De convocarea Comitetului s-a ocupat Radu, actualul vicepreşedinte care în momentul restrângerii activităţi la unitatea unde lucra, oamenii nu l-au mai vroit şi pe post de ”sindicalist”. De nu era Nelu să-l ia lângă el, era cum spuneau minerii: ”nicări ca Vida Gheza” Şi poate că pe undeva ştiau ei ce ştiau. Setea de funcţii şi măriri era neostoită la Radu, acest “neobosit”ortac.
Oamenii s-au adunat destul de repede, ştiau că dacă nu-i necesar nu-i convoacă nimeni de dragul convocării. Nelu a trecut direct la obiect:
– Domnilor colegi, în afară de problemele cunoscute, cum vă imaginaţi au mai apărut şi altele, unele dintre ele rezolvându-se pe parcurs. Cea mai gravă-i că patronatul nici nu mai concepe respectarea legilor în ramura noastră. Domniile lor salută “căderea” fostelor legi ale mineritului, care pentru dânşii sunt toate comuniste, dar în acelaşi timp nici nu se gândesc să scoată din uz şi Normele de muncă, care şi ele-s tot comuniste. Mai mult îi obligă şi pe noii angajaţi să lucreze după ele şi aşa s-a întâmplat să avem astăzi un caz Mogoş Ion. Cunoaşteţi cu toţi că: mijloacele de protecţie, dispozitivele de protecţie sunt în obligaţia angajatorului. Ei trebuie să le cumpere şi să le pună la dispoziţia muncitorilor, ori dânşii nici nu se gândesc să ne protejeze vieţile şi sănătatea. La acest capitol dacă nu vom fi mai intransigenţi ne vor atrage şi pe noi în potlogăriile lor. De fapt ei abia aşteaptă primul nostru pas greşit pentru a ne desfiinţa. Ce-i trist că nu le putem imputa deocamdată spitalizarea lui Mogoş, rugămintea mea este ca să-i plătim noi comitetul spitalizarea…
– Păi noi avem doar două milioane din cotizaţii, interveni Radu.
– Ştiu chestia asta, dar eu nu acest lucru am dorit să-l spun. Rugămintea mea era ca acel dintre noi, care nu-i aşa de strâmtorat, să-mi aducă cele opt milioane cu care i-am putea plăti şi spitalul şi datoriile ortacului nostru. La o eventuală primă, voi avea grijă ca persoana respectivă să-şi recupereze banii. Nu vreau să tapez pe această temă la conducerea minei, deoarece nu mi-aş dori un răspuns ca “În uzina vie” a lui Sahia. Este cunoscut faptul că acum când este demarat procesul civil datorat urmărilor accidentului ecologic de deversarea ceanurilor din Iaz, ei sunt decişi ca indiferent de urmări, să nu plătească nici-un fel de despăgubiri nimănui! Cât despre sutele de milioane de Euro ceruţi de păgubiţi ei s-au pregătit cu tot felul de chichiţe avocăţeşti numai să nu dea nici-un leu. Prima a fost schimbarea denumirii unităţii.
– E lucru bine gândit, îl susţine Octavian şi dacă vom face acest lucru, mina automat va trebui să ne despăgubească.
– Mă bucur că şi voi aveţi aceleaşi gânduri şi atunci mâine, deja-l putem rezolva pe Mogoş. După câte vedeţi la cele două probleme s-a mai ivit una. Se aude că paguba produsă de accidentul de la Iaz, vreau s-o scoată de pe muncitori. Ori din câte ştiţi, nu omul ci “tehnologia” este neadecvată. Vreau ca aceasta, domniile lor, s-o rezolve prin două acţiuni: concedieri şi micşorarea salariilor. Rugămintea mea este să mergeţi fiecare la minele la care aţi fost repartizaţi şi să avertizaţi oamenii. Oricare încercare a conducerilor de a ne aduce prejudicii, să fie contracarate de greve spontane, care vor fi sprijinite de noi toţi.