Cu toate astea femeia-şi iubea soţul şi dragostea ei ţinea “casa” în viaţă şi poate nu vedea zilele negre ce le trăia … chiar aşa de negre precum erau în realitate. Uneori erau şi zile bune… Au mai primit şi ajutoare – Ajutor American – apoi, din clasa a V-a doi copii primeau masă la cantină, de 1,50 lei, oferită gratuit, la cantina şcolii, şi după această masă copiii mai căutau câte ceva pe “stelajea” din bucătărie .
Copiii tebecistului şi ai Marişcăi erau copii normali şi nu aveau probleme la şcoală. Se întâmpla ca în acelaşi timp câte doi, trei din casă să fie elevi. Asta presupunea ca singurul “bun mişcător”, porcul, să se vândă prin septembrie, ca să se cumpere cărţi, caiete şi acel trening tradiţional, care era şi uniformă şi palton şi cam de toate …
Dintre aceşti copii era unul care iubea mai mult cartea. Era premiant, dar niciodată pe locul I. Învăţătoarea a trebuit să nască şi lipsind de la şcoală copilul a ocupat mult râvnitul loc I. Fata căreia i se decerna “prin inerţie” locul I nici nu a făcut mai mult de patru clase. Dar locul I nu putea să fie luat de un copil sărac, copilul tebecistului, a fostului minier… Aşa a fost… şi… şi pe atunci se vorbea de dreptate… cinste… egalitate…
In ciclul II situaţia s-a mai schimbat. Un coleg, care era ca un buldozer, care nu ştia nimic, numai fotbal, şi acel joc îl practica cu durităţi, trecea clasele doar pentru faptul că tatăl lui a fost ucis de legionari.
Fostul miner, tebecistul părăsea familia şi această lume în anul în care copilul lui premiant era în clasa a IV-a. Murea vomitându-şi ultimul sfert de plămân ce-l mai avea… Ori asta încă nu s-a decretat ca moarte eroică… Asta era o moarte banală… Moartea unui tată, care lasă în urma lui 6 orfani… moartea unui fost miner, bolnav “obişnuit”.
Copilul tebecistului ar fi dorit şi el să meargă mai “departe”. Nu putea merge fiindcă în urma tebecistului a rămas o pensie de 202 lei. Între timp şi Marişca căzuse la pat – nu se putea ca un singur copil dintre ei să trăiască la “şcoală” şi să consume 400 lei lunar… bani inexistenţi de altfel…
În schimb, “buldozerul”, a mai şchiopătat “la intrare“, a mai şchiopătat şi ulterior la învăţătură, dar în final a ajuns… nu o să credeţi !… contabil şef la o “întreprindere socialistă” …
Ce-i rămânea să facă copilului unui fost miner tebecist ?… Neavând pământ, nu avea de ce sta, pe lângă casă… să taie frunze la câini ?… Singura posibilitate era să facă şi el o şcoală, o şcoală gratuită… Astfel de şcoli erau puţine. Printre ele erau şi cele militare.