Bunaoara, mie, in tot acest timp, aveam senzatia ca nu-mi pot derula filmul vietii, deseori fiind intrerupt de aceleasi imagini… care deja ma enervau. Aici am fi putut perii din cel putin trei cauze…
– Una, una singura Toader, indisciplina, il “bruie” Todut.
– Aveti dreptate, domnule director asa e, dar vedeti ca aceasta nefericita intamplare, s-a petrecut, a-si putea spune, cum a fost mai bine. Puteam s-o patim si mai rau, mult mai rau. Cat timp am fost fara speranta, continuu m-am rugat Bunului Dumnezeu, pentru ca nu ne-a “potopit” cu totul, ca nu ne-a betegit sa ne uitam unul la altul cum se scurge viata din noi si dupa ce n-am mai avut lampi, sa ne imaginam cum se descompune un cadavru, pe intuneric. Atunci mi-au dat lacrimile si povestea aceea in revenea in minte. De fapt nici nu stiu ce poveste. O banala intamplare de prin ’89 de la inceputul lui septembrie…
in acea luna am luat un salariu bunicel si mi-l-au “completat” si c-o prima. Sub oarece pretext, sa nu se “prinda” copiii, am iesit in oras sa le cumparam cate ceva, numai eu cu sotia. N-am vrut sa stie ce le luam si ei sa ne tot bata la cap.
Copiilor ne-am gandit sa le luam niste “torsoni”. incepuse scoala. Sotiei, doream sa-i implinesc o mai veche dorinta. Ma veti crede ori nu, n-am gasit nimic din ceea ce am dorit… Se mai intampla… Cu sotia ne-am hotarat sa ne umplem camara, mai ales ca din luna mai si pana la 23 august n-am avut nici-o bucata de carne in frigider, ne-am zis ca trecem pe la piata, si indiferent de pret, cumparam carne si oua, care tuturor le plac. Am zis, dar nici aceste ganduri nu ni-le-am putut implini. Ce sa va mai spun, intr-o sfanta dupa amiaza, n-am putut cheltui nici macar 1000 lei…
Printre oamenii pe care-i mai cunosc, era si un medic cu care, sa zic asa, aveam relatii doar de salut. Acest om, de altfel persoana deosebit de agreabila, avea o grija exagerata pentru sanatatea lui. Pot spune, fara exagerare ca. aceasta grija era un cult la el. De salutat ne salutam dar discutam mai rar, intrucat probabil timpul, eterna poveste, nu ne prea prisosea.
A doua zi dupa turul de forta facut cu nevasta, pentru cumparaturi, prin intregul oras si intorcandu-ne cu mana goala, mergand la mina, observ masina doctorului in parcare. Nu stiu ce mi-a atras atentia, ca n-am acest obicei, dar era ceva ciudat pe spatarele din spate ale scaunelor. M-am apropiat si nu-mi venea sa cred. Erau depozitate zece cofraje pline cu oua, probabil ca mai avea “ceva” si in portbagaj, dar era evident ca, ouale acelea au “dormit” in parcare. M-am gandit ca eu cu sotia ne-am “rupt” picioarele sa cumparam “un ou” si unii probabil ca nu mai au unde sa le depoziteze si acolo nu erau mai putine de vreo trei sute…
Ei bine, doctorul nostru, cu care eram de-o varsta, putea face “rost” de sute de oua sau alte alimente prohibite, in acea perioada si altii… nimic. Pe dansul aceasta abundenta de alimente se “vedea”, era cam “dublu” fata de mine… Dansul avea cunostinte despre om, despre sanatatea lui, stia tot ce-i era necesar in aceasta privinta, cum s-o protejeze, s-o conserve, dar n-a stiut niciodata ce-i saracia si nici macar n-avea bunul simt, sa nu-si erijeze opulenta, cand stia ca sunt atatia OAMENI care abia puteau sa-i “arate” painii untura, ca olteanul mirosul de peste, mamaligii, si va mai spun ca unii depuneau eforturi deosebite sa ajunga la un salar “nepenalizat”. Ei bine, acel om zace in pamant de cativa ani, si eu care nu de putine ori mergeam la lucru cu ce ne “imbucau Ei” si inca mai traiesc cu toate ca am trecut prin cate am trecut. ‘ ”
Din aceasta cauza poate m-au “tinut” lacrimile mai mult ca pe “altii” ca sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru milostenia cu care ne imbratiseaza.
– Frumos le zici, Toader, dar ar trebui sa parasim si vagauna aceasta. Destul ca ati “petrecut doua zile de capul vostru”… Grele ganduri le-ati mai facut si nevestelor voastre, in vremea asta. Au iesit si la “Gura galeriei” i-a asteptat o masina care i-a dus acasa pe fiecare. inainte de despartire, Todut le-a spus:
– Baieti faceti trei zile si “la comanda familiei” ca “de capul vostru” ati facut destule.
– Multumim. Noroc Bun!