Cam astea erau vacanţele noastre la sărbătorile de iarnă. Cum să-l fi dus eu la această şezătoare pe Dorel aşa cum arata el acum. Nu numai că nu s-ar fi produs, dar cu toţii ar fi sărit pe el să-l “descoase”. Aşa că toată vacanţa l-am tras după mine, la Aurel, ne uitam la “video”, cu toate că am văzut toate casetele lui şi cele din cartier. Dar trebuia şi puţină mişcare şi acesta a fost singurul lucru acceptat de Dorel. La alte activităţi s-a opus categoric.

Pentru mine această vacanţă a fost o corvoadă plictisitoare, piperată din când în când cu nişte situaţii penibile. Am ajuns şi eu în postura lui Dichiseanu, când îi spunea lui “Codin”: ”Dă măi din cap, că o să spun eu buna ziua !”. Aşa era şi cu Dorel. Mai dădea din când în când din cap, în loc de bună ziua.
A început şcoala cu trasul “Hobby”- urilor prin clase, cu note, cu observaţii, cu travaliul obişnuit, am mai uitat de Dorel. Timpul se scurgea imperturbabil cu problemele noastre cu tot.
Spre sfârşitul trimestrului doi, ”se aud“ nişte zvonuri. Şi zvonurile aproape întotdeauna se adeveresc…
În clasa noastră erau 9 fete şi 27 băieţi. Ne-am păstrat nucleul nu numai din treapta I, ci chiar din clasa a V-a. În această clasă a XI-a F eram 14 din acel nucleu. Deci marea luptă pentru căutarea unei iubite sau iubit, coleg de clasă, nu a mai avut loc, nu numai că ne ştiam bine, sau din lipsă de simpatie, ci din cauză că fetele aproape toate, discutau dinainte cu alţi băieţi. Maia părea a fi “rezervă” pentru băieţi. Pe mine niciodată nu m-a interesat. Şi totuşi ?! Dacă stau şi mă gândesc… Dar poate mi s-a părut ! Cu toate că… Să ştii că aşa a fost! Ăla, acel băiat a fost Dorel şi nu Relu… Domnule… şi mie numai acum să-mi cadă fisa ? Nu că merit palme, demult n-am mai dat dovadă de atâta nepricepere!
Deci ce făcea Dorel? Ei bine, Domnia Sa, toată ziua şi din orice loc posibil, o pândea pe Maia. Da, acum sunt absolut sigur… Dar e treaba lor… A, uite că vine şi “diriga”, precis că se confirmă zvonurile.
– Bună ziua!
– Bună ziua! – într-adevăr în mod deosebit e o zi bună!
– Dragi colegi mai tineri, desigur că au ajuns şi la urechile voastre zvonurile care circulă prin şcoală. Ei bine, azi a sosit “telexul”. Plecaţi la Ş.N.T. (Şantierul Naţional al Tineretului).
– Ura, ura! Sunt salvat ! – urlă Dorel cât putea de tare şi tropăia ca un nebun.
Poate m-am bucurat şi eu. Mai schimbi aerul, mai vezi şi alţi oameni, mai înveţi şi altceva decât ai învăţat până acum, îţi mai trec nervii ce ţi i-a făcut “gagica” în timpul anului. Dar de aici şi până la URA, URA şi să mai şi ţopăi este o distanţă! Foarte curios modul de-a se erija al lui Dorel !