Aristaldis după pomenirea morţilor, a trecut la refacerea caselor cetăţii Rodna În cetate nu toate casele au fost arse. Au fost multe case răspândite pe o arie mai mare şi care erau intacte. În ele s-a făcut curăţenie şi au fost cazaţi mai mulţi. Fiind numai bărbaţi, fără familii, n-au fost probleme speciale la cazare. Apoi au trecut la repararea caselor care erau mai puţin deteriorate şi în acest fel problema locuinţelor, a cazărilor n-a mai fost problemă. Cu toate aceste probleme făcute, Aristaldis ştia că nu poţi rezolva simplist problema caselor dintr-un sat dacă ai o casă pe un deal alta pe altul şi locuitorii acestei case sunt străini, ca după un timp să se prezinte stăpânul casei şi locuinţele ocupate astfel trebuiesc redate proprietarilor. Ca să evite asemenea motiv de intoleranţă, a luat o echipă de dulgheri saşi şi o altă echipă de dulgheri români. Le-a prezentat locul care trebuie curăţat şi de unde vor începe construcţia satului din nou. După curăţarea locului, fiecare echipă trebuie să facă o casă, modelul care-l ştiu ei cel mai bine, acela să-l facă. Aceste case în prima fază va fi cadoul obştii primilor tineri căsătoriţi, indiferent de provenienţa lor. De aceea trebuie să fie ceva reprezentativ, ceva care să placă şi mai ales să atragă, să le placă tinerilor familişti. Cele două echipe au primit şi ajutoare care le aduceau lemnele şi le pregăteau, pentru acea partea componentă, care urma să fie în noua construcţie. Casele aveau amplasamentul faţă-n faţă, peste drum şi în dreapta vechii biserici arse de mongoli. Deci amplasamentul acestor case erau în centrul satului. Lucrul pornit a luat o turnură neaşteptată. Românii n-au fost mulţumiţi de această hotărâre a lui Aristaldis şi au cerut ca prim început să facă două case. Aristaldis i-a întrebat de ce? Problema pusă era că la noi construcţia caselor au început demult şi în perioada dacică deja aveam o construcţie de casă specifică acelei perioade care se mai realizează şi astăzi. Astăzi acele construcţii au evaluat, au primit un specific local care s-a impus în acest domeniu. De aceea dorim să construim cele două prototipuri de case şi în funcţie de preferinţe vom opta pentru unul sau altul dintre modele. Aristaldis nu a văzut un impediment în acest lucru aşa că a fost de acord cu pretenţiile dulgherilor băştinaşi. Au început concursul. Dulgherii români foloseau grinzile caselor lungi la lungimea integrală a caselor. Îmbinarea lemnelor o făceau ca şi dacii în mucuri. Casele saşilor erau făcute cu preponderenţă din capete scurte de lemne. După ce îmbinau partea de jos a casei, talpa casei, unde foloseau grinzi întregi, în rest foloseau numai lemne scurte capete. La partea superioară de încheiere a camerelor, din nou foloseau grinzi întregi la îmbinare. Acest model de case construite de saşi aveau avantaje constructive: se foloseau bucăţi scurte, de aici concluzia că puteau lucra mai puţini oameni la făcutul unei case. Maximul trei oameni cea ce nu putem pretinde la grinzile cu lungimi de 8-12 m care se foloseau la casele româneşti. Costau mai puţini bani şi dacă se dorea se putea lucra după două trei zile sub propriu acoperiş cea ce era extra ordinar mai ales pe vreme neprielnică.