Mă uitam la domnul Ghenceanu, moderatorul, omul care-i făcut să ia upercuturile literare, dar şi pe cele politice de la “prieteni”, dar care s-a învăţat să şi răspundă acelora care :”nimic nu au a spune în cultura românească”, şi impasibil îşi făcea “meseria” printre acei care nu se puteau tupila după deget. Nu ştiu cât trebuie lăudat Anghel care, primar fiind, şi-a rupt o oră şi 47 de minute pentru a fi în mijlocul scriitorimii maramureşene, a literaţilor, dar mai ales alături de Mihai, ceea ce nu-i puţin lucru. Dacă după spusele lui Ghenceanu în sală erau prezenţi jumătate din cei pomeniţi în cartea domnului Mihai şi care măcar de “obrazul lumii” trebuiau să fie acolo. Nici despre Tedy Ardelean, din câte ştiu, Mihai n-a scris niciodată(cum Domnia sa obişnuit o face) şi cu toate acestea el a ţinut să fie acolo. Şi Şiman a ţinut să fie acolo, nici el nu era trecut în carte, dar el ca de obicei mai avea o treabă din care numai domnia sa a hotărât care este prioritară. De fapt câţi oameni poţi trece într-o carte, dacă aceasta nu-i carte cu numerele de telefoane? În sala Europa erau 71 de persoane, şi ce persoane!! Profesori universitari, redactori şefi de ziare, Cozmuţa (cred că aici intră şi Ilea deoarece Gagniuc nu iese din “sera” lui), politicieni care au probat răsturnarea discuţiilor din sfera culturii în favoarea politicului. N-a ţinut. Era, era şi Doamna Sima şi chiar i-a plăcut ce-a zis Ilea, dar neînţelegând tot excursul,(s-a uitat între timp şi la mine), i-a propus lui Ilea să meargă cu “alţii şi cu ea în Italia” unde să lămurească neînţelegerile de ivite astăzi. Aici mulţi ar fi vrut “să se arunce” dar cine-i de vină că Doamna Sima n-a ştiut alte nume de scriitori care s-o însoţească unde s-or mai ivi delegaţii de înfrăţire, la care să participe şi scriitorii, poate mai viguroşi în relaţiile cu cititorii, ori poate că numai Ilea era cu şapcă de pilot de curse… Pe holul primăriei s-au întâlnit doi viceprimari; Barbur şi Feştilă. Şi-au dat mâna. Barbur era bine dispus uitându-se la Feştilă, care era emoţionat, ori poate şi bătrâneţea să fi făcut emoţiile mai mari, că eforturile depuse de dânsul, spun uni că cele mai grele lucruri ridicate de el, în funcţiile avute, erau timbrele de la Asociaţia Filatelică. Sorin precizează: În discuţiile purtate, eram de partea domnului Feştilă. Cum de ce? Suntem raioneni, ne respectăm. Poate era bine să le spun, dar nu-am ştiut credeţi-mă. Ar fi trebuit să-le spun, dar dacă n-am ştiut numai acolo, ce să fac?. La această festivitate era normal ca ochiul obiectivului aparatului de filmat, să “stea” doar pe domnul Mihai, era ziua sa de beatitudine şi laudă. N-a fost aşa, aparatul “m-a văzut” mai mult pe mine, zice Sorin. Operatorul era unul dintre absolvenţii cărora i-am fost diriginte. Deci…să fiu iertat. Mi-a plăcut liniştea emanată de profesorul Filip. Aş putea spune că nu l-am văzut niciodată aşa de senin. După cum am văzut i-a venit o idee căruia i-a intuit şi sfârşitul. Mă bucură felul acesta a lui de-a fi, inedit şi cu gândire pozitivă. Degeaba i-a dat scaunul şi locul domnul Jurcă, domnului Botiş, dacă nimeni, nici din greşeală n-a “scos” vorba mult adorată de “senator”. Aşa că domnia sa s-a zeflemisit, nu a discutat probatoriu pe opera respectivă, poate şi datorită faptului că el ar fi trebuit să spună că această carte este o cărămidă în opera scrisă română. N-a făcut acest lucru deoarece l-a copleşit supărarea mare ori poate invidia, nu mică nici aceasta că acest adevărat tezaur nu-i aparţine lui.