Nici nu se putea face comparaţie cu vizitatorii mausoleului lui Lenin, dar în acea zi mausoleul s-a închis. In prima zi, după închiderea mausoleului, administratorul lui estima persoanele care stăteau la rând în linişte să se redeschidă, la circa patru mii. Apoi şirul “de vizitatori” care aşteptau să se redeschidă monumentul a trecut cu mult de Tipografia 13 Decembrie care este destul de departe de parc şi numai aleea de intrare în parc are circa un kilometru. Şirurile de oameni se îngroşa şi se amplifica zi de zi, în speranţa vizitării acestui monument care pe moment era închis. Timp de trei zile, cât a ţinut Conferinţa Activului, liniştea parcului m-a speriat. Era liniştea prevestitoare de rele. Cine cunoaşte volubilitatea bucureşteanului nu-şi poate imagina că aceşti oameni guralivi au putut tăcea atâtea zile şi să-şi chinuiască trupurile stând zile întregi stând la rând, mii şi mii de oameni. Plenara s-a terminat şi primele măsuri au fost retragerea trupelor de ordine care deja erau şi ei de ordinul sutelor, a soldaţilor, apoi s-a deschis mausoleul, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. De atunci de când bucureştenii i-au dat primul afront”conducătorului iubit”, prin refuzul mut care ei l-au iniţiat, admiraţia mea faţă de bucureşteni îmbracă valenţe nemaiîntâlnite. Ei, zecile de mii de bucureşteni, prin prezenţă şi tăcere i-au înfrânt prima dată ambiţiile deşănţate, ale aceluia care se şi vedea deja mai presus de oricine şi acest lucru se întâmpla la numai câteva zile după gloria câştigată în urma împotrivirii lui, de-a masa trupe în Cehoslovacia, de către membrii Tratatului de la Varşovia. Atitudinea promptă şi deosebit de masivă şi constantă a bucureştenilor, l-a frânat pentru multă vreme pe “geniu” de unele dorinţe deşănţate de preamărire.

Chestia asta mă enerva cumplit. Parcă nenorocul mă căuta cu lumânarea. .La fiecare şedinţă de partid, fie că era ordinară sau extraordinară, Teofil mă căuta din ochi şi se aşeza lângă mine. Nu era vorba să aibă el un miros specific, sau să-i pută picioarele, deoarece pe atunci încă nu aveam probleme cu apa caldă, problema era că trăsnea din el un miros de ceapă proaspăt îngurgitată, miros care îmi era adresat mie, deoarece el cum îşi rezema umărul şi capul de mine, începea a sforăi cu gura căscată. Nu era el singurul care dormea la şedinţele de partid, dar poate ceilalţi nu trosneau aşa de tare a ceapă.
Era firesc să mă preocupe acest lucru, să mă irite în ultimă instanţă, de aceea căutam, un prilej o ocazie şi oarecare modalitate, să-l fac să înţeleagă că nu se cade aşa ceva, chiar dacă, cum se şi observa, aceste apucături, în timpul şedinţelor, nu păreau să deranjeze pe nimeni cu toate că majoritatea participanţilor aveau această atitudine; cei ce prezidau lucrările-şi vedeau de-ale lor. De fapt ei veneau să-ţi spună ce trebuie să faci şi plecau, iar noi ne descurcam cum puteam. Nu prea se omora nimeni să-şi pună problema: ce cred sau ce doresc membrii obişnuiţi de partid, executanţii. Treaba lor. Activiştii veneau, îţi spuneau cum stăm cu lupta de partid, care sunt direcţiile, de fapt linia partidului, şi-şi vedeau de-ale lor. Noi de-ale noastre. Acuma eu căutam un prilej, o ocazie, să-mi abordez colegul şi să rezolvăm neplăcuta problemă, dacă se poate amiabil, să nu fiu obligat să mai apelez şi la alte persoane, indirect deci, deoarece ar putea crede că „umblu cu pâra”, lucru ce-ar fi generat o serie de animozităţi între noi, ţinând cont că acest coleg era un activist de profesie şi mai era şi un temperament coleric.
Ocazia s-a ivit într-o pauză de masă când, culmea, observ că Teofil mânca, dar fără ceapă. Fără a mai sta pe gânduri atac problema:
– Tovarăşe Teofil, dumneavoastră sunteţi un vechi activist şi membru de partid, cu toate acestea, şedinţă de şedinţă dormiţi. Apoi nu vă fie cu supărare, dar văd că de câte ori servim masa împreună nu mâncaţi niciodată ceapă, dar la fiecare şedinţă te trăsneşte mirosul de ceapă ce-l emanaţi din ceapa proaspăt îngurgitată de dumneavoastră. Sincer să fiu chestiile aste mă şochează, nu le-nţeleg. De fapt, ce poate fi de înţeles, în felul acesta ciudat de-a te comporta? – Măi, măi, tineretul de astăzi. Multe mai aveţi de învăţat, se apucă să mă dădăcească Teofil. Tovarăşe dacă n-aş mânca ceapă n-aş putea dormi la şedinţă.
