Numai că Matei dorea ca el să-l înveţe tainele mineritului, ştiindu-şi-l alături, şi în siguranţă. Cunoştinţele acumulate de Matei, am putea spune într-o viaţă, că acum era interzis, i-ar fi fost mai uşor să le transmită propriului fiu aşa cum sunt şi cum trebuie să fie. Atunci n-ar fi apărut tendinţele continue de corectare a unor lucruri greşit exprimate sau învăţate, care probabil nici n-au fost înţelese bine, sau să nu se fi bucurat de atenţia cuvenită, în momentul în care i se explicau. Meseria de miner nu-i uşoară, dar dacă-i cunoşti secretele, o s-o poţi profesa, cerceta, cu mult mai multă uşurinţă, şi o să poţi scoate la suprafaţă mai multe şi mai uşor metalele trebuincioase. Şi aceia este adevărat că omul învaţă toată viaţa, că ori ce cunoştinţe se pot completa, îmbogăţi. Pentru cunoaşterea meseriei ai nevoie de aptitudini, de sfaturi, dar şi de ajutorul primit exact atunci când ai nevoie şi mai ales cum trebuie, situaţie în care cunoştinţele se “lipesc” la celelalte lucruri ştiute şi nu se vor mai uita niciodată. Dar visurile acestea nu se pot realiza, deoarece, după regulament, nu-i permis să-l aibă în echipa sa, pe propriu fiu. Dacă te gândeşti la acest regulament, la această formă de prezentare şi punere în practică, îl poţi considera foarte uman şi pe această latură s-a motivat această impunere a lui. Justificarea “corectă” a acestei situaţii se baza pe situaţia limită, că: “dacă s-ar întâmpla un accident să nu se stârpească toată partea bărbătească dintr-o familie, situaţie în care ne mai având bărbaţi care să muncească, familia, ceilalţi membri ai năpăstuitei familii, rămâneau muritori de foame. Această situaţie era frecventă în localităţile minere. Da, legea este umană. Din punctul de vedere al minerilor, dimpotrivă era înrobitoare. Cine putea avea mai bine grijă unul de altul, dacă nu tata de copil şi copilul de tată? Şi dacă erai atent grijuliu şi responsabil că de, tot tu şi cu băiatul tău vei lucra acolo, de bună seamă că se vor preveni situaţiile posibile de-a ajunge la accidente, deci situaţiile mai sus trâmbiţate, chiar dacă vor fii, de bună seamă că vor fi situaţii rare. Apoi mai era o regulă de care nu se zice nimic. Acolo unde erau cazuri de incompatibilitate familială, ori care dintre membri puteau refuza cuplarea într-o echipă “de familie”. Acum sub nici-o formă nu poţi refuza un viitor tovarăş. Dacă nimereşti un “pierde vară” dacă-ţi trebuie bani, trebuie ca tu să-i faci şi treaba lui, altfel ieşi la sfârşitul lunii cu portmoneul gol. Să nu uiţi să-i şi protejezi lenea că el e stahanovist la “bătutul din gură” şi câştigul tău se împarte şi lui, ceea ce înseamnă, de fapt, că erai băgat de slugă la cine ştie ce puturos. Cu totul alta-i situaţia într-o echipă formată din tată şi fiu, sau doi fraţi care se şi cunoşteau la lucru şi doreau să şi facă bunăstare, dacă totuşi lucrează în mină. Prima constatare ar fi fost diferenţele mai mari de salarizare între echipe, ceea ce probabil că la mulţi nu le-ar fi convenit şi poate că ar fi şi “mârâit”.