Fără epigrame
2 octombrie
După cât se vede, ne-am cam obişnuit cu sărbătoririle, cu concursurile, cu revistele altora, numai că activitatea noastră nu constă numai din aceste etape, concret ne-am afirmat sau nu în propriul nostru cenaclu, apoi mai este aspectul că uneori ni se tipăreau aceste epigrame în “Graiul Maramureşului” şi nu în ultimul rând în publicaţia a cărui autori suntem, revista SPINUL. Ca să nu trecem mai departe şi “Informaţia Maramureşului” şi-a inclus în plan publicarea unor epigrame ale Clubului nostru, dar după cîte s-a observat, în săptămâna trecută, şi poate că şi mai înainte, nu s-a citit nici-o epigramă la fostele întâlniri, nu s-a publicat nici-o epigramă în ziarele judeţene. Concluzia: se pare că ne-a luat valul, ne “omoară” gloria. Unii motivează că au trimis la diferite concursuri, care cu greu “scapă“ câte-o diplomă în afara judeţului, spre deosebire de sibieni care sunt mai corecţi şi nu permit participarea epigramiştilor proprii. În rest, şi în concursul nostru s-au înscris unii dintre colegi, ceea ce n-a dat o notă prea bună pentru organizatorii acestui concurs şi în urma dezbaterilor a reeşit că era mai bine văzut, dar şi mai apreciat acel concurs, dacă s-ar fi respectat aceste criterii dar şi dacă era înscris în programul de desfăşurare a “Sărbătorilor castanelor”. Ca să încheiem aceste lipsuri din munca noastră, ar fi bine de văzut că avem un material bogat pentru revistă, numai că cel primit de la alţii, este mai voluminos decât materialele de la proprii noştri epigramişti. Multe dintre aceste materiale vor ocupa spaţiul revistei SPINUL cu numărul 3. În acest context cred că trebuie respectate anumite proporţii între realizatorii revistei şi oaspeţi. Mai este încă o problemă, ca din cele 28 de pagini ale revistei, încluzind şi copertele să fie repartizate cât de cât pe persoane, că doar avem profesori de matematică care pot face “rapoarte şi proporţii” între cenaclişti. Conceperea unei reviste, presupune o varietate dar şi o bogăţie de materiale din care s-o realizezi. În acest context, domnul Şiman se luptă cu morile de vânt, cu atât mai mult cu cât trebuie să avem şi numărul patru în şpalt ca să poată fi scos în acest an. Or din nou ne lovim de acei care “uită” să prezinte materialele, apoi în ultimul timp şi “corectura s-a mai muiat”. Dacă unii dintre noi nu vor răspunde promt cerinţelor revistei, există întenţia de-a proceda ca doamna Florica Bud care în cartea domniei sale: “Billclintonienii” a lăsat pagini albe care “urmau să fie complectate de…”. Dacă nu vom putea ajunge la o soluţie mai bună, vom prelua şi noi aceste inovaţii spre cinstea celui care v-a avea numele şi caricatura pe o pagină goală. O ultimă observaţie ar fi că pentru colaboratorii externi, ar trebui să fie repartizate un anumit număr de pagini. Atâtea câte le putem aloca şi în funcţie de acestea să-i publicăm. S-a mai văzut ca un membru al cenaclului nostru să aibă doar câteva epigrame publicate în revistă, şi un colaborator extern o pagină. Ne punem fireasca întrebare: cu ce a contribuit respectivul la Revista noastră de îl cinstim atît de mult pe ei şi ne omitem pe noi? Tot despre aceşti colaboratori, bine ar fi ca întreg cenaclul să voteze acele persoane pe care urmează să le publicăm în revista noastră. Să aibă acordul tuturor, dacă ne înjumătăţesc spaţiul. Până acum am publicat numai oameni care ne-au făcut cinste şi oarecum au ridicat prestigiul revistei. Din acest număr se pare că se strecoară şi personaje care se vor bucura de publicitatea făcută de noi prin revista noastră şi beneficiază nu numai de suprafaţa mare a spaţiului alocat. Titlul acestei epistole a fost formulat de domnul Bodnar Mihai în trecuta şedinţă, deoarece dânsul a observat că de trei şedinţe nu se mai “ascultă şi repară” epigrame ale membrilor clubului nostru ci mai mult discutăm ce fac alţii, ce ordine dau alţii, unii chiar în revista noastră proprie.Am pus toate problemele care s-au ivit în această perioadă deoarece se pare că pe unii i-a obosit gloria sau cred că este mai bine să promovezi un străin decât un membru al Clubului nostru. Am scris cum am scris fiind convins că acest proces verbal nu-şi va afla nicăieri locul
Friday, April 24th, 2009 | Scriitor: carti online
Category: cronica sedintelor
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0.
Both comments and pings are currently closed.