Poate ar fi trecut şi peste acest lucru dar să faci concursuri fără să dai premii…e neruşinare. A început şahul cu directorul, abordând deschiderea siciliană. Mergea mai repede, cu toate că Vasile ştia pe de rost partida de Campion a lui Boby Ficher, pe care el n-o considera grozavă, şi era convins că Boris Spaski a fost derutat de acea mişcare infantilă, dar care, cu toate că la nivelul lor era considerată adevărată tâmpenie, l-a adus în avantaj. După câte ştiţi cu acea mişcare s-a câştigat unica partidă a campionatului mondial de atunci care l-a consacrat campion mondial pe Ficher. Aici nu i-au trebuit lui Vasile, nici mişcările lui Tal, nici ale lui Botvinik sau Arlechin, după zece minute, partida s-a încheiat, Vasile s-a ridicat să plece. Înainte de aceasta a privit încă odată tabla de şah. Da, era mat.
– Ce faci mă ?! Strigă directorul pe Vasile. Care atunci a văzut că :”s-a făcut totul”. Iuţeala cu care s-a derulat partida nici nu a lăsat posibilitatea savurării plăcerii jocului, de aceea directorul nu s-a aşteptat încă la “deznodământ”. N-a observat matul. Acum îl vedea. Stai jos mai facem încă una şi apoi pleci !
– Cum doriţi Dumneavoastră. Eu deja-s în serviciu. După ce a luat un car de bătăi, Pop Vasile probagiul, l-a învăţat pe Pop Vasile directorul, câteva mişcări care-i aduceau mai aproape câştigul, şi sigur matul, dar nu împotriva lui Pop Vasile… probagiul care, din biroul directorului, a plecat la Centru de instruire pentru instructajul de intrare în mină.
Vasile avea mulţi prieteni, multe cunoştinţe. Poate că după moartea soţiei să fi căutat şi el pe cineva cu care să mai poată schimba o vorbă, altfel nu i-ar fi ştiut pe atâţia, dacă nu umbla şi el pe unde umblau aceştia. Unul dintre aceşti prieteni ai lui, unul dintre acei prieteni agreaţi, de al lui, dar care în ultimul timp se ţinea scai după el, Vasile a început să-l evite. Omul a observat această schimbare comportamentul lui Vasile şi l-a un şpriţ la abordat:
– Ţi-s dator cu ceva?
– Nu cred că-i exprimarea mea.
– Atunci exprimă-te, de ce mă eviţi.
– Mie-mi plac animalele cu coadă, dar oamenii cu coadă, nu.
– De fapt nu-i “coada” mea, este a ta.
– Vezi că te întreci cu gluma. Tu ştii că legea obligă pe oricine, care intră în contact cu un străin, să depună o declaraţie la securitate. Eu nu am chef de aşa ceva şi de supravegherea lor.
– Fii liniştit că am depus-o eu.
– Şi ce ai scris în declaraţie despre neamţ?