Din ceea ce imi spunea mama reiesea ca, toate le-a facut intentionat, avand lucruri mai importante de facut cum ar fi “sa-l impiedece sa se mai plimbe pe ulite cu bicicleta”!… Mama era foarte furioasa si respira greu, chiar dupa ce a intrat in casa. Deci n-a : fost plecata nicaieri, a facut lucrurile acestea sa ma pedepseasca. Lucrul acesta m-a infuriat tare…
– Acestea sunt motive. Eu nu-mi pot permite nici sa ma spal omeneste, chiar daca focul arde in soba?! Pentru acestea, pentru ca ma mai plimb cu bicicleta, imi faci aceste figuri?
– Pentru acestea…
– Mama in gandul meu niciodata nu te-am vazut in stare sa nu pui o cana de apa la foc, sa-mi pot face baia!…
– La asta am ajuns, si nu-ti voi mai pune niciodata!
– Apoi, mama draga, daca atata nu mai poti face pentru mine, nu-i nici-un necaz, m-oi insura si mi-a face nevasta aceasta mare robota!
Mama parca aceste vorbe le astepta. A pus mana pe vatrai si pe spatele gol. proaspat limpezit, a inceput “sa numere” atat cat au tinut-o puterile… Am incercat eu sa-i iau vatraiul, dar, fiind cu sapun pe ochi, n-am indraznit sa ma invart ca sa nu ma “urc” pe soba, asa ca, am asteptat, rabdator sa treaca acest potop peste mine.
Terminand cu spalatul, cu dureri acute de pe urma proaspetelor lovituri, mi-am indreptat cu greu spatele si m-am uitat in ochii mamei.
– Acum, ca ti-ai astamparat “pofta”, pot sa stiu ce greseala groaznica am facut de-am meritat acest “tratament”, sa-mi rupi toate oasele?!
– Mai bine ti-le rup eu decat sa ti-le rupa altii si sa te strang cu cearsaful de la Putinei, asa mi-au trimis vorba…
– Ce vorbe-s astea mama?!
– Asa-i cum iti spun eu, dragul mamei! Mi-au trimis o batrana care mi-a spus ca de te mai duci “acolo” asta iti va fi plata…
– Bine, mama…
M-am imbracat rapid cu gandul sa iau bicicleta si sa plec. Ajuns langa ea, mi-am dat seama care au fost cauzele care au intarziat-o pe mama, de n-a putut pune nici macar apa la incalzit. Roata bicicletei din spate era distrusa. Nu mai avea nici-o spita intreaga. Toate i-au fost rupte, probabil cu acelasi vatrai cu care am fost tratat si eu. M-am suparat rau… Mi-am dat seama ca cel care i-a transmis acele vorbe mamei mele, a reusit sa-i incuiba in ea asemenea frica, incat sa-si snopeasca fiul in bataie, ba mai mult, sa ajunga ea, care iubea bicicleta si-si rezolva multe probleme cu ea, s-o desfiinteze, persoana aceea era un mare idiot. M-am imprumutat de-o bicicleta si m-am dus acolo de unde trebuia sa fug… la Viorica.
– Acum te rog pe tine, sa-mi spui ce se petrece aici?! O chestionai pe Viorica. Probabil c-oi fi “intrebat-o” cam tare, ca ea si-a pus un deget in dreptul gurii… am luat-o de brat si am intrat in casa. Ne-am asezat la masa si ea a scos un petec de hartie din san si, fara a spune ceva, mi 1-a impins sa-1 citesc.
Obisnuiam eu sa spun uneori ca nu-mi pare rau de nimic din ceea ce am facut, asa si era, dar acum regretam ca nu am ca amintire acel petec de hartie, acel biletel, mai ales dupa ce i-am cunoscut si continutul, intelegand disperarea in care se zbatea autorul lui. Nu era o cerere in casatorie, era un ultimatum, imperativ al omului care nu mai stie ce curs sa-i dea propriei vieti, daca cererea din epistola se trata cu un refuz.
Scrisoarea, lasand la o parte faptul ca omul cu putine clase a muncit mult s-o alcatuiasca, tradand un scris infantil, avea urmatorul continut: “Daca nu mai vorbesti cu Todut, si te mariti cu mine, vei trai mai bine ca la casa mamei tale si te voi purta pe brate”
Deci prima conditie impusa era eliminarea mea din viata ei, de dragostea unuia sau a altuia nu se pomenea nimic, si apoi se va da curs si propriilor promisiuni.