Ca şi timp de construcţie, era ceva mai lung decât la construcţia caselor româneşti datorită faptului că se efectuau mai multe îmbinări în lemne la casele săseşti. Acestea erau impresiile celor două echipe de dulgheri. Casele rămâneau netencuite, această operaţie cădea în sarcina proprietarilor. Casele erau frumoase, parcă cele săseşti erau mai vesele. N-au stat mult goale că primii însurăţei au apărut după prima horă care a avut loc aici. Aşa a început, pentru a câta oră, mugurii vieţii în Cetate. Comanda Bistriţei a început a aparţine saşilor care au primit drept Comite pe un Herman, ce a ştiut să ţină cumpăna între profiturile comunităţi săseşti şi veniturile Coroanei Ungariei. În afara militarilor de carieră, a Teutonilor, s-a pus bazele şi unor afaceri negustoreşti care în final au reuşit ca să atragă pe militari transformându-i pe uni dintre ei în negustori. Poate că aceste revigorări ale comunităţilor săseşti s-au putut face şi datorită răscoalei cetăţii Câlnic împotriva regelui Bela care evident că nu dorea să scape din mână averile aduse de Cetăţile de margine şi în acest caz a mai slăbit puţin hamul fiscal, ocazie de care au ştiut profita imediat atât saşii cât şi nobilii. O altă cauză a mişcărilor de reorganizare din acea perioadă, erau aducerea a unui al doilea val de “oaspeţi”, de această dată cu mai puţini teutoni, imediat după Invazia tătară, “oaspeţi” care să repopuleze zonele pustiite de tătari şi mai ales unde regele Bela avea interese mai mari. Tot cu această ocazie, nobilii ardeleni pretinzând distrugerea “documentelor privilegiate” sau “confirmări” au cerut cancelariei altele în care evident erau incluse şi pământurile care şi le-au dorit şi care nu le-au avut niciodată. Odată cu aceste “confirmări” care au continuat şi sub regele Ştefan, fiul lui Bela, unii şi-au pierdut tot iar alţii au dobândit mult, atât de mult că au trebuit făcută o nouă reorganizare a comitatelor. Breasla negustorilor din Bistriţa a reuşit să se interpună între rege şi Rodna şi pentru trei sute de ani vor fi stăpânii lor, a rodnenilor, a minerilor din Rodna. Saşii care au rămas şi cei care au repopulat localităţi din Ardeal, vor avea stările de cetăţeni liberi cu foarte multe fiscalităţi reduse. Ei fiind muncitorii în mine, agricultori, sau meseriaşi liberi. Acei dintre ei, care au venit cu primii teutoni, au acumulat deja ceva averi. Unii s-au “transformat” în neguţători, ceilalţi având funcţii de apărare ale domeniilor sau ale Cetăţilor, păstrând în permanenţă şi funcţii în conducerea militară a obştilor, am putea spune, până în zilele noastre. Această perpetuare “la comanda” militară a localităţilor s-a datorat la început, bunele lor relaţii cu meşteşugarii şi negustorii cetăţilor militarizate ale Braşovului şi Sibiului, care le livrau arme. Mai târziu aceste relaţii au devenit foarte favorabile cu conducătorii acelor sate, cetăţi sau comitate şi chiar cu puterea Imperială, prin mijlocirea şi concilierea acestor militari de carieră, în ori care situaţie sau diferend dintre ele. În Bistriţa negustorii îşi construiesc în acele vremuri chiar un cartier, Şugălete, construcţie ce există şi astăzi.