Legat de acest lucru, fratii mei, cand au avut copii s-au gandit ca cel mai frumos dar ce-1 pot oferi propriilor copii, ei nebeneficiind de-o copilarie prea indestulatoare, in timpul razboiului si imediat dupa el, s-au gandit sa le ofere si creeze o cat mai lunga copilarie. Nici aceasta n-a fost o solutie viabila, intrucat unul dintre ei, au un copil de… 31 de ani, care… inca-i mai place copilaria, prefera sa fie copil… cu avantajele ce rezulta din asta. Cu toate acestea, nici ei nu considera ca au gresit in educatia lui. Asemenea lucruri au mai patit-o si altii, carora evident le este rusine sa recunoasca, mai ales ca uneori au probleme deosebite. Crezi ca acesti copii sunt mai rai ca altii? Nici vorba, dar, fiind tot timpul socotiti ca niste copii, cocolositi, ocrotiti, s-au obisnuit sa nu mai faca nimic, sa astepte totul de la parinti.
Exista si alta varianta de parinti, care tot timpul se lupta din rasputeri ca odrasla lor sa aiba tot ce ei n-au avut, naravindu-si copiii, care se obisnuiesc foarte repede cu cei care s-au bagat singuri de sluga la ei, nemaiavand alta preocupare decat sa profite din plin, cheltuind tot ce pot cheltui, nu se Impacienteaza ce-or avea parintii la batranete.
As mai reveni la ceea ce-am mai spus cu putin inainte, nici acestia nu sunt mai rai ca altii, si nici ei nu au nici-o vina de patimirile noastre, din nefericita noastra copilarie, dar este absolut sigur ca nu ne vor intelege, fiind viata traita de noi si nu de ei, cu toate ca poate uneori am dorii sa avem din partea lor putina intelegere, sau macar sa se straduiasca sa ne inteleaga, fiindu-le, in final PARINTI, nu?
Sunt si parinti care incearca ei sa-i “lamureasca”, reluand la nesfarsit aceeasi placa, care, in final, nu duce la nimic altceva decat la tracasarea celor ce sunt obligati s-o asculte.
Nu-i poti pretinde unui copil sa stie ce era in razboi, daca nici istoricii nu au reusit sa sintetizeze acest subiect? in schimb cand viata mai “arunca” cate-o problema care are oarecare asemanare cu unele intamplari ale fostelor noastre copilarii, se mai poate face cate-o paralela cu “trecutele” vremi, la actualele realitati, ceia ce ar face-o mai usor de inteles pentru tineri. Poate asa-i vom convinge ca “spusa” noastra nu-i o fabulatie, si nici nu “luptam” pentru impresionarea artistica a auditoriului.
Un adevar real, este, ca in aceasta avalansa de tehnica informationala si posibilitati de tehnica de informare, practic nelimitate, este greu sa-ti impresionezi progenitura. Fostele noastre intamplari din copilarie nu-i impresioneaza deloc, neexistand nici cadrul martor de desfasurare, de atunci, ei nu-1 pot recepta. Pe ce trebuie sa ne bazam mai mult este credinta si disciplina si… sa ni se acorde putin timp de ascultare… daca se poate in acest scurt timp, copiii… sa nu-si anihileze… proprii lor parinti…
Si aici mai genereaza o problema, toate acestea trebuiau incepute cat se poate de “devreme”, in varsta, ca ele sa devina obisnuinta in familie. Dar cel mai greu este ca in probleme de educatie, atat mama cat si tata sa aiba aceiasi parere. De aici isi trage seva si puterea copilul neascultator. Noi l-am alimentat cu lucruri indecise si el le va sti racola in folosul sau.
De la revolutie, tot mai des se pune problema de-a folosi sau nu metode coercitive
in educatia copilului.
Daca incepem cu inceputul, in Biblie se spune ca “Bataia-i rupta din rai”. Codul Familiei o completeaza “Parintii au drept de corectie asupra copilului”… Zilele trecute a fost chiar o emisiune TV pe aceasta tema, unde toata lumea abjura acest lucru.
Ca om si parinte, care a crescut si indrumat multi copii, doresc sa va spun ca pentru prima data trebuie sa scoatem “Greselile gresitilor nostri” din Tatal nostru. Oameni buni, a sosit vremea ca “sa nu gresim facand un copil” sa-1 facem, dar nu oricum. Daca curatirea unei case se face cu mare atentie, de ce un copil il facem la nimereala, stresati, poate si bauti, intr-o depresiune psihica? De ce nu ne pregatim pentru acel care ne duce pe noi in fiinta sa, ne reprezinta, si pentru el nu putem face o pregatire de-o saptamana macar pentru o viata intreaga? Aici este greseala! Nu avem disponibilitatea de-a crea, dar cu toata iresponsabilitatea o facem, cu toate ca stim ca nu-i bine si nu va fi ceva bun, nefiind vorba de calitate, dar nici nu ne socheaza c-ar putea fi altceva decat ne dorim!
Daca oamenii ar tine cat de cat la cele spuse aici pana acum, si ar fi de dorit in special tinerii sa faca acest lucru, atunci am vedea numai copii si parinti fericiti.
– Sincer cred ca lumea-ti poate da dreptate, il aproba Mara, dar, dupa cum bine imi amintesc, eu te-am intrebat de propria ta copilarie, ai deviat, uitand ca, de fapt, eu sunt pedagog de profesie.