Interventia matusii, brutala daca te gandesti ca i se adresa unuia care n-are nici macar majoratul, si caruia i se pretindea sa-si cheltuiasca viata, ACUM, in acest moment, unui om care inca “n-a gustat” nimic in aceasta bucatica de viata, era clar ca nu putea intra in discutie “traditionalul” orgoliu barbatesc… i se cerea mai mult decat ar fi avut de dat Todut, barbat in formare, fara metehne. Aceste certitudini ii faceau si mai trista despartirea… Cu patima suferintei si poftele tineretii, Todut a sarutat-o pe Eva si “raspunsul” din partea ei a fost pe potriva, cu toate ca lacrimile-i curgeau din belsug. Dupa “acel” sarut, amandoi si-au intors fetele si s-au despartit… pentru totdeauna.
Colegii lui Todut, plecasera deja la gara, luand cu ei si bagajele lui. Daca tot a inceput cu despartirile, Todut s-a pornit sa-si plimbe necazul, prin orasul care l-a iubit prin iubitele lui, prin orasul care l-a primit si in care s-a mai luminat, crescut, dorit si iubit, in multii ani de liceu si-n putinele-i clipe ramase. Parasindu-1, isi parasea si unii colegi, prietenii, prietenele… si o portiune din putina lui viata.
in sinea lui, Todut si-ar fi luat ramas bun de la toti si de la toate, chiar si de la suferintele si necazurile lui, ne-mai simtindu-se capabil sa le mai poarte cu el. Cu drag le-ar fi lasat aici unde, de altfel, le primise si el, pecetluindu-i pana si dragostea.
Oamenii sunt fii sortii si uneori si soarta are grija de ei. Asa i s-a intamplat si lui Todut, nu a terminat de facut o tura pe Corso cand… sa vezi si sa nu crezi… la un colt de strada, se intalneste nas in nas, cu Mara si familia ei. in acel moment toate necazurile lui se estompara, i-au trecut toate supararile, orasul hulit cu cateva minute in urma a devenit superb si in inima lui Todut au aparut noi sperante.
Dupa cuvintele de complezenta, de aceasta data desfasurate cursiv, Todut propune
vizionarea unui film. S-au dus la “Flacara”. Au intrat grabiti, fiindca filmul incepuse deja. Un lucru era sigur, pe Todut numai actiunea filmului nu-1 interesa, nu-1 preocupa, dar aici la film, profitand de intuneric ar fi dorit sa-i poata sopti cateva vorbe Mareei. Filmul, fiind palpitant, incercarile lui de a-si usura sufletul in fata Mareei s-au dovedit zadarnice.
Mai avea o singura ora de stat in acest oras, dupa care trenul lui, la care avea deja bilet, pleca… Timpul nu se putea dilata si nici filmul nu se va termina pana la plecarea trenului… in timpul cat a stat la film, a tot incercat sa-i spuna Mareei cat de mult tinea el la ea, cat de mult o iubea, cat de mult isi dorea el sa devina prieteni, dar ambianta sonora a filmului ii taia si vorbele si caldura din vorbele lui. Nici imaginea ce se derula pe ecran nu-i era mai avantajoasa si cu o imensa tristete Todut constata ca in conditiile date nu putea realiza nimic si timpul se scurgea nemilos. ii mai ramanea o ultima posibilitate, sa iasa afara din sala, rugand-o si pe Mara sa faca acelasi lucru… Iesi, astepta un timp, dupa care, dandu-si seama ca Mara nu o sa iasa, ca de fapt, ea nu putea realiza acest lucru, sa lase familia si filmul si ea sa plece afara… Cu inima indoita, Todut s-a dus spre gara…
El realiza, ca fata de despartirea ce s-a petrecut ieri, termenii s-au schimbat. Ieri Eva era cea indragostita si el o parasea, iar astazi, el era cel parasit. Mareei inca nu-i vibra lungimea de unda, in consonanta cu a sa.
Daca ar fi existat un privitor la cele doua despartiri, ar fi spus ca fiecare si-a luat ce a meritat. De data aceasta pagubasul era Todut si lui nici macar nu i s-a oferit placerea de a-si pune capul, de-a si-l culca pe umarul, sau in poala ei…
in starea aceasta, de refulat, Todut isi incheia o perioada de viata, de studiu, in acest oras, parasind si parasit fiind de iubita, de prietena, de… Toate se combinau cu scrasnetul de pornire al trenului…
– Dar ce faci draga pe intuneric? ii intrerupse firul gandurilor sotia care tocmai
intra.
– Ai si sosit?! Ma bucur, o sa ajungem la timp la petrecere! Dar cum ai intrat ca nici nu te-am auzit?
– Ai cam cazut pe ganduri barbate!
– Adevarat, dar acuma trebuie sa plecam!