A luat-o pe Oana deoparte , datorită faptului că şi-a dat seama că nu-i capabil să-şi atragă toţi copiii ortacului de partea lui.
– Oana, mai sunt încă multe probleme de rezolvat. Tu fiind fată, nu te încrede deocamdată în bărbaţi, pentru ca ei să nu profite de situaţia în care sunteţi şi apoi de tine. Eşti fata ortacului meu, sunteţi familia lui, o să am eu grijă de voi ca şi de ai mei. Tot ce vă va trebui şi eventual ce vă interesează pe voi, o să te anunţ eu şi dacă este necesară prezenţa unuia dintre voi acolo, tot eu o să vă anunţ. Celelalte lucruri vor veni prin stăruinţa mea. Ai grijă de frăţiorii tăi, staţi tot timpul împreună şi cred că n-ar fi deplasată o preocupare mai mare pentru casă şi şcoală. Mâncarea de prânz, te duci cu un frăţior şi o primeşti de la cantină, de la tanti Saveta. Te du cu vase, mă lămuresc eu cu ea despre treaba asta. Aveţi grijă de voi şi cu şcoala, nu ne târguim. Înţelesu-m-ai ?
– Desigur.
– Atunci e bine. Mă duc să-mi văd puţin şi de treburile mele. Pe drum Nelu se gândea că Ion “şi-a lăsat nevasta”, ca să nu zicem c-a alungat-o. În alte familii, dramele şi chiar tragediile familiare se derulau zilnic. In familia lui Gheorghe, soţia sa Mira, după atâtea lipsuri şi necazuri a făcut infarct şi a murit .Medicii spuneau că femeile nu prea suferă de asemenea boală. Se zicea, dar se pare că nici ea n-a suferit. A murit imediat. Pandele parcă şi-a băgat capul în butoi. Bea ce are şi ce n-are.. Acum mai are doar alocaţiile copiilor. Cumpăra câte o sticlă de spirt, o făcea votcă. După un timp, votca se transforma în rachiu alb. Ajungea la aceste “specialităţi” deoarece pe măsură ce bea “scotea aerul din sticlă” cu ajutorul apei. În final bea apă din acea sticlă în care cândva a fost spirt. Apoi începea circul care însemna pentru cei din casă, că trebuiau să-i aducă o altă oiagă. L-au dus la dezintoxicare. Apoi a venit acasă, dar… minuni nici doctorii nu pot face. Povestea a ţinut puţin şi din nou familia “a trecut pe pâine unsă”. Apoi au început împrumuturile care nu mai puteau fi returnate. S-au înmulţit şi datoriile la Asociaţia de Locatari, apoi nu se ştie unde au dispărut şi le-a pierdut urma. Nimeni nu ştie unde-s, ce mai fac. Casa le-a fost vândută la licitaţie. Apoi familia lui Mihuţ, cam tot prin aceste faze a trecut. Boitor n-a rezistat ”la aşteptare”. A pus mâna, a furat şi a întrat în puşcărie.
Profesia noastră-i în desfiinţare. Vina aceasta, care-i a societăţi, deoarece ei şi-au propus acest lucru, “să ne desfiinţeze” şi încă foarte repede. Să nu mai fie mineri, să nu mai fim şi noi oameni. Aşa unii dintre noi în final au decăzut pe scara societăţii, a oamenilor, transformându-se în neoameni. Se pare că acesta a fost preţul, care cu toate că se schimbă fel de fel de guverne, această acţiune se menţine într-o înţelegere tacită.
Există şi un început. Trist este că atunci când s-a pornit asemenea lucruri, nimeni nu prevedea un asemenea deznodământ, o asemenea perspectivă fără viitor pentru acest tip de oameni, şi astfel de meserii. Ceea ce numesc unii varianta „B”, n-a existat niciodată pentru mineri, pentru oamenii adâncurilor.