Mă uitam la el, pe căldura aceea toridă, sufocantă, de curgea zoaia pe el era atât de bucuros, că nu-şi dădea seama, că oamenii care vin aici, la Ocna Şugatag, vin la băi. Lăsându-l să jubileze pe pofta inimi şi transpirat până dincolo, m-am dus cu grabă, deoarece Bellu care era la băi şi nu dorea să amorţească, după întâlnirea cu ministrul Caramitru, care şi-a decontat biletele la un hotel din Sighet separat de-ale nevestei, a dat de băut şi pe căldură…să bumbăceşte omul mai repede. La lansarea care a intenţionat el s-o facă, cu cartea mea “Tânjind după soare”, pe acea vreme şi în aşa căldură, m-am ales c-o epigramă, scrisă pe un capăt de pachet de ţigări “Carpaţi”, de către Perţa:
“Să faci lansări de carte acum
În aste vremi caniculare
E cam degeaba, cum să spun…
Cin’mai tânjeşte după soare? ”
Vai, iertaţi-mă ! Aşa i bătrâneţea. Nu scapi de amintiri, dar nici prilejul de-a te lăuda puţin, din ce-ai mai fost cândva. Acum la astă şedinţă am fost destul de bulversaţi. Lipseau oameni de bază: Mihai, Şiman, Găinariu şi alţii şi de nu venea “pictorul” credeţi-mă că nu mai ştiam ce să facem. După lipsa de subiecte, după mişcările ajutătoare ale chelnerului care parcă zâmbea pe sub mustaţă, în sinea lui zicea: “aşa vă trebuie dacă vă luaţi de alţii”, am crezut că vom trece la a doua “sută de…” dar nu. Epigrama adusă avea substrat şi noi deja avem ce face(de fapt era vorba de Filip, că are ce face). Poate nu ne-ar fi măcinat atâta problema Antoniu, dar tipul nu-i cavaler. Astea-s atacuri pe la spate. De ce nu vine aici şi “să ne citească” ce are de ne spus, aşa prea miroase a face scheme la spatele oamenilor. Dar la-s că l-om învăţa noi minte…nu?…minte!

Nu şti niciodată cât eşti de prieten cu cineva, numai după ce-ţi lipseşte acea persoană, constaţi cât ţi s-a îngemănat viaţa cu a dânsului. Aşa eram şi noi acum. Am sosit pe rând şi mai mult dădeam târcoale “butoiaşului”, decât să-l “ocupăm”. Ezitarea aceasta şi-a impus “farmecul” din două motive şi nu mult după această constatare, se va adeverii că de fapt avea trei motive, pe al treilea încă nici nu-l intuiam. Prima treaptă de depresiune psihică care trebuie trecută săptămână de săptămână, este absentarea destul de frecventă a unora dintre membrii acestui cenaclu, membri care în momentul în care lipsesc, constaţi că de fapt obligaţiile lui, ale acelui care lipseşte şi care până atunci erau, de acum nu mai beneficiezi de ele, deoarece aceste preocupări şi iniţiative erau incluse în domeniul persoanei respective.
Mă uitam la el, pe căldura aceea toridă, sufocantă, de curgea zoaia pe el era atât de bucuros, că nu-şi dădea seama, că oamenii care vin aici, la Ocna Şugatag, vin la băi. Lăsându-l să jubileze pe pofta inimi şi transpirat până dincolo, m-am dus cu grabă, deoarece Bellu care era la băi şi nu dorea să amorţească, după întâlnirea cu ministrul Caramitru, care şi-a decontat biletele la un hotel din Sighet separat de-ale nevestei, a dat de băut şi pe căldură…să bumbăceşte omul mai repede. La lansarea care a intenţionat el s-o facă, cu cartea mea “Tânjind după soare”, pe acea vreme şi în aşa căldură, m-am ales c-o epigramă, scrisă pe un capăt de pachet de ţigări “Carpaţi”, de către Perţa:
“Să faci lansări de carte acum
În aste vremi caniculare
E cam degeaba, cum să spun…
Cin’mai tânjeşte după soare? ”
Vai, iertaţi-mă ! Aşa i bătrâneţea. Nu scapi de amintiri, dar nici prilejul de-a te lăuda puţin, din ce-ai mai fost cândva. Acum la astă şedinţă am fost destul de bulversaţi. Lipseau oameni de bază: Mihai, Şiman, Găinariu şi alţii şi de nu venea “pictorul” credeţi-mă că nu mai ştiam ce să facem. După lipsa de subiecte, după mişcările ajutătoare ale chelnerului care parcă zâmbea pe sub mustaţă, în sinea lui zicea: “aşa vă trebuie dacă vă luaţi de alţii”, am crezut că vom trece la a doua “sută de…” dar nu. Epigrama adusă avea substrat şi noi deja avem ce face(de fapt era vorba de Filip, că are ce face). Poate nu ne-ar fi măcinat atâta problema Antoniu, dar tipul nu-i cavaler. Astea-s atacuri pe la spate. De ce nu vine aici şi “să ne citească” ce are de ne spus, aşa prea miroase a face scheme la spatele oamenilor. Dar la-s că l-om învăţa noi minte…nu?…minte!

Nu şti niciodată cât eşti de prieten cu cineva, numai după ce-ţi lipseşte acea persoană, constaţi cât ţi s-a îngemănat viaţa cu a dânsului. Aşa eram şi noi acum. Am sosit pe rând şi mai mult dădeam târcoale “butoiaşului”, decât să-l “ocupăm”. Ezitarea aceasta şi-a impus “farmecul” din două motive şi nu mult după această constatare, se va adeverii că de fapt avea trei motive, pe al treilea încă nici nu-l intuiam. Prima treaptă de depresiune psihică care trebuie trecută săptămână de săptămână, este absentarea destul de frecventă a unora dintre membrii acestui cenaclu, membri care în momentul în care lipsesc, constaţi că de fapt obligaţiile lui, ale acelui care lipseşte şi care până atunci erau, de acum nu mai beneficiezi de ele, deoarece aceste preocupări şi iniţiative erau incluse în domeniul persoanei respective.