– Umblând cu el, mai uitându-mă şi la alte materiale, mi-am adus aminte de accidentul acela de la mină. Ai ceva detalii? Omul este accidentat grav? Anton nu se lăsă prea mult rugat şi începe să se conformeze dorinţei lui Dan.
– Întâmplător omul este o veche cunoştinţă de-a mea. Înainte de a-ţi da răspunsul la ce m-ai rugat tu, ţi-aş spune o păţanie tot despre el, care chiar dacă nu-i tare veselă, îl reprezintă şi oarecum aduce în memorie parfumul acelor timpuri în care şi el, era un cineva…
– Spune omule.
– Era vremea de început în ale mecanicii în ţara noastră. Nu doresc să se înţeleagă că în ţară nu era nici un vehicul, erau cele raţionalizate de după război, erau destule şi camioane şi chiar motociclete, dar erau începând din Albion şi cele mai noi, Sovietice. Aveau motoare Otto şi Diesel în doi şi patru timpi şi repet de toate neamurile. Toate acestea aveau o caracteristică comună. Niciuna nu aveau pe teritoriul ţări nici o piesă de schimb. Omul nostru, Iacob că aşa-i zicea, Iacob a lui Goga. Omul acesta avea o boală pe tot ce însemna motor. S-a apucat zi de zi şi făcea ce făcea şi mai punea încă un camion în funcţie. Nimeni nu ştia cum dar Exploatarea Minieră prospera cu maşinile reparate de Goga. Toate maşinile găurite, bombardate, rupte-şi găseau rostul după ce Iacob le cârpăcea. Exploatarea l-a angajat şi au început să aibă deja un transport de minereu cât de cât fluent. Pe lângă el s-a format o adevărată şcoală de reparaţii auto, fără piese originale. A calificat mulţi, dar nu le divulga anumite lucruri considerate de Iacob secrete care-i mai poate determina pe uni care nu-l agrea, să-l păstreze în serviciu, în cazul unui asemenea defect. Planul lui nu era rău de loc. Supremaţia asta în motoare l-a făcut vulnerabil la laude şi mai ales la “cinstea” făcută de cei care beneficiau de serviciile lui. Altfel spus a început să bea vârtos. Pentru început, băutul era o manifestare generoasă pentru toţi care-l susţineau în momentele în care el îşi demonstra dexteritatea în centrul localităţi şi cărora le “făcea cinste” dându-le de băut. Apoi a devenit obişnuinţă şi pentru el dar şi pentru profitori. Într-o bună zi apare un străin cu o motocicletă Zunddap, pe care o împingea pe lângă el. L-a văzut un cetăţean care ştiind despre ce-i vorba s-a dus după meşterul Iacob. Până a sosit omul, în jurul străinului nu mai puteai arunca un ac. Şeful de post, un munte de om, căsca gura şi el la străinul cu motocicleta. Apare şi Goga. Când a apărut, lumea ca la comandă, a făcut un culoar. Omul încerca să-i explice ce necazuri avea la motocicletă. Iacob ca un hipnotizat nu vedea nimic numai motocicleta.
Sunday, April 05th, 2009 | Scriitor: carti online
Category: ursite la subsol
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0.
Both comments and pings are currently closed.