Pentru cine-l cunoştea de la OJT sau Cenaclu îi era imposibil să realizeze cum un om atât de deştept, o bibliotecă vie, putea avea asemenea comportament. Dar metehnele lui Simion nu se sfârşeau aici. Poate că unii se invitau la masă pentru că era un bucătar desăvârşit şi punea o pasiune în realizarea mâncărurilor. Obicei rămas de când copiii îi erau mici şi nevastă-sa nici nu catadicsea să-şi alimenteze pruncii ori pe el. Blândeţea lui l-a trecut la cratiţă. În altele însă Simion era comod până la lene. Uimitor era faptul că la un om de cultura lui nu-i plăcea deloc să scrie. Folosea fel de fel de tertipuri, mai proaste ca un şcolar obişnuit, numai să nu-l obligi să-ţi scrie o pagină. Această comoditate l-a dus că nu şi-a luat gradul didactic I datorită “bolii” lui de-a nu scrie acea lucrare. Necunoscând pe atunci aceste metehne şi cum era în mare vogă în învăţământ lucrările ştiinţifice de grad didactic chiar dacă erau cu referinţă la muncă, la practicarea muncii, ele trebuiau să fie neapărat cu caracter ştiinţifico-filosofic. Tot aşa lucrările filosofice, neapărat trebuiau aibă o finalitate, care să le includă în realitatea practică. Cunoscând aceste ”deziderate”, m-am oferit să-i dau ajutor concret, ajutor “cerut” de el mai mult sub formă de împunsătură. A făcut acel ”apel” la un banchet de aniversare a zece ani de la absolvirea liceului, de către una dintre promoţiile liceului nostru, eveniment ce se desfăşura la Borşa Complex. Eu m-am cuplat imediat, dar Simion n-a crezut că va trebui să se “mobilizeze” aşa de repede şi incredibil, m-a abandonat cu lucrare cu tot. L-au speriat poate cele o sută de pagini pe care i-le-am oferit pentru lucrarea respectivă. Poate că prietenia noastră s-a cimentat şi mai mult, datorită faptului că eu terminându-mi treaba, am căutat să-l impulsionez să se apuce şi el de lucru. Dar el nici nu se gândea măcar, să se apuce, să lucreze. De această dată îmi refuza şi munca mea, de aceea-l tachinam cu orice ocazie. Nimic nu l-a putut face pe Simion să treacă peste această comoditate şi evident că nu şi-a făcut nici lucrarea de grad I, n-a obţinut acel mult râvnit grad, ca să nu spunem şi o stare socială ce decurge după acest examen Dincolo de aceste lucruri era loial până în pânzele albe şi când se apuca el de o treabă nu avea hodină până n-o săvârşea Cine mai ştie astăzi că Simion a reînfiinţat partidul România Mare în Maramureş? Vedeţi dumneavoastră, de aceşti oameni îmi era dor, acestor oameni le simţeam lipsa. Se spune că nimeni nu-i de neînlocuit. Aşa este, dar şi aceea este adevărat că nimic nu va mai fi, cum a fost mai înainte.
Nu doresc să închei acest capitol de amintiri, cu oameni dragi şi ale lor fapte deosebite, fără să amintesc o întâmplare despre regretatul poet şi om de cultură Cupcea, întâmplare destăinuită de Ion Burnar, unul din bunii prieteni ai lui Cupcea, coagulatorul multor acţiuni culturale, îndrumătorul şi mentorul atâtor generaţii de aspiranţi în cultura scrisă, omul care nu de puţine ori se lupta cu morile de vânt când este vorba de promisiunile marilor zilei, pentru a reuşi să sedimenteze şi în Baie o mişcare de cultură demnă de renumele oraşului şi a oamenilor săi măcar la înălţimea celorlalte activităţi care au sorgintea în ăst cap de ţară.