Nici nu se putea face comparaţie cu vizitatorii mausoleului lui Lenin, dar în acea zi mausoleul s-a închis. In prima zi, după închiderea mausoleului, administratorul lui estima persoanele care stăteau la rând în linişte să se redeschidă, la circa patru mii. Apoi şirul “de vizitatori” care aşteptau să se redeschidă monumentul a trecut cu mult de Tipografia 13 Decembrie care este destul de departe de parc şi numai aleea de intrare în parc are circa un kilometru. Şirurile de oameni se îngroşa şi se amplifica zi de zi, în speranţa vizitării acestui monument care pe moment era închis. Timp de trei zile, cât a ţinut Conferinţa Activului, liniştea parcului m-a speriat. Era liniştea prevestitoare de rele. Cine cunoaşte volubilitatea bucureşteanului nu-şi poate imagina că aceşti oameni guralivi au putut tăcea atâtea zile şi să-şi chinuiască trupurile stând zile întregi stând la rând, mii şi mii de oameni. Plenara s-a terminat şi primele măsuri au fost retragerea trupelor de ordine care deja erau şi ei de ordinul sutelor, a soldaţilor, apoi s-a deschis mausoleul, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. De atunci de când bucureştenii i-au dat primul afront”conducătorului iubit”, prin refuzul mut care ei l-au iniţiat, admiraţia mea faţă de bucureşteni îmbracă valenţe nemaiîntâlnite. Ei, zecile de mii de bucureşteni, prin prezenţă şi tăcere i-au înfrânt prima dată ambiţiile deşănţate, ale aceluia care se şi vedea deja mai presus de oricine şi acest lucru se întâmpla la numai câteva zile după gloria câştigată în urma împotrivirii lui, de-a masa trupe în Cehoslovacia, de către membrii Tratatului de la Varşovia. Atitudinea promptă şi deosebit de masivă şi constantă a bucureştenilor, l-a frânat pentru multă vreme pe “geniu” de unele dorinţe deşănţate de preamărire.