Alături de câini, a fost şi este dragostea muntenilor dintotdeauna. Cu el munceşte, cu el vorbeşte când îi singur, lui îi cântă dorurile şi tot cu el se însoţea în luptă. Calul conferea gradul de “conducător de steag”. Prin munca şi stăruinţa bunilor noştri, au reuşit să transforme calul arab de stepă, în cal de munte, însumându-i-se calităţile calului autohton cu cele ale calului arab, devenind un cal ce consuma hrană puţină, suportă bine setea şi se orientează foarte bine în teren în special pe potecile de munte, atât ziua cât şi noaptea. Calul acesta dovedeşte şi un mare ataşament faţă de stăpân, îi simte reacţiile şi nu de puţine ori îi iese în întâmpinare pentru următoarea mişcare. Calităţile enumerate i-a făcut pe mulţi prieteni şi chiar duşmani să-şi dorească un asemenea cal. Într-o istorie a calului pur sânge englez se povesteşte că un domnitor (ar fi putut fi Lăpuşneanu, care avea herghelii de nu le mai ştia câte, iar numărul cailor era de ordinul miilor. Tot el ţinea turme de porci pentru consumul de carne a Europei) moldovean ar fi făcut cadou unui prinţ englez, câţiva cai. Englezi oameni pricepuţi, dar şi mari iubitori de cai, au făcut din caii moldoveni de atunci “pur sângele” de astăzi.
Urmărind folosirea fenomenelor naturii, a “feţei ţării”, a bogăţiilor pământului şi în general a tot ceea ce i-ar fi putut aduce un avantaj faţă de agresori, nimic n-a fost neglijat, iar folosirea acestora s-a făcut cum nu se poate mai avantajos. Apa a fost una dintre primele bogăţii, care a fost folosită sub toate formele de agregare. Ceaţa din 10 ianuarie 1475 a fost folosită cu inteligenţă de către Ştefan Cel Mare şi Sfânt, la Podul Înalt, repurtând una dintre cele mai răsunătoare victorii. Apa sub formă de ploaie, a fost folosită atât de Ştefan Cel Mare şi Sfânt cât şi de Vlad Ţepeş, cu predilecţie în raidurile de hărţuire împotriva taberelor inamice. Mlaştinile ne aduc în prin plan pe Mircea Cel Bătrân, Mihai Viteazul şi din nou Ştefan dar şi de locurile sfinte românilor ce se numesc: Rovine, Călugăreni, Vaslui. Apa îngheţată a râurilor, a fluviului Dunărea ne aduc aminte de spulberarea raialelor turceşti de dincolo de Dunăre de către Mihai Viteazul şi tot de apă vorbim când, acumulate în spatele unor baraje, haituri, au spălat o parte a Hoardei lui Cadan, dar şi Vlad Ţepeş a “spălat” de turci Ţara Românească. Haiturile de regulă, transportau lemne, pe Someş, Bistriţa, pe Prut, dar în timp de război se foloseau şi pentru defensivă. Construcţii oarecum specializate în protejarea populaţiei civile şi a bunurilor, au fost catacombele. Săpate în dealuri, în diferite faleze, sau în rocile calcaroase din Dobrogea, unele au servit ca locuri de cult la început, altele mai specializate, pentru defensivă, cum au fost cele de la Rodna.
– Te-am bătut la cap cu aceste idei şi fapte de luptă şi viaţă pentru supravieţuirea neamului nostru românesc, ce în perioade istorice scurte, a trebuit să facă faţă şi păcii, dar şi deselor războaie de cotropire care ne-au cauzat continuu şi cu toate acestea neamul nostru n-a disperat în cauza lui nobilă de a-şi apăra ţara şi neamul. Poate că cei care sunt mai traumatizaţi de vremurile acestea din zilele noastre, ce-i obligă la fel de fel de compromisuri să-şi aducă aminte că nici BUNII noştri n-au huzurit. Nu ştiu dacă lor le vor folosi măcar moral aceste realităţi, trecute deja în contul istoriei neamului. Nu pot să-mi dau seama dacă suferinţele altora le vor servi lor drept mângâiere, ceea ce pe mine mă îmbărbătează, auzind sau citind aceste fapte, este ataşamentul Domnilor, a capilor ţării la aceste cauze. Ataşament care l-au dus până la jertfire, ceea ce nu se poate nici măcar alătura la faptele actualilor guvernanţi.
– Strămoşii noştri, zise Dan, cu bunătatea lor şi cu jertfele lor… pe lângă cele spuse de tine, mai există încă foarte multe istorisiri şi nenumărate fapte istorice ale bunilor noştri. Poate că omului simplu să nu-i folosească acum aceste fapte de eroism ale înaintaşilor, care ar putea susţine spusele tale, lecturile tale istorice, dar o uşoară îmbărbătare, o zgândărire de orgoliu este imposibil să nu-i tresalte inima lui de român.