Cu vreo trei ani în urmă am avut un elev-problemă. De la acest elev au revenit în actualitate germenii fostelor probleme. Acest elev era atât de ne dornic de învăţătură că efectiv mă vedeam în imposibilitatea de-al mai instrui, epuizând tot bagajul pedagogic fără speranţa că munca mea, va avea cât de cât roade în cazul lui. Am apelat la părinţi. Coincidenţă sau nu, nici la ei apelurile mele nu aveau ecou. Problema prinzând contur şi tendinţă de expansiune, am început să mă consult şi cu ceilalţi profesori de la clasă. Unul dinte ei, care cunoştea respectiva familie, mi-a transmis că, tatăl elevului, este foarte supărat pe mine, deoarece pentru probleme care s-au petrecut cu 20-30 de ani în urmă, între noi doi, eu îi persecut acum copilul. ”Unde dai şi unde crapă”. Mi-am întrebat colegul că ce diferende am putut avea cu o persoană pe care nici nu-o cunosc.
– Păi cum poţi să spui că nu-l cunoşti dacă aţi lucrat împreună ?.
– Omule bun, eu n-am plecat de la cianuraţie fiindcă m-am certat cu cineva. Am plecat la şcoală. Apoi dacă copilul poartă numele tatălui, în acele vremuri, exista o asemenea persoană, era un bărbat cam fluşturatic şi în final s-a auzit că, centralista cu el a rămas gravidă. Tipul era însurat de tânăr, dar pasiunea lui era vrăjeala. Nu făcea deosebire, ori ce femeie-l accepta se culca cu ea. În familie nevastă-sa avea parte numai de bătăi şi scandaluri De aceea au şi divorţat. De aceea a fost întrebat copilul a cui nume-l poartă. Dar din câte-mi mai aduc aminte, noi doi, adecă eu cu taică-său, nu ne-am încrucişat vorbele sau drumurile niciodată. Era atât de preocupat de femei că nu-i rămânea timp şi pentru prietenii. De fapt chiar de asemenea prieteni nu aveam nevoie. Nimeni nu are nevoie de asemenea prieteni. Dar tatăl băiatului ce-mi impută?
– El susţine că tu-i pedepseşti copilul numai pentru că l-ai prins făcând dragoste cu iubita ta.
– Vasile, personal îmi pare rău că am făcut atâtea demersuri pentru acest elev, care nu numai că nu dorea să înveţe, dar sfida şcoala şi corpul profesoral. Dar imputaţia ce reiese din spusele tatălui elevului, te obligă să crezi că ori mintea-i dusă cu pluta, ori el se crede că este sau o fi fost, cel mai mare Don Juan al tuturor timpurilor, dacă nici acum nu ştie cu cine şi-a făcut de lucru. Eu pe atunci nu aveam nici-o iubită în perimetrul de “lucru” al individului şi nici în zonă, deoarece fata cu care discutam, era la liceu şi locuia în oraş. Cred că aceasta ar fi fost incidenţa de unde au apărut “oamenii de bine” din secţie, care doreau să mă includă în afacerile lor şi eu nu m-am prins.
Cu cealaltă fată prinsă în ultima “afacere de întrajutorare” , era logic să nu ştiu nimic, după cum au evoluat lucrurile, adecă oarecum mai stilat, deoarece se ştia că fata va pleca înapoi de unde a venit. Aşa că au scos-o din sferele lor de manipulare destul de repede.
Mergând odată acasă, în satul meu natal, am căutat să-l vizitez pe cel mai bun prieten. Doream să–l văd, să mai schimbăm două vorbe. Nu ne văzusem de vro opt ani. Îmi era dor de el. Fostul meu coleg a deschis uşa şi mi-a spus:
– Nu te supăra, dar soţia mea, mi-a spus că nu te-ai purtat corect cu ea, când făcea practică la Săsar. Aşa că te rog să nu ne mai cauţi .Aici nu mai eşti binevenit. M-or fi iertat “ăia”, dar se vede că ea nu m-a iertat. Ce să-mi ierte n-am aflat încă până astăzi. Poate doar faptul că n-am ”văzut-o”.
– Măcar poţi să-mi spui cum o cheamă pe soţia ta? Mă adresez fostului meu prieten. Omul mi-a rostit numele fetei din cea de-a doua conjuraţie. Niciodată n-am avut cu ea nimic. Să nu mint, de câteva ori ca şi consătean am fost rugat s-o însoţesc la ceva rudenii “să nu se agheţe cineva de ea”.
Ultima regizare, care eu am observat-o se referă la modul cum au intrat în concurs şi cum mi-au fost “premiate” cărţile mele, lucru despre care sunt sigur că ai aflat deja şi şti şi tu destule aşa că cu acestea nu te mai plictisesc. Şi dacă această idee cu manipularea o ducem mai departe o să observi şi tu că, biserici şi bisericuţe mai sunt şi la serviciu şi între prieteni şi chiar şi în familie.
– Ce să zic, coincidenţe nu prea există. Totul e posibil. Şi pe aceste dileme s-au retras spre locuinţe. Era ora mesei.