Aşa sperau dânşii să rezolve această problemă a copilului, oferindu-mi mie o cameră, hrană şi salariu, numai ca “beizadeaua” lor să fie supravegheată continuu. Mi-a convenit, oarecum, deoarece cu această ofertă toate problemele mele s-au rezolvat sub această formă de angajare a “meditatorului”. Cu toate acestea timpul meu liber s-a evaporat şi cel mai mult simţeam lipsa de libertate când erau târguri, singurul meu timp când aveam posibilitatea să mai întâlnesc câte un consătean, să mai trimit câte o vorbă pe acasă. Am stat de “bonă” la pruncul acela vreme de un an şi jumătate, timp în care m-am săturat de meditaţii şi dădăceală până peste cap. Dacă pruncul a văzut că pe părinţii lui nu-i prea interesa învăţătura lui, nu era prost să înveţe, situaţie care pe mine mă dezarma. Or în asemenea condiţii nici eu nu puteam învăţa aproape nimic. Un coleg din Berinţa mi-a spus că ne-am putem angaja la o şcoală profesională minieră ca pedagogi. Problema s-a schimbat deja în foarte bine Aici aveam salariu, aveam masă şi aveam şi un loc unde să dormim. Ne-au angajat numai pentru că eram în ultimul an de liceu sau cum îi spunea pe atunci Şcoala medie de cultură generală, iar examenului de bacalaureat, Examen de Maturitate.(Liceul era cu 11 clase în acele vremuri) Acum ne apropiam de terminarea liceului, eram mari, eram gravi şi plini de importanţă. Când nu eram în schimb, puteam ieşi în oraş, la un film, la o întâlnire. Ce idee mi-a venit, să trec iar pe la “căsuţa aia”. Dacă atunci eram un puşti pirpiriu, acum m-am mai înălţat, mi s-au lăţit spatele, poate chiar fizionomia mi s-a schimbat, oricum eram sigur că nu-şi va aduce aminte de mine fata aceea, şi chiar dacă o să mă vadă acel “căpşor”, va fi convinsă că sunt altă persoană. Şi m-am dus. Şi parcă timpul în acest interval s-a oprit. Căpşorul era tot acolo în aceeaşi poziţie în care era şi atunci când l-am văzut eu, cu câtva timp în urmă. De această dată mi-am încercat “puterea ochilor”. Ghicindu-mi gândurile şi ea a ţinut probabil să şi-i încerce, aşa că ne-am privit îndelung. Cum timpul trecea, şi privirea mea era tot mai insistentă, ea speriată parcă, mă întreabă:
– Căutaţi pe cineva?
– Ştiţi eu sunt de la ţară, m-ar interesa o cameră cu chirie.
– Aici lumea nu prea închiriază, îmi spune ieşind în curte, înspre portiţă, dar eu cu soţul avem două camere, una ne este de prisos, l-oi întreba, dacă doriţi şi vă spun mâine. Dar de unde sunteţi dacă nu sunt indiscretă?
– Nu sunteţi, şi cred că aşa-i şi bine dacă iei pe cineva-n casă să ştii câte ceva despre el, altfel cine ştie pe cine-ţi bagi în casă şi ce neplăceri îţi aduce. Eu, părinţii mei, sunt din Şomcuta Mare.

– Bine aţi zis, apoi asta cam aşa este,… şi ne oprim din discuţie că s-a pornit sirena de la Phonix, la care ea a completat; dacă nu vă supăraţi, acum vă rog să plecaţi, îmi vine soţul, îi mai în vârstă ca mine, şi nu-i place să mă ştie că vorbesc cu persoane străine. E cam gelos, şi nu-i bine să-i cauzez asemenea probleme. De-i avea timp, vino mâine puţin mai devreme şi ţi-oi spune ce va hotărî dânsul.
