Sandu, dupa plecarea mea, a devenit penibil, el fiind o partida, a inceput sa puna conditii, in loc sa profite ca s-a vazut scapat de mine “acolo nu mai existam”, s-a erijat in niste pretentii, care i-au “mobilizat” pe rudeniile Vioricai si l-au dat afara din casa.
Adunarea care s-a materializat in acea seara, avea un talc. Toti componenti adunari si-au propus cate ceva, si nimeni nu a luat nimic toata lumea a pierdut.
Asa a luat sfarsit cunostinta mea cu Viorica. Am aflat ca s-a casatorit cu un militian. Deh… soarta.
– Ti-a cam umblat bicicleta, barbate!
– Nu mai mult ca la alti tineri. Totusi ar mai fi ceva de remarcat. in acele timpuri, daca ai sarutat o fata, nu mai era mult pana la logodna. iti spun eu acest lucru ca sa sti ca de la Viorica n-am primit nici macar un sarut…
– Chiar daca-i primit, eu te iert. Nu aveai armata facuta, nu erai copt… Erai un pusti, nu ma razboiesc cu copiii!
– Asa esti tu, eu sunt sincer si tu ma iei in zeflemea!
– Daca asta crezi, hai sa-ti dau un pupic!
Dupa aceste replici s-au ridicat, au achitat consumatia si au plecat spre casa.
– Todut, poate te superi, dar pe un om nu-1 cunosti o viata intreaga, de aceea te mai sicanez si eu cu cate o intrebare, sa ne mai punem cate o caramida la cunoasterea noastra, dar si ca sa ne mai aducem aminte de copilarie si tineretea noastra. Tu stii ce-as mai dori sa-mi spui?
– Nu.
– O parere vis-a-vis de educatia pe care noi am dat-o copiilor nostri, tu ce crezi, e bine asa cum procedam? Oare prioritatile in educatie sunt viabile si in viitorul apropiat? As merge si mai departe. Ceea ce dorim noi sa le inoculam personalitatii fiecaruia nu vor fi un lucru perimat, bulversat, in noua societate ce acum se naste?
– Nu detin eu monopolul pedagogiei, dar, urmarind cresterea si descresterea diferitelor imperii, regalitati, usor se poate observa ca in momentul in care dispare moralitatea, in acea parte de lume, aceste superlumi incep sa se clatine si, in final, sa se dezmembreze, sa dispara. Deci primul postulat ar fi morala si al doilea neindoielnic este munca si iar munca.
in istoria lumii se vad exemple de supraputeri care, avand posibilitati si mijloace deosebite, au reusit sa racoleze cele mai ilustre minti in. diferite domenii, uneori reusind lucruri pe care alti nici nu le stiau, sau nici macar nu indrazneau sa le viseze.
Aceasta s-a intamplat datorita faptului ca au procedat ca mai sus, dar a venit in fata un popor deosebit de harnic, care, cu posibilitati inimaginabil de modeste, au reusit nu numai sa-i intreaca pe cei ce aveau de toate, dar sa-si adjudece propriile lor piete si chiar din tara lor.
Mai vreau sa-ti spun ca cei harnici nu sunt singulari, se mai cunosc popoare care,
dupa razboaie care le-a facut tara cenusa, prin harnicia lor au reusit sa fie numarul doi sau trei in lume in toate ramurile, impunandu-si produsele proprii in toata lumea.
Concluzia este ca, dupa morala, harnicia este un al doilea postulat al educatiei. Dar eu cred ca intrebarea ta s-a strecurat o nuanta proprie care probabil ca s-ar fi vrut un raspuns la ce parere au copiii nostri despre educatia data de noi.
Eu cred ca nu e prea buna…
Orice presupune reguli stabilite. Altfel apar si interdictiile si unele sunt coercitive, lucru ce nimanui nu-i facea placere, intrucat noi inca nu am ajuns la o disciplina “liber consimtita”.
in ceea ce priveste pe copiii nostri, daca ei sunt multumiti cu ce le oferim, parerea mea este ca nici unui copil nu cred ca-i pare copilaria destul de fericita, de indestulatoare, cu toate ca alta copilarie, de obicei, nici nu poate fi comparata cu a lor.
Sa exemplificam. La mine in familie, fiind mai multi copii, intotdeauna cel mai bine imbracat era primul, sau cel mai mare, ceilalti purtau lucrurile din care “iesea” el. La noi nici nu s-a pus problema, de-a avea masina, ba la unii copii problema aceasta, de-a avea masina lui, “apare” chiar la majorat in zilele noastre.