Munca in mina, cu mici variatii, continua tot timpul, indiferent de pace sau razboi. Un alt comandant bastinas, de care nu a auzit inca Kondrad, era Aristaldis care coordona aceasta armata, de slabitori de padure si arcasi. Misiunea lor expresa era decimarea inamicului in cazul in care ar fi trecut “peste” Kondrad. In partea de miazazi exista un drum secundar, care facea legatura intre cetate si munte. Nici aici nu s-a ivit niciodata vreo primejdie majora, daca totusi ar fi aparut asa ceva, puteau fi ajutati cu trupe de la posturile din rasarit si apus.
Imputernicit regal fiind, Kondrad avea dreptul la stafete proprii, separat de cele ale cnezului Aulu. Ele ii aduceau stiri din Bistrita si Baia, prin teutonii asezati acolo, avea stiri pana la fluviul Don. Spre deosebire de Kondrad, Aulu folosea ca “limbi” localnicii, negustorii si informatiile primite le corelau impreuna cu Kondrad, putand urmari toate miscarile Hoardei si migratiile barbare. In cazuri deosebite trimiteau stafete chiar si Cancelariei Regale. Treburile au inceput sa intre pe fagasul lor normal. Robii si minerii scoteau aurul poftit de rege, cavalerii isi instruiau spartan, viitorii aparatori ai cetatii. Un fapt mai deosebit a fost despartirea dintre Hertzel si Ditrich care era frecvent vazut in preajma Alicai. Hertzel s-a dedat “profesiunii” de camatar. La Ditrich se pare ca, de cand a obtinut paza Nordului Cetatii, nu-i mai ajungeai cu prajina la nas. Se considera cel mai important personaj din cetate. Era atat de increzut ca aproape nu voia sa dea rapoartele obisnuite in meseria lui. Pe Kondrad il evita considerandu-l inferiorul lui. Kondrad, intr-un moment de bilant s-a gandit la cei doi ca, daca nu-si vor reveni, va trebui sa-i afuriseasca. Se gandea cate griji isi facuse de modul cum vor fi primiti, de cum vor fi bastinasii, iar de fapt realele probleme i le puneau teutonii lui, nu bastinasii. Analizand aceste aspecte, primirea lor, impartirea activitatilor, a muncii, nu putea sa spuna ca localnicii nu i-au primit bine, prietenos chiar. Cu toate acestea, ar putea jura ca bastinasii n-au incredere in ei, mai mult nu vedeau cu ochi buni apropierea dintre Ditrich si Alica. Kondrad mai avea banuieli, ca si el este inca tinut departe de unele secrete ale cetatii. Intr-o zi, facand un tur de inspectie la posturile fixe si nevoind sa fie vazut de santinele, a cautat un drum de ocol spre posturile dinspre miazazi, s-a abatut pe malul Samusului, chiar in centrul Cetatii. Acolo era un canal ce conducea un fir de apa la o moara, in spatele lui…nu-ti vine sa crezi, era un hait, o balta de apa sub o rapa, unde se puteau strange cateva mii de milioane de ocale de apa. Ce sa mai povestim, nimeni in afara de cei ce cunosteau acest lucru, nu si-ar fi imaginat ca in centrul Cetatii exista un lac cu dimensiuni apreciabile si cu o adancime de 5-6 stanjeni. Toata lumea stie ce-i un hait, la ce serveste el dar n-a auzit vreodata ca de aici sa porneasca plutele cu lemne si era atata apa ca le putea duce pana la Danubiu. A incercat sa discute cu paznicii de la zagaz, dar ei doar au mormait ceva din care n-a inteles nimic, ba nu, ei ziceau ca aici se adapa vitele, dupa cata apa era s-ar fi putut adapa toate vitele din Transilvania…dar… Zilele se scurgeau pe nesimtite in deplina liniste. Convoaiele cu aur plecau regulat spre rege, prin custodia Bistritei. Soldatii, arcasii, lancierii si calaretii se pregateau pentru misiunile lor militare si de aparare. Si in aceasta tihnita viata, Kondrad, pe neasteptate se pomeneste la usa cu Ditrich. “Acu’ o luna ma privea cu ura si uite-l acum in batatura”.
