– De regulă sindicaliştii, în orice diferend, dau vina pe patronat. Acum se pare că doar poliţia va face lumină. Cine a comandat moartea lui Săhleanu de la Iaşi. Cine a bătut-o pe preşedinta de sindicat de la Fabrica de tricotaje din Timişoara? Cu crime şi intimidări nu se pune ordine în ţară. Cu asemenea metode, când zilnic eşti între ciocan şi nicovală, viaţa este grea. Dar nu viaţa propriu zisă, hărţuiala, ci cel mai preţios lucru pe care trebuie să-l aibă un conducător sindical, credibilitatea, se pierde în hăţişurile astea pline de ispite mai ales pentru cei ce trebuie anihilaţi, cumpăraţi sau cel puţin reduşi la tăcere, ca ei să-şi poată face jocurile. Cu asemenea “oferte”, aproape zilnic îmi pun problema dacă-şi merită familia mea spaimele şi intimidările la care-i supusă aproape zilnic, atât din partea patronatului, dar şi a colegilor care mă bănuia “că m-am dat cu şefii”. Am şi eu o vârstă la care m-aş putea pensiona .Simt că nici o parte dintre colegi nu mă “iartă” şi mă “toacă” de câte ori o pot face. Unii o fac din prostie, alţii din invidie, dar se simte că mulţi s-ar vrea în locul meu. Mulţi cred că a “bate din gură” este muncă sindicală. N-am a zice că ce fac eu este chiar muncă sindicală, pentru că noi nu putem desfăşura încă această muncă, în acest sector, când este evident că scopul patronatului este distrugerea mineritului.