Apoi sa vezi locuri unde si-au chinuit dansii viata, folosind mijloacele de lucru ce se vad, ruinandu-si sanatatea, scurtandu-si viata nepermis de mult.
in toate statisticile se consemneaza scurtimea vietii minerilor dar, vazand aceste locuri unde ei isi consumau zilele vietii, ale tineretii lor, unde de fapt li-se scurgeau vietile, se putea crede ca erau bucurosi ca scapau cu mai putin chin de aceasta corvoada neostoita.
Lucrarile ce le parcurgeau aveau o forma foarte neregulata daca ne gandim la o forma geometrica, cu galerii cu forme mai mult sau mai putin apropiate, informe, ce-ti aduceau aminte de forma unui caltabos, decat cu a unei lucrari miniere. Nimic din ceea ce se vedea, nu se asemana cu mineritul actual, poate doar la partea inferioara a lucrarilor, unde exista o oarecare netezire a lucrarii si aceasta cu multiple urcusuri si coborasuri.
Culorile care se “scurgeau” din tavan si pe peretii lucrarii miniere, parca doreau sa spuna ca spectrul solar, cunoscut de noi, ar fi mai sarac in cromatica decat ceea ce se prezenta aici.
Lucrarile erau “duse” din mana, prin acestea ce se vedeau s-a extras numai metalul curat, nimeni nepermitandu-si sa taie macar un colt de roca pentru usurarea accesului ori munca, intrucat era considerat un lux si in acelasi timp si o corvoada sa-ti permiti a exploata si o singura piatra in plus. De multe ori nici salariul, pentru ce-ai realizat, nu-ti venea la timp sau complet.
Todut a stabilit o directie si-au pornit cu totii catre o panta destul de abrupta, dupa ce au ocolit o stransura de apa aproape invizibila, atat era de curata. Dupa acest ocol, galeria avea o deschidere mai mare, unde au gasit un vagonet de lemn, un hont, a carui frate, probabil, se gasea la un muzeu din Munchen si dintre cei prezenti, chiar mai batrani fiind, nimeni n-a mai vazut asa ceva, cu toate ca de auzit au mai auzit, dar, nevazand nici macar o relicva a lui, au crezut ca poate si acest lucru o fi tot vreo legenda, pastrata din batrani. Tot aici, printre celelalte scule si materiale au gasit, ceia ce era considerat ca o adevarata minune, niste tronsoane de linii din lemn, linii pe care circula acel hont. Uimirea lor a fost nemasurata cand au gasit un macaz din acelasi material, din lemn. Cine sa-si imagineze ca lucruri disparute de sute de ani vor putea fi revazute de muritorii de astazi ? Au ajuns si la un loc de munca, a unor mineri din acele vremi. Nu se deosebea cu mult de ceea ce vazusera pana atunci, doar ca aici se vedea pregnant fiecare lovitura data de spit si efectul aproape nesesizabil a loviturii date. Parca pentru a-i recompensa pe cei indrazneti le-a fost dat sa gaseasca o geoda de toata frumusetea, din care Todut si ortacii lui au putut scoate niste flori de mina inimitabil de frumoase si deosebit de rare deja in peisajul miner. Una dintre ele era un cristal de Vivianit, de-o marime apreciabila. Emotiile, scoaterea florilor din geoda, drumul, peisajul de basm al lucrarilor, i-au vlaguit de puteri.
Trecusera patru ore de cand se aflau in “galeriile trecutului”, fascinati si, in acelasi timp, impresionati de parcurgerea “DRUMULUI” facut de BUNII lor inaintasi.
Toate acestea la un loc i-au epuizat, ca pe-o lamaie stoarsa, i-a “luat in primire” curentul rece si puternic, care i-a mai trezit la realitatea din zilele noastre…
Au petrecut cateva ore inimaginabil de fascinante si in acelasi timp uluitoare pentru un specialist de astazi… Nu au contenit cu admiratiile fata de tenacitatea acelor oameni, din acele vremi trecute, care faceau galeriile ca “lucru de mana” si pentru care cuvantul “tehnica” n-a existat.
Cu aceste emotii, deosebit de impresionat, Todut a ajuns acasa in acelasi timp cu Mara. S-au bucurat si fiecare ar fi dorit sa-i povesteasca celuilalt cum si-a petrecut timpul “lasat in urma”.
Fiind foarte multe de spus, Mara 1-a intrerupt pe Todut:
– Maine pleaca delegatia franceza la care eu le-am fost translatoare. Conducerea noastra da un banchet in onoarea lor, la care, imagineaza-ti, suntem invitati si noi. Nu ai dori sa ne continuam povestile la restaurantul “R.F.N.”, unde are loc banchetul?
– Cum doresti tu, Mara.
Si-au schimbat tinutele, cu cele adecvate acestei ocazii si au plecat spre restaurantul in care avea loc banchetul dat in cinstea delegatilor francezi. Dupa prezentarile de rigoare, Todut si Mara si-au continuat derularea povestilor incepute acasa, dar oprite, de interventia Mareei.
La un moment dat un ins dintre francezi a inceput sa faca un fel de rumoare. Mara, atenta, a intervenit si a explodat intr-un ras sanatos de femeie tanara. Dupa acest mic incident, Mara i-a tradus si lui Todut motivul insatisfactiei tipului respectiv.