– Magistre, ma iarta!

– Fii binevenit, Ditrich! Confeseaza-te!
– Magistre am gresit in fata Voastra! Am gresit mult! Ma iarta MAGISTRE!
– Fiecare avem momente cu care nu ne putem lauda, ele trec, sufletul ramane. Viata uneori ne mai si incerca, unii rezistam, altii cadem in ispita. Dar pe tine, bunule Ditrich, ce te supara?
– Magistre vreau sa ma insor!
– Dar cine-i fericita?
– Alica.
– Alica?!
– Da, Alica.
– Bine, Ditrich, dar cred ca stii ca ea nu-i catolica?! Tu porti semnul Sfantului Papa!
– De asta am venit. Eu doresc sa ma convertesc la religia ei, altfel nu vrea sa se marite cu mine! Am venit sa va rog sa-mi cereti “dispensa papala”.
– Ditrich, ai innebunit! Noi suntem aici sa catolicizam, nu sa ne converteasca ei pe noi Iti poti da seama ce faci?! Uiti oare care ti-e MISIUNEA?! Nu te-ai gandit ca-mi ceri prea mult?!
– Stiu ca-i foarte mult, dar asta imi doresc!
– Asta inseamna sa parasesti ordinul.
– Stiu si m-am hotarat.. numai asa pot sa ocup …a…
– Ce sa ocupi Ditrich?
– A…sa ma ocup de treburile mele!
– Cum vrei Ditrich…Cand voi avea raspunsul ti-l voi comunica.
– Domnul sa te aiba in paza, Magistre. Iti multumesc!
– Mergi sanatos!
Ceea ce cerea Ditrich era o renuntare. Renuntare la tot ceea ce-a fost, incercand a se naturaliza pe aceste meleaguri. Era de neimaginat, ca un om care a ajuns numarul 2 in Ordinul Teuton sa renunte la toate. Cunoscandu-l pe Ditrich, Kondrad stia ca pretul pentru care se converteste trebuie sa fie mai mare decat viitorul titlu de Magistru. Kondrad stia ca singura functie locala care pretinde convertirea la religia bastinasa, este cea de cnez. La asa ceva tindea Ditrich, renuntand la viata de teuton. Ceea ce nu stia Ditrich era ca unui musafir, cu foste functii in ordin, nu i se poate oferii functia de cnez al bastinasilor. Deci astea erau visele lui Dietrich. Kondrad ar fi putut sa-i dea un raspuns imediat lui Ditrich, exista o Bula Papala cu asemenea elemente, permise pentru a castiga increderea celor ce urmau a fi convertiti, a bastinasilor, dar dupa lipsa de consideratie cu care s-a afisat, de cate ori a avut ocazia, fata de el, a considerat ca nu-i strica putina perpelire, sa mai invete minte. De o buna bucata de vreme, vestile ce soseau din Rasarit, nu erau prea bune. Hoarda mongola s-a pus in miscare si calcau in picioarele cailor lor, toate noroadele ce erau in drumul lor si, mai cu deosebire pe acei care li se opuneau. Jefuiau, siluiau, maltratau, iar pe voinicii buni de oaste, ii prindeau cu arcanul pentru a ingrosa randurile Hoardei. Cat timp terenul de desfasurare a hoardei era Asia nu existau motive de ingrijorare.

Intr-o buna zi sosi vestea nedorita: Hoarda a parasit Samarkandul si, prin Arabia, urcau in sus pe Don. De aici se puteau trage concluzia ca nu va trece mult timp si-i vor avea de “vizitatori”. In ritmul in care se deplasau si jefuiau, celor din cetatea R… le mai ramaneau doua saptamani de pregatiri.
