Cărţile lui Toma – pilda arderilor sufleteşti

Bucuria e mare şi sinceră. Pe măsura surprizei pe care, iată, neostenitul Toma G. Rocneanu o face iubitorilor cărţii, familiei, prietenilor, colegilor şi elevilor săi. Timpul presează nerăbdător. Rotativa porneşte. Şi ”cuvântul înainte” nu-i gata. Trebuie scris dintr-o străfulgerare. Fără să ştii prea multe despre carte. E riscant – ar zice unii. Ba nu. Scrii despre autor, care ştie şi spune, care simte şi povesteşte, care trăieşte la temperatura înaltă a sentimentelor. Autor cu care ai tăifăsuit la o cafea, ai “risipit” ceasuri bune la un pahar de vorbă şi ai realizat emisiuni la radio şi televiziune. Despre cărţile căruia ai mai scris, găzduindu-i articolele în unele publicaţii. Autor care, iată-l, ne mai dăruieşte o carte. A noua. Ce să zici despre Toma? Că e de invidiat neastâmpărul său. Şi de urmat. Că e impresionantă puterea şi consecvenţa sa. Şi răbdarea. Şi credinţa. Cred că n-ar fi blestem mai mare pe lume pentru Toma decât acela să nu ştie sau, Doamne fereşte, să nu poată scrie! Poate că întâlnirile cu prietenii şi şedinţele de cenaclu nu i-ar compensa “neputinţa” şi durerea din aceasta născută. Un alt blestem – şi ăsta cred că l-ar fi doborât – este acela de a nu se fi născut cu o inimă atât de mare şi bună. Că Toma e omenos cu asupra de măsură. Aproape nefiresc în neobuimăceala tranziţiei pe care o răbdăm cu speranţă muribundă.
Toma scrie pentru că trăieşte intens. El arde continuu. Din trăirile lui se nasc cărţile. Iubirea-i patimă, fericirea e dureroasă. Şi Toma ştie asta. Dar trebuie s-o spună, să se “elibereze”. Se mărturiseşte, scriind. Un prieten comun – căruia i-am spus “mă grăbesc, pregătesc ceva pentru Toma” – se-ntreba, întrebându-mă: câte cărţi mai scrie? Ei bine, răspunsul e unul: atâtea câte să încapă în ele iubirea lui Toma, omenia lui şi toate sentimentele frumoase pe care le trăieşte la superlativ!
Că ăsta-i Toma. Nu trebuie decât să-l înţelegi. Atenţie, însă, unitatea de măsură! Toma ştie bine, şi ne-nvaţă, că o carte nu e carte decât în măsura în care se naşte din nevoile arderilor lăuntrice, ale sufletului!

Octavian Butuza