De unde eram acuma, vedeam borcutul şi cele 6-8 maşini ale soldaţilor securişti. Femeile care erau pe acolo aveau colţurile basmalelor în gură şi plângeau înăbuşit. Bărbaţii, din sat şi din alte sate povesteau şoptit. Toate acestea mă îngrozeau. Parcă sufletele oamenilor erau sinii ca şi ziua în care plutea această nenorocire încă necunoscută de noi, dar bănuită de toată lumea. De ce stătea atâta lume acolo? De ce nimeni nu făcea nimic? Aşteptarea rău prevestitoare se întindea peste masele acelea de oameni şi animale inerte. Oamenii veneau la acest borcut de la depărtări de 6-8 km, dar de plecat nu pleca nimeni, poate şi pentru că soldaţii nu-i lăsau să se apropie de borcut şi cum să mergi cu mâna goală dacă ai venit după borcut? Sunt lucruri care nu se fac. Din curtea Ocolului Silvic plecau, pe lângă borcut, două drumuri de munte în spre două direcţii diferite. Acele drumuri le păzeau soldaţii securişti. În faţa Borcutului erau tot maşinile lor, ale soldaţilor. Parte destul de mare, din drumul ce venea dinspre Rodna, era blocat de maşinile cu lemne şi căruţele ţăranilor. Ca o ciudăţenie, în punctul de descărcare-încărcare din gară, nu exista nici-un lemn, ceea ce aici, de la terminarea plazului nu s-a mai văzut. Ce lemne au fost în gară s-au încărcat în vagoanele care au fost împinse în triajul Anieşului pe care l-au închis. Măsura aceasta nu era necesară deoarece triajul era plin ochi cu vagoanele încărcate cu lemne. Gara, plazul şi borcutul erau pustii. Câmpul din faţa gării era “curat” până la Someş, pe marginea căruia se vedeau soldaţii care patrulau aici şi acolo. Ce ne deranja mai mult, copii fiind, nimeni nu ne băga în seamă. Nimeni nu ne spunea de ce-i aşa, cum e, şi cum n-a mai fost niciodată pe acolo, pe la borcut. Avea ceva borcutul? Neam! După multă fâţâială am mai auzit câte ceva de la unu de la altul, dar eram îngrijorat că am plecat de acasă pe la zece şi era mai bine de trei după amiaza, şi n-a trece mult că s-a însera.
. Deja se vedea o oarecare mişcare. Din munţi au început să coboare nişte ţărani de prin partea locului care probabil că până atunci au fost legaţi la mâini. După ce au coborât în sat, poate că să se fi dezlegat, deoarece fiecare avea în mână câte-o frânghie subţire, de la care mai mult ca sigur, că le-a rămas “răboajele” acelea pe mâini. Grupul acesta de oameni arătau ca nişte bezmetici.