Întâlnirea Clubului
din 19 februarie

Sunt zile când te-ai fi bucurat să nu te fi trezit în ele.. Sunt zile în care suferinţa care-ţi trage sufletul spre pământ, nu ai cum şi mai ales nimeni nu-ţi poate alina acel fel de durere.. Nu s-au inventat încă filetele prin care să putem demonta suferinţa care uneori ne apasă. Nimeni nu-ţi poate sonda profunzimea durerii şi nu există nici-o metodă de ameliorare. În aceste stări de “binedispunere” ne aflam cu toţii, când a apărut un personaj care se dorea un nou membru al clubului nostru, o personalitate care evident că “a cunoscut” toate doamnele, era foarte volubil dar nu dădea semne de minimă politeţe. Evident că nimeni nu i-a spus că dacă se adresează unor oameni necunoscuţi, şi mai în vârstă aşa cum eram noi acolo, trebuie să dea dovadă de bună creştere. După cum se “avânta în discuţii”, nu ştiam dacă el ar avea ceea ce noi pretindem. Cu atât mai supărătoare erau asemenea manifestări, cu cât domnia sa nu era capabil să priceapă că unuia dintre noi i-a murit fiica şi întradevăr puţină decenţă ar fi fost bine primită. Trăim pedeapsa cea mai groaznică, când părinţii îşi îngroapă copiii. Această stare apăsătoare şi contradictorie s-a menţinut în minutele risipite împreună, timp care altădată era alocat treburilor curente ale Clubului.
Cu greu a putut domnul Filip să domolească euforia noului venit, Halas, pentru a da citire mesajului de felicitare al preşedintelui Uniunii Epigramiştilor din România, al domnului Corbu, mesaj de felicitare la cinci ani de la înfinţarea clubului, mesaj de suflet, bine structurat şi totodată neaşteptat de către noi.
Un alt mesaj, prezentat de domnul Filip, este de la Sibiu, prin el ni se cere şi o participare la concursul lor omagial, “Sibiu capitală Culturală Europeană”, materialul a fost trimis de domnul Mihu Nicolae, preşedintele Clubului umoristic “Nicolae Olahus” din Sibiu. S-a discutat includerea a cât mai multe mesaje în numărul aniversar al revistei SPINUL cât şi faptul că pe copertă vor fi puşi doar membrii fondatori, ceea ce consider că nu este corect. Sărbătoarea este a tuturor şi de ce ceilalţi membrii să nu fie şi ei incluşi dacă Domnul aşa a făcut să fim încă împreună după mai bine de cinci ani. Nu cred că acest lucru ar fi lezat demnitatea cuiva.
In apăsătoarea atmosferă redată mai sus, s-au mai precizat câteva detalii organizatorice după care ne-am împrăştiat fiecare, cu gândurile lui.