Gilian ştia că “de la greci şi de la stăpâni nu-i bine să primeşti cadouri”, cu toate acestea nu-l putea trata cu un refuz pe Comite, mai ales că se aflau în faţa tuturor oamenilor din sat şi a gărzilor. Apoi să nu uităm, că Gilian a fost cel care a atacat Bistriţa, deci Gestul comitelui era mai mult decât diplomatic, era considerat de curtoazie, aşa că i-a răspuns; “Când veţi pofti comite”. “Atunci la bună vedere” şi-l părăsi pe Gilian. La data sorocită de comite, Gilian s-a hotărât să plece singur, însoţit doar de doi oameni apropiaţi, lăsând vorbă Sfatului Moşilor ce trebuie făcut dacă nu se va mai întoarce.
Gilian a recunoscut că aranjarea şi plinătatea mesei, onorurile cât şi persoanele care-l înconjurau pe el, cât şi musafirii comitelui, îi respectau gradul, funcţia şi demnitatea şi nu a sesizat nimic ostil sau necuviincios. Cu toate acestea el ştia că această masă oferită în cinstea lui este un “cal troian”, şi servind cu cumpătare din bucate şi vin, aştepta să i se divulge şi preţul “cinstei” oferite de Pavel. Aşa cam între două pahare, comitele aparent plictisit îl întreabă pe Cnez:
– Îţi place vinul, Giliene?
– Este de soi, comite. E bun!
– Şi mie-mi place, păcat că n-am unde să-l ţin.
– Păi nu e din Dumitra? Ei unde-l ţin? De la ei până aici, nu sunt mai mult de patru stânjeni.
– Spusa ta-i bine chitită, dar la ei, la ce vând ei, prea mult oscilează preţul şi eu aş dori ce e al meu să-l ştiu în siguranţă şi în pivniţa mea.
– Fă-ţi pivniţă!
– Aşa vreau şi eu, dar am nevoie de ajutorul tău.
– Păi ai zis că ai meşteri…”aşi-meşteri.”
– Da meşteri am, dar dacă tu mi-ai da un mic loc într-un pinten din dealurile voastre, să-mi fac un beci, gest considerat ca o adevărată dovadă de prietenie. Gilian se gândea că loc de un beci chiar mai mare n-ar fi o problemă, mai ales că dealul e şi departe de sat. Cu toate acestea te duci şi te întorci de la Dumitra de zece ori până să ajungi la Budacu. Era o chestie ce l-a pus pe gânduri. Cum ar trebui să procedeze, în asemenea situaţie? Nici cum nu era indicat un refuz brutal.
– Comite nu-ţi este cu supărare dacă-i întreb şi pe Moşi?
– Dar cum poţi crede aşa ceva?
– Atunci ţi-oi da de ştire cum va fi răspunsul.
– Prea bine Giliene. După care discuţiile au alunecat spre diferite preocupări ale saşilor specifice şi interesante pentru unii, mai puţin interesate pentru alţii.