Lui Anton îi lipsea prietenia cu Hamza, cu Simion B. şi chiar cu Marian pe care Atotputernicul i-a chemat la el. Dintre aceştia, Dan a fost prieten bun cu Hamza, perora cu Simion în varii domenii şi aveai impresia, când ei se întâlneau, că nu s-au văzut de la facerea lumii. Intre Dan şi Hamza exista o sudură de cultură cum rar se întâmplă. Aceeaşi punte de cultură şi inteligenţă s-a cimentat şi între Simion şi Cupcea, cu care de ani grei se tachinau pe probleme filosofice, politice şi de ce nu de licenţe poetice, curente literare, dar ce nu se poate povesti, tachina sau “desfiinţa” între doi oameni cu cultura lor, care sunt puşi la curent cu toate noutăţile editate, curentele literare şi în general cam tot ce este cultură în ţară şi-n lume. Discuţiile lor nu de puţine ori erau amorsate la OJT şi se continuau la Cenaclu, după care, la terminarea Cenaclului, se reluau la OJT. Cupcea era animatorul şi provocatorul acestor discuţii. El era şi animatorul Cenaclului, care “după plecarea lui” este foarte searbăd. Aceşti oameni debordanţi, când era vorba de cultură, erau intransigenţi mai ales cu veleitarii, care doreau să deschidă uşa culturii cu piciorul şi nicidecum cu mintea. Ei erau nişte flăcări risipitoare de cultură prin tot ce făceau, obligându-te pentru a putea ţine isonul cu ei, să citeşti, să te cultivi continuu, să stai de veghe şi să resorbi cultura indiferent de către cine-i răspândită. Mulţi s-au cizelat în preajma lor copiindu-le modelul şi cine a rezistat valurilor impuse de ei îşi clădeau o operă adevărată. Într-o zi de şase sau poate de opt august, Cupcea ne-a părăsit brusc. Era cel mai incredibil lucru pentru mine. Omul care răspândea cultură şi viaţă să şi-o piardă pe a lui… A doua zi, spre seară, Simion împreună cu profesorul Buzatu, i-au dus o coroană la capelă. Simion când şi-a văzut prietenul de o viaţă şi de dezbateri ale vieţi, n-a mai rezistat. Atât, a mai putut face, să ajungă pe treptele blocului unde locuia. Acolo viaţa l-a părăsit. N-a rezistat pierderii prietenului de-o viaţă, dar mai ales prietenul cu care se duela spiritualiceşte. După asemenea persoane şi după altele tânjeam, nu de puţine ori. După câte bănuiesc că v-am spus, Dan a început o facultate pe care în anul trei a părăsit-o considerând că nu are chemare pentru ea. A dat admitere la o altă facultate. A intrat şi a terminat-o ocupând o funcţie de Şef de serviciu la cea mai hulită instituţie din oraş, până în urmă cu vro trei ani. În cei şapte ani de şcoală superioară, cuplaţi la ei şi anii de liceu, Dan şi-a clădit o cultură prin citirea a mii de cărţi, exceptând cursurile, de-o varietate şi-o soliditate greu de etalat Întâlnirea cu Hamza, prietenia cu el, i-a pus în faţă şi cele circa opt mii de volume ale pictorului, mai ales din “colecţia de artă” pe care aproape zilnic le “dezbăteau”. Pe fondul unei nesăţioase pofte de cunoaştere s-au tricotat aceste prieteni, seminari, de care nu se puteau sătura.