(vineri, 30 mai 2003)

Poate că deja din titlu, un om constată că acesta este cel mai iritant cuvânt ce s-a folosit dintre toate „noile” cuvinte scrise s-au rostite în ultimii treisprezece ani. Numai când aude cineva de impozit, vede albastru şi acest lucru nu se datorează faptului că la noi sunt cele mai mari impozite, aş spune că dimpotrivă, dar impozitările la noi se fac cum nu le mai face nimeni. În primul rând, se ştie că se impozitează de regulă lucrurile de care are nevoie toată lumea, percept valabil şi la scumpiri, altfel nu ar ieşi banii necesari. Se scumpesc alimentele strict necesare: laptele, pâinea, carnea. Când este nevoie de sume mai mari la buget se scumpeşte energia sub formă de benzină, curent electric, căldură, apă caldă, şi altele. Deci dacă pe aceste articole aplici în plus o taxă cât de mică, la cerinţele celor 22 de milioane de suflete se adună…ehei! Se ştie că structurile statale sunt mari consumatori din banii bugetelor, dar şi că scumpind articolele şi materialele de bază, tai cu bună ştiinţă posibilităţilor acelor care nu sunt înstăriţi de-a demara o afacere, devenind o frână economică. Acesta este unul din marile inconveniente, celălalt este că scumpirile repetate şi de asemenea anvergură, duc persoanele cu venituri modest să nu mai fie capabile aşi onora măcar obligaţiile faţă de stat, transformând-ui în insolvabili, în paria. În acest caz statul nu mai poate aplica legile de el date şi astfel se trece la încălcarea lor neexistând posibilitatea de-a face nimic pentru recuperarea creanţelor. Din acest unghi ordinea în stat scade şi măsurile care se iau de regulă sunt populiste ducând la crase compromisuri. Aşa a fost cu asigurările locuinţelor „obligatorii de 30 $” , „impozitul pe scaunele din local” şi restaurante etc. Să vă mai spun că soacra este moartă de doi ani, în casa ei nu locuieşte nimeni, dar „trebuie plătit radioul şi televizorul”care de fapt nu-l avea şi nu l-a avut niciodată. Aceste practici nu se vor încheia aici. Principala problemă viabilă pentru ori cine: „Nu te întinde mai mult decât îţi este plapuma”, nu este respectată mai de nimeni. Nu contează lipsa cunoştinţelor, puterea o dă banul. Privatizarea era terminată şi poate şi temeinic făcută dacă nu existau la fiecare obiectiv şi „implicaţii locale sau centrale”. S-a impus cu unele condiţii dictate care în marea lor majoritate au dus la falimentarea obiectivului nu la vinderea sau revitalizarea lui. Dacă ar fi fost consultaţi acei care erau competenţi la fiecare obiectiv de privatizat alta era situaţia. Acum le oferim gratis „acelor” care au nevoie de ele. Important este să le raliem din avuţia naţională în rest se descurcă fiecare. „Cumpărătorii” şi-au scos sumele înzecit vânzând numai ce era „în curte” materiale şi utilaje, doar n-au căzut în cap să facă producţie pentru români. Efectul nefast a unor asemenea privatizări a fost pierderea nu numai a bunurilor dar şi a zece milioane de locuri de muncă. Şi părăsirea ţării a peste două milioane de tineri români.
Ca să revin la titlu, cel mai „elegant impozit” pe ţară este cumpărarea din patru în patru ani, după câştigarea alegerilor, a maşinilor demnitarilor aleşi care este absolut sigur că nu se vor urca la volanul unei maşini care a fost condusă de unul din alt partid..
Cele în jur de zece mi de maşini care include algoritmul puterii, nu sunt „Dacii” ca să salte puţin producţia autohtonă, ci numai mărci străine şi nici o maşină cu motor sub 2 l cilindreea. În loc să se reducă pomenile de la stat, iată că a devenit un obicei de-a creşte. Mă întrebam zilele trecute la ce le trebuie celor ce la CAS maşini, deoarece ei sunt doar custozii cotizaţiilor noastre. Cu toate acestea, îi întâlneşti unde nici nu te aştepţi în maşina nou cumpărată din ce amarul iau de pe noi. Din câte se vede bani există dar se folosesc aşa cum observaţi la bunul plac a acelora care pot dispune de ei.