Dar dacă atunci, în vremurile de mult trecute,aceştia erau destul de repede ostracizaţi şi eliminaţi, acum, aşa cum o certifică Corpul medical, în afară de oportunişti, a mai apărut un flagel, greu de localizat în faza incipientă, care în final tot aceeaşi denumire o va avea. Este vorba despre bolile mentale sau nebunia. Acestea indiferent ce denumiri poartă paranoia, schizofrenie, demenţă, psihoză, sau alte forme au acţiuni nocive îndreptate înspre semenii din preajmă sau numai spre cel care este în suferinţă.. Aceste manifestări, mai nou, se găsesc la o mare pondere a populaţiei. Şi m-am gândit că ar putea fi încuibată şi la unele dintre persoanele care ne conduc, Ori s-ar putea ca unii numai să o simuleze. Ce m-a făcut să cred asemenea lucru, este că în diagnosticarea bolilor mentale, în fiecare dintre aceste forme de boală, una dintre manifestările individului este violenţa, (indiferent sub ce formă), apoi au senzaţii de persecuţie şi altele. Dacă urmărim pe unii dintre cei care ne conduc, comportă asemenea manifestări în fiecare zi. Cert este că boala se dovedeşte în expansiune şi o sesizăm numai când indivizii se manifestă ostil sau fără de logică. Ori dacă m-am hazardat şi am întrat pe un făgaş alunecos cu aceşti bolnavi, contrazicându-i. Fază foarte periculoasă în care ei devin violenţi. Violenţa aceasta, care ne aduce numai necazuri. Violenţă pe care unii o practică începând cu scrisul în diferite publicaţii, şi incitând, nu întotdeauna spre lucruri demne, bune. Se practică cu mult ”succes” şi violenţa în imagini, în vorbire. Dar ce să spui când cei mai buni specialişti în domeniu, îşi distrug propriile locuri de muncă, sau ramuri economice întregi, şi multe altele privatizate sau nu. Înainte violurile erau de regulă între oameni care se cunoşteau, dar nu se agreau. Prin asta doresc să spun că la originea unui viol, cu toate că tot viol este, exista oarecare “afecţiune”. Acum după ce violatori-şi satisfac pofta animalică, de regulă în grup, “distracţia”ce urmează este maltratarea victimei până la deces. Şi conducerile unor mari state “ comportă” asemenea violenţe şi războaie, cu alte ţări considerate de acestea ”vinovate” de nu ştiu-ce, violenţe a căror rezultat este imprevizibil. Guvernul nostru a aprobat un mare număr de clădiri de convalescenţă şi sănătate pentru aceşti oameni suferinzi, de asemenea manifestări de nebunie (este vorba de internarea lor spre refacere şi convalescenţă. Cea mai recentă s-a dat în funcţie la Cavnic). Dacă de asemenea persoane ar depinde numai ei, necazul nu ar fi atât de primejdios. Poate în cel mai rău caz persoanele bolnave mental îşi maltratează “doar” familia. Dar tot mai des unii ajung în funcţii de conducere, de unde sunt mai greu de depistat şi lumea din subordine devine cobaiul atrocităţilor lor. Ce-i enorm de periculos şi regretabil că de la ei, indiferent unde îşi manifestă boala, generaţia tânără preia, numai intoleranţa, violenţa şi metodele prin care “aceştia” fac corecţii, aplicându-le ca “postulate ale dreptăţii”, cui se nimereşte.
Saturday, April 04th, 2009 | Scriitor: carti online
Category: ursite la subsol
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0.
Both comments and pings are currently closed.