultimatum.
– Nu-mi convine de loc acest lucru si s-ar putea sa-mi dai chiar tu dreptate, imediat, dar din cate stii, mongolii nu ne-au dat timp de gandire!
– Si daca primesc, numai sa te duc in eroare?Sau daca te-oi trada?
– Draga Kondrad, imi permit sa-ti spun asa, poate ca si tu ai dorit sa vii aici? Dar un lucru e sigur ca tu ai pornit spre noi numai atunci cand noi am vrut asta si numai pentru ca noi te-am dorit. Te urmarim si te cunoastem de foarte mult timp, inca inainte ca tu sa te fi hotarat sa vii aici. Iti cunoastem calitatile, ele ne-au convins ca nu este rau sa te avem in mijlocul nostru. Stim ca regele dorea sa-si protejeze veniturile si sa-si supravegheze proprii functionari, ca Majestatea Sa ne va trimite un magistru. Ei bine…noi am hotarat cine sa fie acest magistru!
Auzind acestea, Kondrad isi stranse pelerina pe el. Avea senzatia dintr-o data ca se gasea acolo gol in fata cnezului. Ei cunosteau totul despre el si el nu stia nimic. Si a fost lasat si sa orbecaiasca, mai bine de un an, prin cetate si printre gandurile negre pe care le avea…
– Si atunci, Aulu…oare de ce oamenii se mai uita suspiciosi la mine? De ce eu nu cunosc toate secretele, ca sa-mi pot face meseria asa cum trebuie?
– Motive de suspiciune nu avem, numai daca tu nu ai dat prilej la asa ceva. La celelalte intrebari, stii si tu ca uneori oamenii se mai schimba. Altfel se poarta intr-un loc si altfel in altul. Apoi si functiile mai schimba oamenii. Noi nu puteam risca si am vrut sa-ti admiram calitatile si aici la noi acasa.
– Cu toate ca acestea au fost noutati pentru mine, Aulu, iti multumesc pentru ca mi-ai pretuit calitatile si, dupa cate imi spui tu, eu nu numai de azi sunt locuitorul cetatii, ci de mult timp, asa ca ma bucur. Voi fi cu trup si suflet alaturi de voi, alaturi de cetate. Iar acum spune-mi ceea ce doreai sa-i spui “Bastinasului Kondrad” si nu “musafirului”.
– Ma bucur pentru tine, frate Kondrad si te felicit cu ocazia devenirii tale bastinas al cetatii, cel mai onest, curajos si cinstit dintre magistrii Ordinului Teutonic. Iar acum, sa pornim!

Din vorba in vorba au ajuns la intrarea de la asfintit a cetatii, la cetatuie…
– Aulu ! Te rog spune-mi de ce in acest loc, nu aveti nici macar o bariera, sa blocati drumul, sa nu mai vorbim de poarta sau ziduri ?
– Kondrad, cam cati stanjeni ai zice ca sunt intre cele doua picioare de deal ? Dealul asta pe care este cetatuia si cel spalat de apele Samusului ?
– Pai … Vreo trei – patru.
– Cu lemnele de pe cele doua dealuri cam in cat timp crezi ca am putea “gatui” stramtoarea ?
– Pai … cam in trei – patru ore.
– Atunci, mai este necesara o bariera ? Si asta este numai un raspuns. Al doilea il vei primi mai tarziu. Au urcat in cetatuie si pe pintenul dealului de care am vorbit, i-a intampinat Severius.
– Bun gasit, Severius !
– Bine ati venit, Aulu si frate Kondrad !
– De ce-mi zici frate Kondrad !
– Altfel nu ai fi ajuns aici ! Severius stie ca esti aparator si cetatean al cetatii.
– Buna Severius !
– Severius, da-i “cheia” apararii cetatii si lui Kondrad, fratele nostru !
– Prea bine, Aulu ! Kondrad as prefera sa le vezi tu insati decat sa-ti dau explicatii eu, vrei ?!
– Sigur ca da.
Totusi, vezi bastionul din fata, e la o distanta de cincisprezece stanjeni de noi. Unde este asezat, ai o vedere pe o distanta mare, cam de o ora de calarit, in fuga. Daca strajerii dau alarma si “Mosii” hotarasc, avem tot timpul ca garnizoana din cetatuie sa umple valea cu lemnele de pe cei doi pinteni de deal. Am spus, daca “Mosii” hotarasc … Si acum sa coboram !
Se cobora intr-un fel de put, pe scari din piatra, cand o pala de vant, le-a lovit obrazul.