La cererea lui Kondrad s-a adunat “Sfatul Mosilor” unde Magistrul a expus “mersul” Hoardei, masurile ce le impune un astfel de pericol pentru Cetate, asigurarea si apararea Cetatii, a oamenilor si a bunurilor, stiind ca Hoarda trecea totul prin “foc si sabie”. “Mosii” l-au ascultat cu atentie, parca dramuind orice stire, dupa care i-au spus: “Domnia Voastra Magistre, aveti misiunea Sfanta de-a apara Cetatea la Rasarit si Miazazi, fa tot ce poti, ca in acele locuri, sa nu intre nimeni in cetate. Daca Domnia Ta iti vei face datoria asa cum trebuie, nu avem a ne teme de mongoli. Prin alta parte n-au cum sa intre. Credem ca ne-ati inteles. Fiecare avem o datorie, trebuie sa ne-o cunoastem si sa ne-o facem cum vom sti noi mai bine, pentru a multumi pe acei care ne indestuleaza”. Asa s-a terminat sfatul. Kondrad era dezorientat. Cunostea “manierele” lor si cu toate ca era sigur ca si Cetatii ii va veni randul sa fie “trecuta prin sabie si foc”, ei, capii cetatii, erau de-un calm imperturbabil. Nimeni nu mima sau schita vreun gest de deruta, de teama, cu toate ca erau convinsi de ce inseamna “pericolul mongol” cu toate acestea era convins ca ori el ori ei, nu erau in toate mintile… ce alta explicatie sa dai despre purtarea unor oameni care sunt convinsi ca pericolul este major si real si cu toate acestea, nu schitau nici un gest de teama, de impacientare. Ba, mai mult, ii spun lui:”Opreste-i Tu”, acum cand era vorba de cea mai mare armata stransa vreodata de mongoli. Nu era vorba despre o ceata de furi, era vorba de Hoarda care a trecut prin parjol Asia, Arabia si cert se indrepta spre ei si ei. Liniste si pace…Nemaifiind nimic de comentat s-a retras din Sfatul Mosilor.
Mergand spre casa cu gandurile lui il vede pe Ditrich caruia a considerat ca poate sa-i spuna: “Fiule, Sfantul Scaun accepta rebotezarea fostului cavaler teuton Ditrich”, lucru care pe Ditrich l-a fericit si dupa ce i-a multumit, a luat-o la fuga, probabil sa-i dea de stire Alicai. In ziua urmatoare Aulu “intamplator” l-a intalnit pe Kondrad. Dupa saluturile de rigoare, Aulu l-a luat deoparte si i-a spus: Kondrad, te-ai hotarat sa lupti alaturi de noi impotriva mongolilor? Noi stim ca nu ne vor ocoli, de aceea, inainte de-a ne arunca in lupta, s-ar cuveni sa-ti mai spun cateva lucruri, dar trebuie sa stii si sa stim sigur pentru cine lupti, sau mai precis de partea cui lupti?
-In sfarsit cineva si-a adus aminte si de mine!
-Esti rautacios, dar o sa-ti treaca imediat. Inainte insa de-a continua discutia, iti repet intrebarea: Esti decis sa devii locuitor al Cetatii?
Kondrad, auzind aceasta intrebare, simtea ca mult nu va rezista. Papa nu avea nimic impotriva, ca din cand in cand, pentru a cuceri credibilitatea localnicilor sa se mai reboteze cate un cavaler, dar sa faca asa ceva un magistru nu s-a mai pomenit! In loc sa-i convertim noi pe ei, ne naturalizeaza ei pe noi…Acest lucru-i incredibil pentru un teuton.
– Sincer sa fiu, cauta sa nu explodeze Kondrad, la asta nu m-am gandit. Dar are vreo importanta?