– Bine aţi zis, apoi asta cam aşa este,… şi ne oprim din discuţie că s-a pornit sirena de la Phonix, la care ea a completat; dacă nu vă supăraţi, acum vă rog să plecaţi, îmi vine soţul, îi mai în vârstă ca mine, şi nu-i place să mă ştie că vorbesc cu persoane străine. E cam gelos, şi nu-i bine să-i cauzez asemenea probleme. De-i avea timp, vino mâine puţin mai devreme şi ţi-oi spune ce va hotărî dânsul.
– Atunci la bună vedere doamnă, mă întorc mâine. Poate să nu fi fost în vizită la dânsa, la doamna Rodica, chiar a doua zi, dar n-am amânat mult acest lucru deoarece simţeam o atracţie deosebită faţă de ea. Atracţie care avea mai multe componente. Aşa cum m-am destăinuit, nu-mi imaginam că soţia mea ar putea fi altfel decât Rodica. Apoi, în poveştile care ni-le derulam, înainte de-a ne şti mai bine, am aflat că şi ea a fost adusă la oraş de soţul ei. Aici simţea lipsa mirosului pământului, a mirosului de holdă, de flori sălbatice(era ceva faţă de mirosurile Phenixului), şi feţele acelea ale sătenilor ei pe care le ştia şi cunoştea de mai bine de cincisprezece ani. Şi ea, ca şi mine, când putea, fugea în târg să mai vadă câte-un consătean. Dar cel mai mult îi lipseau prietenele şi obiceiurile ce se derulau în sat cu diferite prilejuri, obiceiuri cu care s-a născut şi a crescut. Şi poate mulţi nu ştiu, dar o femeie este fericită, numai atunci când munceşte şi îşi acompaniază munca cântând. De când a venit în oraş nici nu mai poate fi vorba de aşa ceva. Cântecele ei, cântecele noastre, cântecele populare ce le ştiu dintotdeauna, de se apuca şi le cânta, oamenii aceştia se uitau la ea ciudat. Cântecele lor, cărora le spun de “inimă albastră”, de mahala, se cântă cam oriunde, după ce se trece “în faza a doua”. Aşa şi-a dat seama că aici nici de cântat nu poate cânta şi simţea că sufletul i se pustieşte. Ochii lăcrimându-i, în acel moment, spune Larion, Rodica s-a ridicat să-şi aducă o batistă a se şterge la ochi. Evident că şi eu m-am ridicat în picioare şi ne-am lovit unul de altul. Eu m-am prins de ea, ea s-a ţinut de mine. Atât am simţit că suntem îmbrăţişaţi. Căldura trupurilor noastre ne frigea şi buzele ni s-au întâlnit. Ne-am lăsat uşor pe pat şi atunci, pentru prima oră am constatat că asemenea fericire n-am mai întâlnit încă, pe această lume. Îmbătat de fericire şi plăcerea contopirii fiinţelor noastre într-una singură, radiam plăcere prin toţi porii, când Rodica îmi spune; “Larioane termină mai repede că a sunat sirena şi vine soţul meu acasă”. De spaimă, de desconcentrare, parcă am pierdut şirul treburilor şi în loc să termin, cum suna rugămintea, mai repede, actul sexual s-a prelungit fără voie dar mai ales fără acea plăcere care m-a inundat, ca atunci când, aveam promisiunea că Rodica simte nevoia să facă dragoste cu mine. Cu teamă, de graba impusă dar nerealizată, cu o prelungire enervant de lungă pentru mine, am reuşit să termin ceea ce a pornit ca o plăcere ireală, dar căruia sunetul sirenei, i-a frânat plăcerea. Prelungirea aceasta a actului sexual, în schimb i-a făcut mare plăcere Rodicăi, care s-a îmbujorat toată şi-i radia o lumină strălucitoare pe faţa ei.