Regula era ca unui miner tânăr să i se de-a un ajutor “bătrân”, cunoştinţele lor cuplate să-i poată scoate din potenţialele necazuri. Se pare că şi regula aceasta s-a omis, cu toate că era un obicei înrădăcinat în minerit. Nuţu era el miner dar la o lucrare nouă, de fapt care lucrare-i veche în minerit, ar fi avut nevoie de o experienţă mai mare. Nuţu dând de greutăţi noi, necunoscute, a încercat să abordeze pe acei care au mai lucrat la săparea de puţuri, dar se pare că pe nimeni nu-l interesa greutăţile cu care se confrunta el. În schimb cel care ar fi fost gata să-i ofere şi sfaturi şi ajutor, Matei era ocolit de Nuţu. Greutăţile lui Nuţu erau sesizate de Matei, dar dacă nu era solicitat nu vroia să fie iarăşi catalogat “că-l dădăceşte”, şi aşa îşi aduna în sufletul său numai durere. Ba acasă şi soţia l-a apostrofat “că-şi pune mintea cu copilul”. S-a întâmplat că şefii minei au considerat că este necesar ca lucrările la puţ trebuie să fie urgentate. Pentru acest deziderat au fost repartizate în lucru toate tronsoanele puţului la cinci echipe. De această dată nu se puteau lipsi de aportul lui Matei căruia i-au repartizat primul tronson, de deasupra porţiunii unde lucra Nuţu. Cu această ocazie, Matei ca şef de brigadă a făcut o primă vizită la locul de muncă al fiului său. Emoţii pentru amândoi. Era prima oră când Nuţu era în brigada lui Matei, dar în echipă separată. Taică său îi era şef şi avea drept de control. Matei a făcut observaţiile de rigoare, era vorba de modul de amplasare a găurilor de sâmbure, cauză a neruperii suficiente a rocii, discuţie din care Nuţu a înţeles că aşa este bine şi l-a mai rugat, ca înainte de plecare, să-şi fixeze uşile de la podurile de siguranţă cu balamalele. Lui Matei, în afară de faptul că a văzut ce ajutor are Nuţu, unul fără nici-o experienţă, şi faptul că gazele de la puşcătură nu se prea evacuează în timp util, a sesizat şi acest lucru deoarece şi el avea acelaşi mod de aerisire ca şi fiul său, dar la el în front nu stăteau gazele mult după puşcătură. La acest aspect Matei considera că roca pereţilor , în special în partea de Nord, este prea jilavă şi se ştie că umiditatea “fixează” fumul. Matei cu toate că a început cu mult în urma lui Nuţu, l-a ajuns destul repede cu săparea lucrării. De unde se vede că de minte este nevoie destul de multă la săparea unui puţ. Din câte au discutat şi hotărât împreună, Nuţu atât a făcut că a pus balamalele la uşile podurilor de siguranţă şi la găurile de sâmbure, a respectat cele indicate de taică-său mai ales că a observat imediat, că randamentul este incomparabil mai bun. Grija faţă de montarea scărilor, ordinea la locul de muncă mai lăsau de dorit, deci Nuţu încă nu se putea impune noului ajutor de miner. Nu i-a zburătăcit încă lenea din el. Matei se gândea că unele dintre problemele ivite, în timpul lucrului, le mai rezolvă şi timpul, nu trebuie să fie prea insistent dacă nu-i vorba strict de protecţia lui personală, sau de protecţia muncii. La o altă vizită Matei iar a observat că au gaze în front.