Transformarea psihică a copiilor, de fapt îmbătrânirea precoce din prea multe necazuri, îl ducea acolo de-a se ruşina de neputinţa lui în această foarte grea perioadă când trebuia să rabde de foame dar să şi muncească. Întotdeauna a ştiut că: “omul este cel mai mare duşman al său”, că a te învinge pe tine este mult mai greu, decât să dai sfaturi altora. El nu se considera un învins de foame şi muncă, dar modul cum îl susţineau copii era un balsam psihic minunat. Se ruga de Dumnezeu să-l ţină să-şi poată ieşi din acest tip de “frângere de oase” pentru ca fii şi fiicele lui să-l vadă că-i capabil să-i întreţină. Iar ei să-şi recapete liniştea şi siguranţa ce a avut-o altădată în el. Cu toate că acum îi este aşa de greu, şi-ar fi dorit ca prunci lui să aibă şi alte preocupări. Să nu stea tot timpul cu ochi pe el, să-i aibă grija continuu. Să meargă la joacă, să spargă şi ei un geam, să fie copii. Dar ei erau nişte fiinţe care au văzut odată “scara de jos” şi probabil că ar face orice numai să nu mai aibă de “coborât” până acolo. Îşi doreau, în profunzimea gândurilor lor, să “urce”, să ajungă cât mai repede cu putinţă în rândul oamenilor. De altfel într-o casă goală chiar dacă ai mai “întreprinde” ceva, n-ai nici-un obiect care să ţi se “opună” aşa că timpul le prisosea. Pe de altă parte, Ion era fericit că odraslele lui “ţineau” atât de mult la casa lor. Alţi de mult şi-au “prădat” apartamentele neacceptând lipsurile şi foamea. Niciodată nu s-a întâmplat, cu toate că acum de mult timp era goală, să nu se găsească cel puţin un copil în ea. Era normal ca în asemenea timpuri să apară şi şacalii care, pe un preţ de nimic, te lasă fără acoperiş. Mai erau şi din aceea care cu toată neruşinarea ocupau “unele” apartamente goale aruncându-i afară pe foşti proprietari, chiar dacă au câştigat procesul de repunere în drepturi. Dar copii lui Ion, spre cinstea lor, zilnic îl curăţau, îl frecau, chiar dacă momentan această luptă o “duceau doar cu duşumelele”.
Când Saveta a sosit cu mâncarea, şi a văzut în ce sărăcie lucie trăieşte Ion cu familia, s-a simţit şocată povestind cu oricine se întâlnea, cât de goală-i casa lui Ion. Oameni de ajutor, fiecare ce i-a dat mâna, au adus unele lucruri ce au considerat că-s necesare pentru casa lui Ion La ieşirea lui din schimb, într-un anumit fel casa-i era mobilată. S-a dus la fiecare, la cei care i-au dus câte ceva acasă şi i-a rugat “să facă bine să şi le ia înapoi. Este sărac dar nu-i cerşetor şi gestul lor de astăzi, mai mult l-a umilit decât l-a ajutat Oamenii s-au făcut că nu-l pricep. Ion s-a dus acasă şi a aruncat toate lucrurile afară. Oamenii nu te înţeleg niciodată. Când n-aveam de nici unele eram invizibil pentru toată lumea. Mi-am dorit doar un serviciu, să am de lucru, îl am. N-am nevoie de pomana voastră. Luaţi-vă resturile înapoi! Copiii nu s-au opus la această “manevră” l-au ajutat să cureţe casa. După ce a luat un salariu şi a “mai cârpit găurile” prima cumpărătură mai mare a lor a fost un televizor color. Încă stăteau pe jos, dormeau pe jos, dar copii aveau “fereastra lor spre lume”. Ion constata cu mulţumire că lucrurile se “aranjează”, se normalizează. Copiii, încă cu haine vechi şi rupte, au început să frecventeze şcoala, activitate nu prea simplă, pentru că în ultimul timp s-au adunat destul de multe “pauze” de la învăţătură.