– Stiu, iubito, cum sa nu stiu, dar am tinut sa-ti precizez lucrurile care la inceputul intrebarii te nelinisteau. Odata cu cresterea copiilor, cresc si problemele. Ceia ce vorbim noi, n-am facut-o ca reclama la copii nostri, la copii altora, erau constatari reale intalnite in viata.
Ca sa reiau la observatia ta, in copilarie, imediat dupa razboi, nu puteam spune ca muream de fericire, as putea spune ca pe langa atatea copilarii triste, obisnuite in acele timpuri, era si copilaria mea aliniata la celelalte.
Un tata bolnav, care nu putea lucra nimic, care, ne-a parasit neasteptand sa implinesc zece ani. Dupa ce tata a murit, au urmat “ofertele” facute de ceilalti copiii, de societatea din acea vreme, unui copil orfan, si atatea lucruri care apar in mod obisnuit la o
casa fara barbat, rara stapan.
Cu toate acestea eu sunt multumit de propria-mi copilarie. Am avut prilejul si libertatea de-a colinda muntii, dealurile dupa bunul meu plac. Asemenea libertate este de neimaginat pentru unul care n-a cunoscut-o. Nici-un fel de betie nu-ti putea da o asemenea stare, o asemenea comparatie, cu aceasta traire fascinanta.
Muntele te obliga sa-ti perfectionezi toate simturile si reflexele, iti da trairi, iti impune o anumita stare sufleteasca care-ti permite sa te detasezi de meschinariile vietii, sa fi un invingator, aceasta-i viata cu muntele si daca nu esti convinsa de “educatia muntelui” iti propun o tema, care iti va da o deosebita satisfactie: “Vietile marilor oameni ai tarii si ai pamantului, in relatia educationala cu muntele” Vei avea sigur surprize. O parte a educatiei mele a fost influentata de munte, acest lucru-i evident, dar cealalta parte a fost uimirea mea in relatiile cu taranii. Modestia acestor oameni care cunosc ce-1 putin 10-12 meserii pentru a te putea descurca in profesia de taran, laconismul in vorbire si adancimea gandirii, vis-a vis de bunavointa si cumsecadenia, intrajutorarea intre semeni, pentru mine a fost intotdeauna o reala si placuta surpriza, ei fiind intotdeauna de admirat. Aceste calitati, ale lor, ale taranilor, nu numai ca m-au impresionat, dar m-au influentat mult in devenirea mea de om. Continuand pe acest fagas al “dezvelirii” copilariei, mai pot completa ca mi-a placut mult sa invat, cu toate ca dintre toti copii cati eram in clasa noastra, n-as fi putut spune despre nici unul, ca invata slab. Pentru noi era clar ca, tot ceia ce ni se preda, trebuie stiut altfel care ar fi rostul predarii acelor lectii! Nu conta ca ai lipsit la o ora sau la alta, obligatia era sa cunosti toata materia. Am fost surprins cand fiica noastra mi-a spus ca “dau extemporal”. Noua nu ne-a spus nimeni niciodata acest lucru si am dat si noi extemporale. Probabil ca acest lucru devine incredibil astazi.
Din cate-mi aduc aminte, rolul extemporalelor era, gasirea de probleme neintelese de elevi, sau prea putin cunoscute si aprofundarea acelei parti a materiei.
O perioada foarte grea a copilariei mele a fost cand mama “a cazut la pat” de reumatism, bolind vreo cinci ani. Atunci impreuna cu fratii, a trebuit sa traim din cunostintele acumulate de “mintile” noastre. Nu doresc sa revin la aceasta perioada, nu doresc sa induiosez pe nimeni, dar eram atat de “gras” ca mi-se spunea “ac de gamalie”. Aveam cap si restul era o ata.
– N-am dorit sa te intristez… il intrerupse Mara.
– Nu m-ai intristat de loc, am depasit de mult acele momente, dar din toata povestea aceasta, cel mai infricosator lucru despre care poti povesti, a fost: cum de s-a putut, ca sase copii, o perioada asa de lunga sa nu aiba nici un fel de ajutor de la nimeni?! Scuza-ma draga, ca am ajuns aici si in loc sa te inveselesc te intristez. Regret ca m-a furat “valul copilariei” mele care, normal, putea fi si mai bun.
– Nu-ti fa probleme, in restaurant m-am simtit bine, iar acum acasa, ma simt si mai bine. Asta conteaza, nu?
– Da ai dreptate, ma bucur ca este asa, iar acum speri ca n-o sa te superi, dar eu o sa-ti urez noapte buna, se pare ca m-a cam doborat oboseala zilei.
– Acelasi lucru-ti urez si eu.
A doua zi, venind de la serviciu, Todut era asteptat de fiul sau.
– Buna, tata!
– Buna, mai derbedeule! Cum de am onoarea sa te mai prind si pe acasa? S-a stricat discoteca? Ti-ai spart mingea de fotbal? Ti-au fugit prietenii?!