– Bun Noroc si va multumim tuturora! Sa va iubeasca Dumnezeu! mai spuse Toader, dupa care s-a scuturat pe cizme si a intrat in casa.
Todut dupa ce i-a condus pe fiecare unde avea nevoie, a refuzat sa-1 duca masina minei acasa. isi dorea cateva momente de liniste, de singuratate si a plecat spre casa, pe jos.
in asemenea situatii folosea o butada: “Mersul pe jos este singurul lux ce si-1 permite”. De fapt, el dorea sa-si deruleze filmul, acestui incident, de care, sub un motiv sau altul a fost tinut la distanta… “Ce-1 macina”, era cauza pentru care a fost lasat in afara evenimentelor… Dupa lege si regulamentul de ordine interioara, in asemenea cazuri, primul care trebuia instiintat, era seful ierarhic, deci…. el. Dar, daca seful minei era in serviciu si dirija operatiile de salvare personal, intreaga responsabilitate era a lui. El era raspunzator si direct implicat in asemenea situatii, care spre fericirea tuturor s-a terminat cu bine. in cazul acesta putea fi incunostintat. Tinand cont de precipitarea si modul de desfasurare a evenimentelor, atat cele care-l priveau pe el, cat si cele care au dus la avaria petrecuta in subteran. Inginerul sefa procedat cu mult tact si profesionalism. in acest caz, el nu s-a pripit cu “ofertarea a 25%”? Pe el l-a socat ca n-a fost anuntat conform regulamentului. considerand aceasta o abatere de la regulamentul de serviciu, indisciplina. Acest lucru in ochii oamenilor este intolerabil, stiind ca. cu cat ti-e functia mai mare. cu atat depind mai multe vieti de hotararile, sau gafele tale. Avand si un asemenea om. cum este Baciul Gavrila. care stie toata mina ca pe propriile-i buzunare, este un orgoliu nejustificat, consultarea lui, numai cand dai de necaz, pana atunci, pana a nu declansa o avarie sa nu fi avut timp sa-l consulte?
Toate aceste aspecte trebuie esalonate si data o decizie corecta, care sa-l repuna si pe el din nou in “capul'” oamenilor, ca de aceasta data a avut senzatia ca a cam fost ocolit.
Se parea ca a participat doar la un singur banchet si acela a racit atmosfera intre el si ortacii lui, ceea ce-i inadmisibil. Probabil ei stiindu-l benchetuind, au considerat ca, probabil nu-1 mai intereseaza viata si munca lor, drept pentru care nu l-au mai “deranjat”. Acest lucru-i “spunea” ca trebuie sa se lase de banchete, daca tinea la oameni, altfel “distanta” se va mari si in plan afectiv. De aici rezulta ca de fapt, parte din abaterile facute de subordonati, prin prisma, lor sunt ale lui.
Dupa aceasta concluzionare, in loc sa fie suparat, s-a bucurat ca n-are subordonati indisciplinati. Apoi, parca rasufland mai usurat a inceput sa “vada” ca de fapt copacii au frunze si nu numai… Locul unde a ajuns. ii parea deosebit de cunoscut, el stiind sigur ca n-a mai calcat pe acolo, niciodata. Apoi a realizat ca, de fapt acea straduta laterala a orasului, semana ca doua picaturi de apa, c-o portiune dintr-o straduta din propriul lui sat, loc cautat si indragit in copilarie, loc de uitare, dar si de aduceri aminte… Pe atunci, “circula” o poveste cam ciudata, in satul lor.
Un barbat, pe nume Vasile Butinaru, intr-o sambata noaptea se intorcea de la padure cu lemne de foc. Era un om cu statura atletica, neavand frica nici de fiarele padurii, nici de lucru dar nici de oameni “de scarba”. Pentru el ziua era la fel de sigura ca si noaptea. Daca ti-a promis ceva, in timpul promis iti rezolva lucrul asteptat. Era si un om corect si cu frica lui Dumnezeu, de aceea povestea din acele vremuri, spusa de el, devenea credibila. Se spune ca era intr-o sambata noaptea cand, el trecea chiar prin acel loc, de care si-a adus aminte Todut, si el, Baciu Vasile. a avut o senzatie ciudata. La un moment dat, se intoarce si vazu un om care zbura pe sus, deasupra lui si peste carul lui, moment in care peste el trec sudorile mortii de spaima. Atat si-a putut da seama ca nu-i… “ptiu departe de casa noastra”, ci era chiar un vecin de-al lui, pe nume Gheorghe Zloata, “costumat fiind” cu hainele cu care se pune tot omul la culcare….
Dupa aceasta “planare” a lui Gheorghe, animalele s-au oprit. S-a oprit si Baciu Vasile, cu toate ca dupa ce a vazut asemenea lucru, bucuros s-ar fi indreptat spre casa, si daca numai sa spuna un Tatal Nostru. Dupa ce s-a mai linistit el si animalele, a plecat in graba din acel loc ciudat. Dorea sa se sfatuiasca cu cineva, sa-i spuna cuiva, cu toate ca era sigur ca, de nu-si va tinea gura, va ajunge de risul satului. Cine-ar putea crede asa ceva? Ce a vazut el.
Pasind ingandurat si inspaimantat pe langa boi, simtea o stare de prea plin, si-i era imposibil sa nu se sfatuiasca si cu altcineva, dar cu toate aceste impulsuri, spre semeni pentru asi descarca sufletul, “a imparti” cu cineva aceasta intamplare neverosimila, necurata, Baciu Vasile era constient ca putini din sat il vor mai crede cu “mintea intreaba”.