Volumul “TÂNJIND DUPĂ SOARE”, semnat de Toma G. Rocneanu, a apărut în 1998 la Editura Ariadna. Nu-mi amintesc cum a fost recepţionat la vremea apariţiei, ce au scris comentatorii sau criticii avizaţi. Autorul ne spune că avem de-a face cu “întâmplări repovestite”. Ceea ce este adevărat. Se vede foarte limpede, după lecturarea volumului, că întâmplările au fost trăite de autor în marea lor majoritate, sau cunoscute de la prieteni apropiaţi.Toţii eroii fac parte dintr-o lume pe care autorul nu vrea s-o părăsească, până acum cel puţin. Şi bine face, pentru că o viaţă de om petrecută printre mineri îi asigură argumentele necesare ca să se facă uşor de înţeles şi de crezut de cititori. În urmă cu câţiva ani, un eveniment mai deosebit din ramura învăţământului pe ramura mineră adună în curtea unei şcoli de tradiţie o mulţime de oameni implicaţi în domeniu. Reântâlnirea cu prietenii, colegii, profesorii îi prilejuieşte autorului atingerea unei stări emoţionale, deosebite. În câteva zile se apucă de treabă, voind iniţial să povestească ce s-a întâmplat la acea festivitate. Dintr-o relatare mai mult reportericească(vezi începutul de la “Casa”), autorul îşi dă seama că spaţiul dedicat evenimentului nu-i ajunge, amintirile îl năpădesc, întâmplările se înghesuie să iasă la lumină.Astfel se adună între “Casa” şi “Vizita”(începutul şi sfârşitul volumului), câteva pagini scrise cu aplomb, în care viaţa plină de realism din mediul minerilor, cei care “tânjesc după soare” este tratată cu mijloace artistice, iar rezultatul este mulţumitor. Povestirile sunt scrise cursiv, chiar dacă autorul insistă de multe ori pe amănunte care par a fi neinteresante. Asta depinde şi de cei pe care autorul îi alege să-şi depene istorioara. Totul lasă impresia că ne aflăm la o sesiune de comunicări ştiinţifice, la care se prezintă întâmplări din viaţa unor oameni, aspectul artistic interesând mai puţin. O reuşită pare a fi povestirea “Din când în când”, mult mai complexă, mai profundă decât “Canadianul” sau “Cadoul” să zicem. Una peste alta, volumul este o reuşită. Deşi modalitatea adoptată pare a fi una foarte uşor de abordat, lucrurile nu stau chiar aşa. Povestirea necesită o bună cunoaştere şi stăpânire a meseriei de scriitor.
GRIGORE CIAŞCAI