– Atunci la bună vedere doamnă, mă întorc mâine. Poate să nu fi fost în vizită la dânsa, la doamna Rodica, chiar a doua zi, dar n-am amânat mult acest lucru deoarece simţeam o atracţie deosebită faţă de ea. Atracţie care avea mai multe componente. Aşa cum m-am destăinuit, nu-mi imaginam că soţia mea ar putea fi altfel decât Rodica. Apoi, în poveştile care ni-le derulam, înainte de-a ne şti mai bine, am aflat că şi ea a fost adusă la oraş de soţul ei. Aici simţea lipsa mirosului pământului, a mirosului de holdă, de flori sălbatice(era ceva faţă de mirosurile Phenixului), şi feţele acelea ale sătenilor ei pe care le ştia şi cunoştea de mai bine de cincisprezece ani. Şi ea, ca şi mine, când putea, fugea în târg să mai vadă câte-un consătean. Dar cel mai mult îi lipseau prietenele şi obiceiurile ce se derulau în sat cu diferite prilejuri, obiceiuri cu care s-a născut şi a crescut. Şi poate mulţi nu ştiu, dar o femeie este fericită, numai atunci când munceşte şi îşi acompaniază munca cântând. De când a venit în oraş nici nu mai poate fi vorba de aşa ceva. Cântecele ei, cântecele noastre, cântecele populare ce le ştiu dintotdeauna, de se apuca şi le cânta, oamenii aceştia se uitau la ea ciudat. Cântecele lor, cărora le spun de “inimă albastră”, de mahala, se cântă cam oriunde, după ce se trece “în faza a doua”. Aşa şi-a dat seama că aici nici de cântat nu poate cânta şi simţea că sufletul i se pustieşte. Ochii lăcrimându-i, în acel moment, spune Larion, Rodica s-a ridicat să-şi aducă o batistă a se şterge la ochi. Evident că şi eu m-am ridicat în picioare şi ne-am lovit unul de altul. Eu m-am prins de ea, ea s-a ţinut de mine. Atât am simţit că suntem îmbrăţişaţi. Căldura trupurilor noastre ne frigea şi buzele ni s-au întâlnit. Ne-am lăsat uşor pe pat şi atunci, pentru prima oră am constatat că asemenea fericire n-am mai întâlnit încă, pe această lume. Îmbătat de fericire şi plăcerea contopirii fiinţelor noastre într-una singură, radiam plăcere prin toţi porii, când Rodica îmi spune; “Larioane termină mai repede că a sunat sirena şi vine soţul meu acasă”. De spaimă, de desconcentrare, parcă am pierdut şirul treburilor şi în loc să termin, cum suna rugămintea, mai repede, actul sexual s-a prelungit fără voie dar mai ales fără acea plăcere care m-a inundat, ca atunci când, aveam promisiunea că Rodica simte nevoia să facă dragoste cu mine. Cu teamă, de graba impusă dar nerealizată, cu o prelungire enervant de lungă pentru mine, am reuşit să termin ceea ce a pornit ca o plăcere ireală, dar căruia sunetul sirenei, i-a frânat plăcerea. Prelungirea aceasta a actului sexual, în schimb i-a făcut mare plăcere Rodicăi, care s-a îmbujorat toată şi-i radia o lumină strălucitoare pe faţa ei.

Cu o grabă obişnuită numai în asemenea situaţii ne-am despărţit, uitând s-o întreb ce a discutat cu soţul. Eu oarecum bulversat de modul cum au decurs treburile, dar bucuros nevoie mare de bucuria ce i-am putut-o face ei, cunoscându-se că “lacătul” unei femei, nu se deschide aproape niciodată, la prima întâlnire cu un bărbat. După ceva timp ne-am reîntâlnit şi mi-a spus să o caut seara după şase. Aşa am şi făcut. Şi când ne-am întâlnit, am aflat că soţul îi pleacă la serviciu pe noapte. Rodica mi-a dăruit o noapte de dragoste nebună. În acea săptămână, seară de seară ne destrăbălam. Cred că a fost nebunia vieţii mele. Ciudat, dar cam în acele momente, când ajungeam la faza în care Rodica îmi spuse să mă grăbesc, chestia aia cu sirena, pentru mine şirul plăcerii se rupea şi din nou se prelungea mai mult decât poate ar fi fost necesar fiecărui act sexual. Poate că mi-se întâmpla acest lucru şi datorită faptului că eu sunt o fire mai îngăduită puţin, poate din alte cauze, cert era că Rodica de fiecare dată era mulţumită şi fericită. Chestia asta, cu prelungirea actului sexual, mi-a rămas toată viaţa ca un tic, dar care era foarte apreciat, de orice femeie cu care m-am iubit.
– Stai puţin Larioane. Eu te ştiam însurat. În cele ce-mi povesteşti acuma, bănuiesc că nu vorbeşti despre soţia ta?
– După ce am terminat liceul, pentru mine era clar că trebuia să merg mai departe la şcoală. De fapt scopul liceului era permisivitatea la studiile superioare. Aşa că nebunia şi plăcerile cu Rodica trebuiau să se sfârşească. Oare de ce-i dat omului ca tot ce-i plăcere, să ţină aşa de puţin?. Ca să văd dacă-s în stare să rup legătura cu Rodica, mi-am propus ca o lună să n-o mai văd, timp în care mă pregăteam asiduu pentru examenul de admitere. A fost poate cea mai grea perioadă de timp din viaţa mea. Niciodată plăcerile oferite de Rodica, n-au putut fi comparate cu alte plăceri Ne asemănam în multe privinţe. Amândoi aveam cam aceleaşi stânjeniri şi sfiiciuni, în această societate de orăşeni şi împreunările noastre nu numai că ne înălţau în plăceri, dar parcă scufundam şi necazurile în ele revitalizându-ne unul pe altul. N-are rost să-ţi mai povestesc cât de groaznică a fost pentru mine despărţirea de ea, cert este că după o lună, parcă deodată ne-am hotărât să ne reîncărcăm bateriile, şi parcă ne-am înţeles să ne întâlnim în târg. Când am văzut-o, mi-a tremurat sufletul în mine. Ce lanţuri, ce puteri au reuşit să mă ţină departe de ea o lună, nu pot să-mi dau seama. Cert este că orice mi-ar fi zis atunci, orice pretenţie ar fi emis, eram decis pe loc să i-o satisfac chiar dacă aceasta s-ar fi referit la încătuşarea burlacului din mine. Vezi eu mă gândeam că dacă-mi spune Rodica să mă însor cu ea, aş fi acceptat pe loc, cu toate că ea era măritată, deja.