Dimineaţa Gilian a primit o escortă care să-l conducă acasă, cinstea cea mai mare pentru ori cine. Gilian a povestit moşilor ce crede el, că era scopul invitaţiei la mesa comitelui. Nu pot să-mi dau seama la ce le trebuie saşilor pivniţe aici la noi doar ei au pivniţele mult mai aproape de Bistriţa, la Dumitra. Moşii s-au gândit că pentru un dâmb de deal nu se face să se contreze cu comitele şi saşii, de aceea au zis să le dea într-un loc mai lăturalnic, deoarece suspicioşi fiind, să nu creadă că-i spionăm.
Gilian a trimis răspunsul comitelui saşilor din Bistriţa şi după două zile, la locul promis că v-a fi al lor, au venit cu atâţia meşteri că într-o singură zi au reuşit să sape atât că au putut să-şi monteze o uşă grea de stejar în blănuri, uşă care acoperea o breşă destul de mare, după cum spuneau acei care au văzut-o. Prima dată au crezut că au montat uşa ca să nu-şi care sculele zilnic cu ei şi să le aibă “sub cheie”. Dar s-au întors înapoi, dintre câţi au plecat la lucrul beciului, doar carele cu boii. Meşterii au rămas să lucreze şi noaptea. Alţii acolo au dormit. Cert este că săpau continuu, susţineau pământul de deasupra, întăreau pereţii şi scoteau destul de mult pământ din hruba lor. După părerea sătenilor, într-o săptămână ar fi trebuit să fie gata, dar meşterii bistriţeeni, se aflau tot în pivniţă şi atunci când au sosit butoaiele cu vin. Apoi au observat că tot mai puţini dintre cei care vin se mai întorc înapoi. S-a mai băgat de seamă că făceau şi foc, dar unde erau atâţia oameni, era normal să se facă şi mâncare. Era toamnă târziu când Comitele Pavel, însoţit de trupe care erau cam numeroase pentru o suită, îl somează pe Cnezul Gilian să-i predea Budacu. Şi ca să fie convingător de ce forţe dispune, din “pivniţă” au început să scoată tunuri de cireş, săcăluşe, şi să tragă în ei. Până nu au fost armatele regulate sau de mercenari, se ştie că singurii soldaţi din acele timpuri erau ţăranii. De aceea Gilian pe ţăranii lui, nu i-a prea cruţat la instrucţie în ultimul timp, şi era bucuros că lucrările pământului s-au terminat şi pot să se instruiască temeinic. Gilian ştia că toată strategia lui Pavel, s-a bazat pe “surpriză”, dar se pare că nici budăcenii nu erau de ieri de azi în preajma musafirilor saşi. Ei dacă au văzut ce fel de “mişcări” fac saşii şi câţi oameni şi câte butoaie le trec prin sat, au bănuit că nicăieri nu curg râuri de vin, nici chiar la Dumitra. Bătaia ce a luat-o Pavel, l-a lăsat aproape fără oameni. Gilian acum era sigur că a sosit vremea să vină trupe regale. Cunoştea acest “secret” pentru că se apropia timpul de-a trimite convoiul cu aurul coroanei. Acel convoi trebuia protejat deoarece aurul din Rodna era aurul regal. Or proprietatea regală trebuia asigurată şi păzită până la Buda. Asta presupune că nici Pavel nu va sta cu mâinile-n sân. Avându-le aici ar fi fost de neconceput să nu ştie, ba mai mult să nu se folosească de cătanele regale.