Daca Dumnezeu pana acuma a avut grija de noi. de ce sa ne batem singuri joc de vietile noastre. Soarta noastra-i in mana Domnului si a ortacilor nostri care nu ne-au parasit, ne vor cauta si gasi. Treaba noastra-i sa ne crutam vietile, ori pe intuneric nu stiu unde-om ajunge si cum. V-am spus ca vietile noastre sunt in mana Domnului si a ortacilor, dar va voi povesti ceva din care, poate o sa va dati seama ca niciodata nu suntem singuri. De vreti va povestesc de nu…
– Povesteste Baciu Toader ce-ti veni de te opresti! strigara cei doi deodata.
– Bine flacai, va spun. Niciodata discutiile despre moarte, nu-s binevenite, acum si mai putin. Majoritatea traitorilor le ocolesc (mai este vreme), altii le ataca fatalist, (sufera de-o boala incurabila), altii foarte crud, infricosator, pentru a impresiona in teribilismele sale, si de ce nu pentru a putea stapani caracterele mai rebele. Un lucru foarte important la asemenea perversi povestitori, este faptul ca ei niciodata in aceste “filozofii pe dunga vietii”, in exemplificarile ce le dau, in diferitele insinuari, nici din greseala nu se gandesc la moartea lor. Prin excelenta si in mod irefutabil dansii vorbesc de moarte, de mortile altora care pot fii… groaznice, infricosatoare, omitand ca si a lui poate fi… cumva…
Ca oameni normali, fara excese credulare sau fanatisme, fiecare, cred, am avut o ezitare in momentul in care am incercat sa “patrundem” inimaginabilul, infinitul, haul universului, care nu ne ofera nici-o certitudine, nici macar un reazem pentru noi, ce sa mai spunem de planete, de corpuri stelare? A devenit o gluma desantata faptul ca, unii oameni, in raport cu noi, sunt cu picioarele in sus (emisfera australa) Puternicele presiuni teologice pe tema mortii, pe tema vietii, amenintarile cu toate relele posibile, purtate cu ei de unele secte si ilustrate pentru acei care: “nu se gandesc la lumea de apoi”, nu a dus la o mai mare percepere a “nimicului” ce urmeaza dupa moarte si nici la bucuriile stramosilor daci in fata mortii. Se pare ca lumea s-a cantonat in: “aici vreau totul” si nu-mi doresc nici-o schimbare pentru NIMICUL de DINCOLO!
in spiritul celor spuse, neinselandu-mi sufletul in orgolii ca: “ma simt iubit ca om”, nu stiu de cate persoane, dar atata timp cat persoana mea a prezentat interes pentru unii, sau am fost folositor altora, cu alte cuvinte: “cat unora le-a fost la moda persoana mea” s-au folosit de ea. Daca prin unele sarcini, functii, sau poate chiar munca, m-am “ridicat” DEASUPRA ALTORA, le-am inspirat teama sau “respect”.
Cu toate acestea, intr-o retrospectiva fulminanta a vietii, facuta sub presiunea ultimilor faramituri de viata, am constatat ca am facut si eu unele NIMICURI de bine, in viata mea am mai facut. Am cinstit batranii si parintii, rudeniile si oamenii. Politetea “luata” de la ei. m-a slujit si pe mine, am mai invatat si pe altii meseriile ce le cunosc, am fost nu de putine ori si
nu la putine necazuri confidentul semenilor mei, pe unii i-am ajutat sa intre in afaceri facandu-i bogati. Pe unii i-am imbogatit sufleteste, disponibilitatile pentru acest lucru fiind mai mare. M-a ajutat Dumnezeu, sa pot ajuta pe altii, prin munca mea, prin sfatul meu. neasteptand niciodata vreo plata. intotdeauna am cautat sa fac nu numai lucruri necesare ci mai ales din acelea care lipseau. La toate acestea, mi-am permis luxul sa cred ca dintre toti oamenii la care am tinut si era evident ca nici eu nu le-am fost indiferent, prieteni, rudenii, intimi, apropiati dintre acestia care au parasit acest pamant e posibil, ca macar unul dintre ei, dintre cei morti sa nu-mi dea macar odata o stire despre ei, stiind cat imi lipsesc?! Un mic semn, un mic indiciu, sa stiu si eu ceva despre ei. Acestea erau intrebari pana mai anul trecut prin iulie.
Daca nu va supar, as “cobori” cu povestea cu ceva ani mai inainte?!
– Nu ne suparati Baciu Toader, tot n-avem ce face. Va rugam, il sustineau cei doi tineri.
– Eram militar si pazeam un depozit de munitii de pe langa Husi. Nimic extraordinar si neobisnuit. Extraordinarul s-a consumat in momentul in care a aparut un GAZ pe care era instalata o mitraliera, cu care s-a mitraliat depozitul de munitie si corpul de garda.
Asa cum a aparut, tot asa a si disparut. Nu l-a deranjat nimeni. Nimeni nu stia nimic. Nimeni nu i-a agresat. Si cred ca asa era si normal, devreme ce Romania nu avea granita decat cu popoarele fratesti. Cine sa ne vrea noua raul?!
Numai ca de atunci in unitate, s-a instituit starea de alarma si un pluton de soldati dormeau imbracati si incaltati, cu munitia si armamentul la cap. Un sofer seara de seara dormea imbracat in cabina masinii. Toate aceste pentru a putea contracara, un eventual al doilea atac.