De aici reiese că fiecare în parte trebuie să facă câte ceva bun, pentru dobândirea bunului general, bunului tuturor. Deci toate depind de noi. Şi dacă se mai poate şi încă nu-i prea târziu, să începem oameni buni, să fim ceea ce trebuie să fim. BUNI. Oameni buni, părinţi buni, dar mai ales muncitori buni de care să aibă nevoie fiecare.
La aceste probleme probabil gândea şi Ion Şiugariu, cât de întortocheate sunt căile spre oamenii de valoare, dar mai ales cât de greu este acest urcuş, afirmarea valorilor,atunci când ne-a scris poezia:”ARDELEAN”

“Uitat în vreme şi bătut de vânt,
Trăiesc doar printre visuri şi poeţii.
Argat fără simbrie la cuvânt,
Mă cert cu fel de fel de precupeţi.

Mă asemăn cu minerii mei un pic:
Tăcut, îmi place pe cărări să urc,
Pe vârfuri – peste oameni de nimic
Şi singur la răscruci să mă descurc.

Şi tot ca ei, cu lampa de carbid,
Prin galerii înguste-mi place să străbat:
Prin piatră, drum în munte să deschid,
Să caut în adâncuri aurul curat…”

Cu aceste destăinuiri făcute într-o răsuflare de către Dan, s-a făcut linişte…ce fel de linişte?…
Baia Mare martie 2002