– Ce-i asta ? intreba Kondrad, stiind ca se gaseau la vreo patru stanjeni sub pamant. Aici ne-am incrucisat cu galeria pe care se retrag cei din “bastionul singuratic” din fata. Asta, bineinteles, dupa ce pun portile si capcanele pentru intrusi. Dupa un timp simti miros de morcovi. Severus se gasea in fata cu torta. Au intrat intr-un tunel subteran, nu prea inalt, dar lat, sa treaca doua care unul langa altul. Kondrad a crezut ca este o ascunzatoare pentru cei din cetate. Abia dupa ce au parcurs mai multi stanjeni si vazand ca exista si bifurcatii, la dreapta si la stanga, l-a oprit pe Severius.
– Asta ce-i ?
– Kondrad, toate sufletele ce apartin de cetate insumeaza mai multe mii. Noi am facut aceste catacombe pentru toti locuitorii din cetate. Ceea ce vezi tu ca merge si la dreapta si la stanga sunt strazile, care exista si deasupra, in cetate.

Pe aceste “strazi” are fiecare familie un lacas, exact asa cum locuiesc in cetate, doar ca nu-i despart gradinile si loturile, sau “locuintele” sunt mai apropiate. In ele, fiecare familie isi poate desfasura activitatea si viata in conditii normale. Vitele sunt in partea de miazanoapte, intrucat acolo se gasesc puturile de aerisire si mirosul de la vite nu vine spre oameni. Circulatia aerului este dinspre Samus spre deal. Vezi, asta este ulita Lemnarilor, cealalta a Burecenilor, asta-i Podereiul, asta-i Prundul, ulita Morii si tot asa, strazile cetatii sunt aici in miniatura. Au si spatii de depozitare, iar in momentul in care intra aici, toti barbatii fac “instructie”, iar femeile asigura hrana care presupune utilizarea cat mai redusa a focului : pastrama, fructe, lapte acru, branza, ma rog .. unele le cunosti si tu. Cu totii au hrana, pentru ei si pentru vite, pentru un an. Scoaterea murdariilor se face pe un canal, unde doi oameni scot apa dintr-un put toata ziua si-l curata prin spalare.
– Severius, tu vorbesti despre un spatiu, pentru zeci de mii de oameni activi ! Bine, dar asta-i imens !
– Asa si este. De aici si pana la biserica din centru, mergi pe cal o jumatate de ora, plus toate ramificatiile de care ti-am vorbit.
– Bine, dar de cand lucrati ? Cand ati facut aceste spatii imense … aceste catacombe ?!
– Pe tine te-a trimis regele pentru ca aurul s-a imputinat. Aurul s-a imputinat fiindca Zomar, fostul cnez a hotarat, ca jumatate din mineri si alti meseriasi : fierari, dulgheri, zidari, curelari sa lucreze aici, ca sa terminam aceste catacombe, care sa ne asigure protectie impotriva oricui ar navali aici. De lucrat se lucreaza de sute de ani, dar Zomar a hotarat sa le terminam, asa cum le vezi, zidite toate in caramida.
– Severius … parca-i un basm ! Sa treaca navalitorii pe deasupra si sa nu gaseasca nici oameni, nici bunuri… In timp ce aici jos se pregateste o armata. E extraordinar acest lucru ! O armata de cinci mii de suflete din cetate si de pe Valea Samusului. Avem un basm si cu cetatea noastra, dar acesta ramane pe altadata. Tu acum ai intrat pe poarta de serviciu. Mai este o poarta, a catacombelor, tot pentru militari si doua mai mari, pentru civili, unde ei pot intra cu bunurile, cu carutele. Una dintre ele este pe dealul Cetatii si cea de-a doua in curtea bisericii, locuri pe unde putem impresura orice dusman. Fiecare intrare are coridoare false, care pot prinde in capcane diferite, orice intrus care ar incerca sau ar reusi sa treaca de poarta principala. In afara acestor capcane, care nu duc nicaieri, in spatele lor mai sunt cateva randuri de porti cu grilaje, care nu pot fi deschise numai de cei din interiorul catacombelor.
– Deci, practic, Cetatea se retrage in adancuri.
– Nu chiar. Ai uitat de cele doua armate, una sub comanda lui Aristaldis si cea de la miazanoapte, armata de rezerva care asigura aprovizionarea si ingreuneaza intrarea in cetate. In cazul invadarii Cetatii, ele ar depresura de inamic cetatea sub comanda lui Aristaldis. De ce actioneaza numai atunci? Intrucat sunt multi mineri in aceasta armata si, chiar in timpul luptelor, lucrul in mina nu se intrerupe numai cand nu mai este alta posibilitate. Pana acum niciodata n-a fost asa de rau, sa trebuiasca sa intrerupem lucrul in mina. La acest fel de trai si lucru ne obliga locurile. Noi avem alimente, dar graul nu se face. Pentru a putea avea grau noi trebuie sa dam aur. Pentru negustori, noi avem aur. Nimic nu primim fara metalul pretios.