Cotul, ce nu-l mai avea, era rigid iar dacă totuşi dorea să-şi ridice mâna până în dreptul gurii, o putea face, cu dureri deosebit de mari şi trebuia să-şi mai aplece şi capul deoarece mai mult de 20-30 de centimetri n-o putea mişca nici din umăr. Aşa era acum Vasile, fostul şef de brigadă din mina Herja. Ce l-a durut cel mai mult, cum povestea Vasile, nu era durerea propriu zisă, anchilozarea sau pensionarea lui, ci faptul că din Pop Vasile II cât a fost a devenit doar Pop Vasile. Rapiditatea cu care l-au scos din efectiv, pentru el a fost uimitor de dureroasă. Ceilalţi Popi au avansat cu unul mai în faţă. S-a dus la director şi l-a rugat să-l primească înapoi la lucru.
– Măi Vasile cred eu că tu eşti cel mai în temă, şi poţi să-ţi dai singur seama că miner nu mai poţi fi niciodată. Nu mai eşti, cum spun colegii tăi, “de nici o culoare”.
– În această problemă aveţi dreptate întru-totul. Totuşi puteţi face efortul de-a încerca măcar să gândiţi puţin aşa cum gândesc eu. Toate studiile mele, toate cunoştinţele mele, sunt numai de domeniul mineritului. Am acumulat multe cunoştinţe, cunosc lucruri pe care puţini specialişti le cunosc, şi care pot fi utile multor oameni din mina aceasta, dar cu toate că am multe şi bogate cunoştinţe în domeniu, fără această mină, nu că nu mai sunt om, nu sunt nimic pe lumea aceasta! Prin acest accident m-am văzut scos dintre semeni. Puteţi dumneavoastră face acest efort de gândire, prin care mi-aţi acorda şansa de-a mă considera om?
– Măi Pop, tu nu-ţi poţi nici imagina măcar, că în actuala situaţie tu nu mai ai ce căuta în mină. Nu eşti capabil să te asiguri şi să te protejezi singur nici pe tine, ar trebui să-ţi dau însoţitor.
– Dă-mi trupa de probagii şi vei scăpa pentru totdeauna de litigiile cu flotaţia. În plus o să ai un procentaj al diluţiei exact atâta, cât este.
– Păi trupa de probagii este la Pop Vasile XV.
– Vezi, el este cinsprezece, dar ai uitat că eu sunt doi în toată Exploatarea aceasta? Pe vremuri II însemna după tine, după director. S-a schimbat ceva?
– Te crezi grozav. Dar dacă există premiza să nedreptăţesc un om, măcar câştigă-ţi postul! Vasile se uită la director cu o privire cam circumspectă. Ce-i tună ăstuia prin cap ?
– Bine tovarăşe director, sunt de acord, vă rog să-mi spuneţi din ce constă acest examen? Directorul parcă asta aştepta. Îi plăcea şahul, ştia şah, dar nu-i plăcea să joace cu acei care ştiau mai puţin ca el. Auzind că Vasile le cam lua şpriţurile şi ţigările pensionarilor din Parc, brusc i-a venit ideea cu şahul. Probabil a crezut că a reuşit să-l prindă la colţ pe Vasile şi cum vestea a sosit până la el era sigur că de-l bate pe Vasile, vestea se va întoarce, acolo, unde trebuie.