Acesta-i un adevarat eveniment tehnic si… cultural, intrucat nu ne este indiferenta tehnica de lucru si sculele pe care banuim ca le vom afla, in perimetrul respectiv. Pana vom ajunge acolo, mai sunt unele lucruri de facut, dar pana atunci cred ca-i mai important sa ne culcam!
– Copiii ce fac, de-i atata liniste?
– Au venit cu ceva mai devreme decat tine, au mancat de la “frigider” si probabil ca acuma dorm, daca n-or fi ascultand muzica-n casti.
– Atunci e bine. Sa ne culcam si noi. Ce-1 putin eu sunt franta.
A doua zi, Todut a informat autoritatile despre evenimentul asteptat si, neavand deocamdata solicitari, au plecat impreuna cu seful de revir spre galeria respectiva.
in subteran, locul unde se face apelul, LA MASA, se aduna oamenii din tot orizontul, se mai aflau doar maistrul de orizont, un semnalist si un lacatus, iar in frontul de lucru era echipa de mineri care conduceau lucrarea si la sfarsitul schimbului, puscarea, care urma sa-i arunce-n timp cu peste o jumatate de mileniu in urma. Oamenii, minerii si artificierul efectuau lucrarile de incarcare cu exploziv, cu rigoarea omului care stie ca, de efectul muncii sale, depinde daca vor avea o productie mai mare sau mai mica. Todut facu o trecere in revista a masurilor de siguranta si protectie impuse in asemenea cazuri deosebite si, mai ales, ce s-a fi facut in cazul unor viituri de apa. in afara de lampile din dotare, cu acumulatori, au aprins si lampile de siguranta, lampi care le-ar fi putut determina si eventuale continuturi de gaze, de metan.
S-ar fi zis ca toate pregatirile sunt gata. Legaturile telefonice fiind realizate, nu mai era nimic de facut, doar asteptarea acelei impuscaturi, a carei explozie-i va arunca inapoi in timp cu 500 de ani. La un moment dat, se auzii un: ARDEEE!!! Dupa care o puternica presiune se manifesta cu predilectie asupra timpanelor. Au cascat gura toti, pentru echilibrarea presiunii, iar zgomotul auzit a adus cu el si un puternic curent de aer rece deosebit de neplacut, lasandu-i pe toti in intuneric. Au asteptat un timp, apoi, vazand ca vantul nu scade in intensitate, au apelat la al treilea tip de lampa, la cel cu acetilena, carora le rezista flacara “pe pipa” in asemenea curent puternic.
Constatand lipsa gazelor, si-au aprins si lampile electrice, asa ca la intalnirea cu Evul Mediu, aveau si un “partener mai tanar”. Cu toate ca in urechi le mai fluiera puternicul curent de aer, cautau sa distinga orice fel de zgomot, cat de cat perceptibil care le-ar fi putut fi un indiciu intr-un eventual necaz. Intreaga mina a fost evacuata, pentru prevenirea oricarui incident. Dupa ce au asteptat, cam dublul timpului cat i-ar fi trebuit curentului de aer sa ajunga la put, considerand ca in cazul unei inundari, apa ar fi avut timpul necesar sa “apara” si neauzindu-se nimic deosebit, Todut a considerat ca, pentru moment, nu exista nici un pericol si-si pot incepe marea aventura, atat de asteptata… Maistrul de orizont a preluat conducerea grupului si au pornit spre ceea ce au asteptat atat de mult… intalnirea cu munca si viata strabunilor…
Raceala si viteza curentului le dadeau impunsaturi pe fata si prin salopeta lor simteau cum li se modeleaza trupurile.
Locul de strapungere s-a brodit sa fie jos la talpa lucrarii minere. De aici comanda grupului “expeditionar” a fost preluata de minerul sef de echipa.
Intrand in acele teritorii istorice, grija fiecaruia era de-a fi cat mai atent, pentru a putea preveni pe ceilalti in cazul unui eventual pericol.
Aceste supralicitari ale nervilor, cat si uimitoarele lucrari descoperite, bucuria participarii la un asemenea “drum in timp” i-a captivat complet pe toti.
Nici nu si-au dat seama cand a disparut acel nesuferit curent de aer rece. Acum se putea conversa, “gandi cu voce tare”, se puteau admira minunatii. Careva, spunea ca are acelasi simtamant, comparabil cu a unui alpinist care a escaladat un varf de munte, un pisc. Tristetea consta in faptul ca exprimarea in cuvinte a ceea ce vedeau era saraca. Prima “uitare de sine” s-a materializat prin intrarea intr-o “lingura” de apa a lacatusului. O alta particularitate a acestei stari era ca absolut toata lumea se exprima la persoana a doua… singular… Era de inteles. Sa parcurgi lucrari care se cunosteau doar din povestile batranilor mineri… locuri unde n-ar fi exclus ca si inaintasii tai mineri sa le fi modelat salbaticia…