– Cu ceva timp mai înainte ai folosit o expresie: ”Cătane negre” la ce se referă această denumire deoarece se ştie că negrii n-am avut pe aici şi robii ţigani au apărut mult mai târziu, deci era exclus ca acei oameni să se afle printre apărătorii pământurilor româneşti.
– Puterea Imperială austriacă, considerând prea costisitoare paza marginilor imperiului, după 1524, pe modelul dalmaţian, se hotărăşte să mai facă două regimente de graniţă. Unul cu reşedinţa la Orlat pentru partea de sud şi al doilea cu sediul la Năsăud pentru partea de est a imperiului, lucru ce se întâmplă în anul 1762. Măsura n-a fost bine văzută de nimeni. Nobili îşi pierdeau iobagii, ţăranii se vedeau ”legaţi” militar împotriva fraţilor moldoveni. Foarte mulţi români fug în Moldova să nu fie înregimentaţi. După ce le satisfac doleanţele (între timp a avut loc şi-o revoltă a grănicerilor năsăudeni), se constituie Regimentul II de grăniceri Năsăud. Dar cum toate “puterile” sunt zgârcite, peste uniforma de vară, soldaţii n-au mai primit alte piese ale uniformelor niciodată. Pe acele meleaguri se face o pănură (postav) groasă din lână ţigaie. Din lâna albă se fac pănuri albe, material din care se croiesc hainele de iarnă de sărbătoare. Din lâna cea neagră, se fac cam toate hainele de iarnă care nu sunt ”de părade” . Lâna ţigaie este o lână inferioară şi ca să fie ceva de pănura respectivă care-i foarte groasă după ce a fost făcută, o duc la piuă unde săptămâni întregi o bat continuu. În final devine un material cu o grosime medie de 7-8 mm prin care nu trece apa niciodată, în schimb este foarte călduroasă. Cum din pănura albă se fac straiele de sărbătoare, de iarnă, a rămas ca: chitul, lecărul, căputul, sumanul, laibărul, care-l vor purta ei ca soldaţi să fie negre deoarece sunt ”tot la slujbă”. Şi în acele sate se cunoştea cum se poate obţine astrahanul, dar oamenii de acolo, nu numai că sunt economi, mai sunt şi miloşi, ei nu consideră faptă omenească, ca pentru o căciulă brumărie, să jertfeşti două animale. Aşa a rămas ca ale lor cuşme să fie tot negre dar din piele obişnuită de miel. Astfel au devenit grănicerii “Cătane negre” din cauza culorii costumaţiei. Dar despre ei cred că ar fi un interlocutor mult mai bun decât mine Bonaparte, mai ales că s-au cunoscut şi s-au “gratulat” reciproc de două ori. Prima întâlnire “s-a dat” pe 30 Octombrie 1796 în timpul bătăliei de pe râul Piave, unde “cătanele negre” au oprit armata franceză, a lui Napoleon ca să nu împresoare armata austriacă. Grănicerii au fost citaţi pe Ordinul de front pe armată şi Napoleon le-a dat denumirea de ”îndrăcitul batalion”. A doua ocazie de-a “se întâlni” a fost pe 15-17 Noiembrie 1796 la podul de la Arcole unde trei zile Napoleon nu a putut străbate liniile ocupate de Grănicerii năsăudeni. După terminarea luptei, în raportul întocmit către Directorii Republicii scria: „Admir statornicia şi vitejia acestui batalion “îndrăcit” şi nu găsesc suficiente cuvinte de laudă, pentru aceşti îndărătnici “nemţi” a căror rezistenţă era într-adevăr eroică…dacă ar avea un asemenea batalion ar ajunge la Viena în trei zile”. Aste-au fost Cătanele Negre. Deci negreala lor venea de la culoarea lâni cu care erau îmbrăcaţi nu venea nici de la culoarea pieli şi cu atât mai puţin de la sufletele lor care erau viteze