– Am buchisit-o…ştiu…dar…uită-te aici. Sunt cele şase lucrări de grad ale colegilor noştri care au obţinut gradul didactic I înaintea noastră. Le-am cumpărat de la toate (era capabil de aşa ceva) manuscrisele. Pe măsură ce le parcurgeam şi asta imediat după ultima noastră buchisire, am devenit tot mai nedumerit. Mă domină o teamă. Văzându-le, adevărate opere, documentate, ştiinţifice, ce mai, adevărate manuale de metodică, am considerat că eu nu am pregătirea să fac aşa o lucrare care de ce să nu recunoaştem este ceva deosebit. Asta-i… M-am uitat la lucrările colegilor. Cândva i-am rugat şi eu să mi le împrumute, dar sub un motiv sau altul, nu mi le-au dat. Acum văzându-le m-am felicitat în gând că nu le-am primit eu ca să le studiez. Precis că m-ar fi descurajat şi poate că şi eu aş fi ajuns în starea colegului de-a fi în imposibilitatea de-a redacta lucrarea de grad. Lucrările lor, fiecare în parte erau adevărate cursuri, susţinute de-o deosebită practică în domeniu, te inhibau pur şi simplu. De aici pleca descurajarea colegului. Dacă nu eşti capabil să-ţi egalezi cel puţin colegul, cum vei fi capabil să-l întreci. Şi dacă acest lucru nu eşti în stare, ce rost mai avea lucrarea ta, gradul tău ?
– Uite care-i afacerea, colega. Din câte iţi mai aduci tu aminte, tema lucrărilor noastre este comună. Două dintre capitole pot fi identice, II şi IV. In cea ce priveşte capitolul III, tema propriu zisă diferă doar abordarea ei, deci o putem realiza în comun, iar la capitolele I şi V fiind de domeniul personal cred că n-ai probleme. Aşa că, ţine aici cele două capitole identice şi hai să abordăm tema propriu zisă împreună. Şi ne-am apucat serios de lucru. Elaboram de vreo jumătate de oră când Iuliu, în capul căruia începea a se desluşii deja contururile lucrării sale, zice:
– De fapt, eu totuşi cred, că n-are nici-un rost să-mi termin lucrarea…
– De ce omule ? Ce motive mai ai ca s-o amâni ?
– Iţi mai aduci aminte de Cercul pedagogic din Noiembrie trecut ?
– Bineînţeles. Şi ce-i cu asta ?
– Am auzit că nouă, care am luat cuvântul, pentru acel moment, ne vor suspenda inspecţiile speciale.
– Şi mă rog de ce ar face-o ? Atunci ne-au sancţionat politic. Pentru aceeaşi faptă nu se dau două sancţiuni. Şi ne-au făcut şi dosare pe…Scânteii. Apoi am fost trimişi să executăm programe de şantier două luni. Nu ne-au dat încă treapta de salarizare dobândită. Ne-au pus santinelă la uşă, toate acestea să nu fie destule pentru că am pus întrebarea dacă: ”legea 6/68 se aplică doar preferenţial ?” Poate sunt prea curios, dar aş fi interesat să ştiu cine a fost persoana care a “reţinut” aceste şase-şapte vorbe pentru a le “şoptii” tovarăşilor şi a mă vinde pe mine. Persoana care conducea atunci lucrările Cercului, n-a mai auzit nimic din ce se spunea în sală. Rumoarea era totală. Persoana aceea, ”omul” acela, a fost cineva de lângă mine.
Inspecţia specială la orele mele, programată în luna februarie, a început şi se desfăşura exact aşa cum trebuie, cum era desfăşurătorul propus.