– Nu vă înţeleg, ce rost are să mai mergeţi la şedinţă dacă tot dormiţi?
Problema-i inversă. Dorm ca să fiu la şedinţă. Poate mi-i considera chiar infantil în gândire, ori poate chiar prost, dar să nu dea „natura” să fii obligat şi tu să ajungi la asemenea judecăţi de “valoarea” aceasta.
-???
– Reiau din nou chestia cu: Tineretul nostru nu cunoaşte destul de multe. Şi spun aceasta, deoarece sunt sigur că şi tu o să spui asemenea lucruri după ce-ţi voi spune următoarea istorioară. Primele zile după ce Sovietele au luat puterea, a ajuns la urechile lui Derjinsky, sau cum l-a chemat pe Comandantul C.E.K.A( viitorul K.G.B.), că s-a format un complot care avea menirea să-l îndepărteze pe Lenin de la conducerea statului rus, a URSS-ului, nou înfiinţat. .Se spune că Derjinsky a aflat acest lucru cu doar două zile înainte ca Lenin să ţină un discurs în faţa Comitetului Provizoriu unde urma să aibă loc şi asasinarea tovarăşului Lenin. Comandantul Derjinsky, prin metode specifice, alarmându-şi toate caraulele, n-a putut descoperi nimic. Într-un târziu, în noapte, apare un ins care se obliga să-l prindă pe viitorul ucigaş. Cu toate că erau contrariaţi de cererile individului, i-au pus la dispoziţie tot ce a cerut, adică mâncare şi băutură, un pistol şi operele lui Lenin.

Mai era o zi şi toată lumea trăia în spaimă numai individul îşi vedea de lecturarea operelor lui Lenin. Apoi se alimenta şi dormea. Toţi erau înnebuniţi de modul cum se scurgea timpul fără a putea acţiona în vr-un fel. Au întărit paza şi aşteptau clipa fatidică. Cu o oră înainte de începerea Congresului individul a cerut să fie dus la locul unde Lenin îşi va ţine logosul. A fost introdus în sală. Individul s-a urcat la masa prezidiului şi de acolo s-a uitat în sală, a scos pistolul şi a tras două focuri asupra unui individ pe care l-a omorât. Lenin şi-a ţinut discursul în linişte. Securişti s-au dus şi l-au felicitat pe individ şi bineînţeles că l-au rugat să le spună cum a descoperit atât de repede pe infractor. Individul le-a spus:
– Am respectat indicaţiile tovarăşului Lenin.
– Care indicaţii? Cum el ştia că va fi omorât şi îşi cunoştea călăul?
Să nu exagerăm tovarăşi. Tovarăşul Vladimir Ilici Lenin în preţioasele sale opere ne spune: ”Duşmanul de clasă nu doarme niciodată”. Când am intrat în sală ăla era singurul om care nu dormea. L-am împuşcat.
– Sper că nu doriţi să cred aşa ceva? Îi replicai eu lui Teofil.
– Când eu am auzit această snoavă, întâmplare, poveste sau ce-o fi fost, aveam vârsta ta şi aceleaşi vorbe mi-au scăpat şi mie din gură. Dar m-am învăţat minte. Acum înaintea oricărei şedinţe mănânc două cepe, al căror miros probabil te agasează, iar eu dorm bine pe tot parcursul „lucrărilor”.
– Te credeam mai serios, dar acum constat că-ţi baţi joc de mine.
– Aşa crezi tu şi poate că aşa şi pare, dar îţi mai aduci aminte de sintagmele anecdotice şi fără nici-o logică de tipul: ”soldatul sovietic merge pe sub gheaţă cu ţigara aprinsă” sau „ care-i părere ta, despre Armata Sovietică” şi altele asemenea care chiar dacă ai fi avut bunăvoinţa să răspunzi la ele, nu erai abilitat „să-ţi dai cu presupusul”, dar mulţi care n-au reuşit să închege un răspuns „favorabil” acestor întrebări de batjocură, au dispărut. Crede-mă pe mine, este mult mai bine să mănânci două cepe şi dormi bine, decât să nu mai poţi „pune geană pe geană”. În a mea filosofie am considerat că-i mai bine să mănânc două cepe.