De această dată Dan l-a căutat pe Anton. Acum el avea să-i spună ceva. Credea că a aflat răspunsul potrivit, la enigma care a fost susţinută până acum în povestirile sale de către Anton. Altfel spus, credea că a aflat răspunsul pe care-l căuta el şi Anton în precedentele întâlniri. A făcut şi el un tur de Corso, după care, de această dată l-a sunat pe Anton. Au ocupat acele locuri unde au avut loc destăinuirile din ultima vreme. După saluturile şi tachinările de rigoare Dan cu oarecare satisfacţie, i-a spus lui Anton:
– Am impresia că ţi-am găsit “punctul de sprijin” pe care-l căutai încercând să-l desluşeşti, prin toate povestirile derulate la întâlnirile noastre, povestiri mai vechi sau mai noi. Din poveştile tale, reieşea că în final, acele povestiri reclamau o concluzie, indiferent că era vorba de Nelu sindicalistul, de faptele străbunilor, sau de marile suferinţe cauzate de pierderea unor fiinţe dragi. Poate, dacă românii nu ar fi avut parte de trecuta Revoluţie, unele lucruri ar fi demarat mai greu şi mai latent în timp. Revoluţia a fost ocazia ca unii să fie împinşi în sus, foarte aproape de punctul “exploziei”. Aşa cum ne învaţă toate marile frământări ale lumii, războaie, expediţii, reformele, revoluţiile, şi acum după această revoluţie, lucrurile s-au derulat ca întotdeauna fără excepţie, “ieşind în faţă” oportuniştii.