– După ce s-au demonstrat spusele de mai sus, au preluat şi ei nişte idei de la noi şi n-au dorit să le schimbăm profilul, nici tematica, deoarece s-ar fi putut să placă mai mult ceea ce scriam noi. Acest fenomen ar fi fost grav, deoarece nu-şi pierdeau numai credibilitatea, ci chiar şi pâinea. Mai mult, ai observat că anumite articole cu toate că ai încercat să le incluzi în foaie “n-au mers”, de teamă probabil că îi vom lăsa fără cititori. Deci a fost bine.
– Dacă zici tu că-i bine, bine să fie, dar la ce material te refereai când ai spus că nu ţi l-am publicat ?
– Tu şti că eu sunt din altă “zonă folclorică” şi orice se aseamănă din folclor, compar ce cunosc eu şi ce este specific locului şi se impune pregnant, mă atrage, mă fascinează. Aşa a fost cu portul, cu muzica, dar mai ales cu oamenii de aici. Mă uitam după fiecare, şi-mi imaginam, cum trebuie să fie un profil de moroşan adevărat. Aşa a fost şi cu articolul în care prezentam un ziarist, care de fapt este un specialist licenţiat în agricultură. Fizionomia lui şi modul de abordare a problemelor, pe mine m-a făcut să-l consider un prototip al oamenilor acestor meleaguri. Un maramureşean sută la sută.
– Şi “omul tău” n-are nici un cusur?
– Ce figură eşti ! Păi există oameni fără cusur?
– Nu mă interesează “ăia”. Ăsta ce cusur are?
– Ca orice om şi el este dornic de măriri, de perfecţiune şi nu numai în domeniul său ci în toate dacă se poate. În rest, muncitor asiduu cu mintea şi sufletul. Suferă că unii oameni cu pregătire mult mai “subţire”ca a lui şi care n-au avut şi nici nu au dorinţa de-a realiza ceva pentru moroşenii noştri, ocupă posturi nemeritate. Din înălţimile la care au ajuns, huzuresc şi dacă pot mai încurcă şi pe alţii, forţând posibilităţile date de acele posturi clientelare, evident nemeritate, care le-au fost oferite lor, numai pentru că sunt “afiliaţi” la o gaşcă sau alta, la un partid sau altul. Mi-aş dori nespus de mult să aibă puterea de-a trece, peste “actuale criterii” de promovare în muncă şi-n societate, cu toate că aceste lucruri sunt dureroase pentru toată lumea.
– Tu eşti capabil să-mi găseşti şi mie hibe.
– Dacă lăsăm zgârcenia la o parte, n-ai nici o hibă.
– Mă tu la toţi vezi defecte. Tu n-ai nici unul?
– De ţi le spun eu, terminăm mai repede, de mi le înşiri tu, va dura ceva.
– Hai să le lăsăm pe astea. Spune-mi ai mai scris ceva la povestea aia cu teutonii.. Cu Cavalerii Teutoni…
– Atunci, la acea întâlnire ţi-am precizat că povestea aia s-a încheiat. Dar ştiindu-te un mare iubitor de istorie şi mai ales de frământata istorie a acestor meleaguri, a oamenilor săi, am avut plăcerea să întocmesc un material, în care trebuia să se precizeze care era preocuparea, gândirea si execuţia uneltelor, bunurilor şi chiar a îmbrăcămintei străbunilor noştri.